Week in photos #103

Trebuie să încep prin a spune că m-am grăbit să anunț în postarea anterioară că s-au rezolvat problemele cu laptopul și că o să revin pe blog, fiindcă n-a fost așa - motiv pentru care acum nu mai dau niciun verdict și nu mai fac nicio promisiune, că poate-mi face iar vreo surpriză. Mai bine mă concentrez să povestesc în continuare despre săptămâna trecută, care a fost plină de momente faine, oameni dragi și descoperi de tot felul, unele mai interesante ca altele, de la locuri frumoase sau cu o istorie interesantă din București și până la cosmetice sau alte mici bucurii.


Luni am fost pe seară la evenimentul Beauty Swap și deși nu a fost o zi prea bună, odată ajunsă acolo am uitat de toate, m-am relaxat și am petrecut o seară plăcută și relaxantă, iar acasă m-am întors cu câteva produse interesante de testat, dintre care unele pe care chiar le aveam pe wishlist, dar și cu câteva produse pe care deja le știu și-mi plac mult. O să revin cu mai multe povești într-un articol separat.


Marți am ajuns pe seară în cea mai frumoasă librărie în care am pășit până acum - Cărturești Carusel, aflată în Centrul Vechi, unde am petrecut vreo oră și aș mai fi stat, era o atmosferă foarte plăcută. E amuzant că am trecut de zeci de ori prin fața ei și nu m-am oprit niciodată măcar să mă uit din stradă, a trebuit să văd o poză pe un grup de travel, de la o „străină”, ca să realizez ce loc superb e acolo și să-mi propun să ajung. O să mai revin, au și oferte bune uneori...


Never stop dreaming e mesajul care mă însoțește zilnic de o săptămână, pe noua husă a telefonului. Îmi place foarte mult și deși nu era pentru modelul meu de telefon și a trebuit intervenit cu ajustări pentru a se potrivi, o s-o folosesc până când o s-o tocesc, îmi place prea mult modelul, dar mai ales mesajul!


Săptămâna trecută am citit pentru prima oară un roman a lui Guillaume Musso - Mâine - și pentru că mi-a plăcut foarte mult, am de gând să mai citesc câteva titluri ale autorului. E o poveste de dragoste plină de suspans, cu o poveste întortochiată și parțial SF, care mă făcea să-mi fie greu s-o las din mână. Părea destul de previzibilă la început, dar am fost luată prin surprindere cu multe evenimente la care nu mă așteptam.


Cu dor de Pizza Hut și de Italia, joi am încercat pizza Modena, care a fost un deliciu! E un amestec de brânzeturi, cu roșii cherry marinate și e ușor dulceagă... mi-a plăcut mult. O găsiți pe lista lor de pizza cu nume de orașe din Italia (nici n-am vrut să văd altceva în meniu).


Vineri am fost la târgul Cosmetics Beauty Hair cu Camelia, dar până să ajungem acolo s-a lăsat cu mici peripeții - mai întâi ne căutam prin „locul de întâlnire” amândouă, fără succes, ca de fapt să realizăm că eram în locuri diferite, apoi ne-am decis să ne vedem la intrarea principală și am trecut una pe lângă alta fără să ne vedem, într-un loc deloc aglomerat (nu știu cum am reușit), dar important e că ne-am găsit într-un final. Din tot ce am găsit la târg, cel mai interesant mi s-a părut standul de la Ziaja, care pe lângă ofertele bune aveau și un brand nou adus - Joko - care pare interesant.


Nu aveam în plan să cumpăr cine știe ce, dar ne atrăgeam una pe alta „în ispită” și până la urmă am cumpărat câteva produse, am mai și primit unele, dar am fost destul de cuminți - adevărul e că nici nu erau chiar oferte de dat pe spate la prea multe standuri. Cel mai încântată sunt de paleta Melkior (de mult voiam s-o iau pe asta mijlocie), oja Orly și uleiul de cuticule Cupio cu miros de căpșuni, dar abia aștept să le încerc și pe restul, mai ales produsele Joko și masca de păr Ziaja.


Sâmbătă am fost din nou într-un tur prin București cu A.R.C.E.N. (am lăsat link către pagina lor, cu mențiunea că ieri a fost ultimul pe anul ăsta, dar mai fac și alte chestii faine) prin cartierul Evreiesc și mi-a plăcut foarte mult, am aflat povești interesante și chiar haioase din istorie, dar și lucruri triste din prezent. În poză e o casă foarte fain restaurată, dar am văzut și multe ruine în cadrul turului, clădiri de care e păcat.

Dar ia uitați ce am găsit în curtea unei alte case despre care s-a povestit în tur...

Ce credeți că făceam în timp ce-i ascultam pe ghizi povestind? Da, da... smotoceam ghemotocul ăsta jucăuș. Nu sunt foarte sigură dacă e al cuiva sau nu, dar în afară de faptul că-i trebuia o periere zdravănă, în rest părea curățel și mâncat, sper că are cineva grijă de el. N-o să ratez însă ocazia să mai trec pe acolo (se întâmplă să-mi fie oarecum în drum zona, uneori) ca să-l mai salut pe blănos (între noi fie vorba, aș fi sărit gardul să-l iau acasă).


Pentru că la tur m-am văzut cu Ira, am fost și pe la Târgul Bucureștilor, de unde am plecat repede pentru că era prea mare aglomerație și gălăgie, iar apoi am dat o fugă la plajă, loc despre care v-am mai scris aici (și v-am arătat poze mai reușite) și pe care l-am descoperit chiar împreună, la scurt timp după ce s-a deschis, prin primăvară.


Am încheiat săptămâna cu o duminică petrecută în familie, am fost și prin Park Lake la puțin shopping (doar haine am luat, fără cosmetice de data asta), am băut și un smoothie tare ciudat, dar bun, la Gloria Jean's, am mers și prin vizite, am mâncat și tort de trei ori... Da, știu.

Deși au fost și momente mai puțin plăcute pe parcursul săptămânii, per total a fost o săptămână faină și sper la una cel puțin la fel de reușită, ceea ce vă doresc și vouă!

Cum a fost săptămâna trecută pentru voi? Ați profitat de vremea încă plăcută? 
Vă aștept cu mai multe poze pe Instagram, eu sunt ellabeautycorner.

24 de comentarii

  1. Chiar saptamana frumoasa ai avut, te pup <3

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow! Ai avut o saptamana plina, plina!
    Imi place la nebunie husa telefonului tau! <3
    Pot sa-ti recomand si o carte de la Guillaume? Vei fi acolo e de nota 10, in acelasi stil. E titlul meu preferat.
    Pupici si o saptamana excelenta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că-ți place husa mea și-ți mulțumesc pentru recomandare, o să țin cont de ea! Chiar am vrut să iau cartea la o comandă recentă de pe Elefant, în urma recomandării tale, dar din păcate nu era pe stoc. :( Data viitoare, deocamdată am luat alte două de-ale lui.
      Pupici!

      Ștergere
  3. Ma bucur ca ai avut o saptamana faina! Si eu am profitat de vremea calda ca sa ma plimb si sa cumpar nimicuri dulci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, mă bucur că și săptămâna ta a fost faină și că ai apucat să profiți de vremea plăcută... care între timp s-a cam dus. :D

      Ștergere
  4. Uleiul de la Cupio pentru cuticule l-am luat si eu anul trecut si miroase fantastic! Mi s-a parut si eficient, insa era atat de aglomerat...ca am cedat repede! La mai multe standuri...
    Mi-ai facut o mare pofta de pizza, desi mie cea cu branza nu-mi place de fel, asta din poza ta arata bine rau!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi amintesc că l-am văzut și la tine, chiar e delicios! Da, la Cupio e mereu foarte aglomerat, abia am reușit să-mi fac loc printre oameni.
      E foarte reușită pizza, deși dacă nu-ți plac cele cu brânză... nu știu ce să zic. :D
      Te pup!

      Ștergere
  5. iar mi-ai facut o gramada de pofte :)).

    in libraria aia garantat mi-ar placea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ups! Nu știu cum reușesc mereu... :))
      Sunt și eu convinsă că ți-ar plăcea, oricărei iubitoare de cărți i-ar plăcea - atmosfera și decorul, multitudinea de cărți, totul e perfect! :D

      Ștergere
  6. O săptămână plina ai avut. De unde ai luat husa? Ce smoothie e?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Husa am luat-o de pe ebay, a mea este pentru Lenovo, dar dacă ai Samsung sau Iphone o să găsești acolo și mai multe modele care mai de care mai frumoase. Smoothie-ul e de mango, în varianta cu apă (și gheață), se mai poate face și cu lapte.

      Ștergere
  7. ce saptamana faina si ce de bunatati! sa te bucuri de toate produsele cu care te-ai procopsit si sa ai o saptamana usoara in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A compensat pentru o săptămână proastă din urmă. :D Mulțumesc!

      Ștergere
  8. Ce simpatic e catelul ! :) Imi plac si produsele alese la BeautySwap , sa le folosesti cu placere .
    Tie de obicei iti place sa ne faci pofta cu diverse :P , pizza aia chiar arata super bine . Si eu mi-am schimbat husa telefonului , daca tii minte aveam una la fel ca a ta, ma refer la cea cu bufnita :)
    (Anamaria)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din poză nu se poate vedea cât de jucăuș era și cât de bucuros să fie mângâiat, nu-mi venea să mă mai dezlipesc de gard. Mulțumesc!
      Nu o fac cu intenție. :)) Da, da... îmi amintesc că mi-ai spus că ai husa la fel, pe tine te-a ținut oricum mai mult, eu am distrus-o cam repede.

      Ștergere
  9. Faci niste poze asa frumoase si clare! ♥ Cum reusesti?! De cand s-a stricat vremea, imi ies cele mai urate si neclare poze... :(
    Eu n-am mai ajuns la Cosmetics Beauty Hair, ca m-am gandit ca se aseamana cu editiile trecute. Imi plac toate produsele primite la Beauty Swap. Sa le folosesti cu spor!
    Roscovanul e tare simpatic. Am si eu o vecina de bloc care are un exemplar asa, dar este negru. Cand ne intalnim, nu ratez ocazia sa-l smotocesc. :))
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, Mădă! Păi, eu de fapt nu fac prea multe, mă ajută camera (diferența e clară față de cele făcute cu telefonul) și fundalul alb (în cazul pozelor de produs), dar le mai și editez puțin ulterior, pentru a le face și mai clare. Oricum, mie pozele tale nu mi se par deloc urâte, ba chiar sunt foarte clare.
      Da, la toate edițiile vin aceleași branduri, rar ceva nou. Mulțumesc!
      Haha, te înțeleg, e mai mare dragul să-ți scufunzi mâinile în blana lor pufoasă. :)) Și când îi mai vezi și cât sunt de fericiți...
      Te pup!

      Ștergere
  10. Foarte frumoase pozele surprinse! Interesante produsele Joko, n-am auzit de ele pana acum.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! E un brand nou apărut, nu prea aveam de unde să știm de el, a fost și pentru mine o nouă descoperire...

      Ștergere
  11. frumoasa postare, sper sa avem o toamna cat mai lunga posibil!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Așa sper și eu, deși după cum s-a schimbat vremea... cred că iarna nu-i departe și se anunță cam grea. :( Mă consolez cu gândul la vinul fiert și piețele de Crăciun. :))

      Ștergere
  12. ojjeee <3
    tare mult imi plac texturatele de la p2

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am îndrăgostit și eu de ele, le-am folosit pe cele două și mai vrea acum și alte nuanțe. De mult voiam să le încerc și nu puteam să ratez ocazia, chiar dacă-mi propusesem să nu iau nicio ojă la swap. :))

      Ștergere