Week in photos #113

Dacă în articolul de lunea trecută spuneam că am încercat să mă bucur cât mai mult de peisajele superbe de iarnă și de alte mici plăceri de sezon, de data asta simt nevoia să spun că m-am cam săturat de frig și visez zilnic la locurile din lumea asta mare unde acum e cald și bine, unde m-aș teleporta chiar în clipa asta, dacă s-ar putea, și nu m-aș întoarce mai devreme de luna martie. Însă în ciuda nemulțumirilor mele cu privire la vreme, săptămâna trecută a fost destul de bună, presărată și cu momente mai puțin plăcute, dar și cu destule bune...


O carte bună și un ceai cald delicios e combinația perfectă pentru a încheia plăcut orice zi, oricât de bună sau proastă a fost. Iar povestea din cartea aici de față ar fi trebui să mă facă acum să-mi fie și rușine că mă plâng de frig (e suficient să zic război și evrei și cred că lămuresc și pe cei care n-au citit-o).


O ieșire la un local drăguț și cald, câte o cană de vin fiert și statul la taclale ca-ntre fete e totuși o activitate de sezon care încă-mi place. Chiar și plimbarea de seară la întoarcerea spre casă a fost mai plăcută după ce am scăpat de o pungă plină de cărți cam grea, care i-am adus-o Cameliei - e evident cine n-a mai savurat prea mult plimbarea înapoi. :))


Într-una din seri am ajuns iar la Cărturești Carusel, librăria mea favorită din București, unde aș fi fericită să fiu închisă singură pentru câteva zile - cărți și ceaiuri la discreție, decor superb, scaunde confortabile.. un loc bun unde să te izolezi pe timp de iarnă. M-am mulțumit totuși cu câteva zeci de minute petrecute răsfoind cărți și adăugând noi titluri pe un wishlist deja interminabil.


În ciuda a ce am spus până acum, tot au mai fost scurte momente în care m-am bucurat de peisajul de iarnă, asta dacă sunt plimbări scurte și în care stau cu ochii mai mult pe sus, că mocirla de pe jos nu e deloc plăcută.


Spre final de săptămână am avut chef de o lectură total diferită de ce am citit în ultima perioadă și am mers la sigur cu un titlu a lui Haruki Murakami, un autor pentru care cred că încep să fac o mică pasiune...


Am încheiat săptămâna înfulecând gogoși calde și răsfoind folderele cu poze din vară, din multe locuri superbe despre care poate ar trebui să mă urnesc mai repede să scriu, mai ales că pentru mulți români e perioada de făcut planurile pentru vacanța/le de vară (eu sunt cu gândul la un viitor mai apropiat, la călătorii pentru în primăvară, dar tot mă gândesc puțin și la ce locuri aș vrea mai mult să merg în vară).

O nouă săptămână cât mai bună să avem! Deși eu n-am început săptămâna asta prea plină de energie, sper de mâine să-mi revin și să ne citim cu povești interesante lunea viitoare. 

Cum a fost săptămâna trecută pentru voi? Cu ce gânduri și vise vă încălziți în zilele astea reci de iarnă?

18 comentarii

  1. Trebuie sa repetam iesirea la vin, dar fara sacose. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie, dar am un feeling că eu o să plec data viitoare încărcată de cărți, nu știu de ce... :))

      Ștergere
  2. Vaiii ce-mi place la Carturesti Carusel, imi place sa ma ratacesc printre carti pe acolo, te pup, saptamana frumoasa :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E unul din locurile mele preferate din București, nu ai cum să nu te simți bine acolo. :D Pupici

      Ștergere
  3. Am avut aceeasi introducere. :)))
    Vreau sa vina primavara!
    Sper ca ti-a placut Se numea Sarah, pe mine m-a fascinat intensitatea acestei lecturi.
    Zau ca m-as muta in Bucuresti doar pentru Carturesti Carusel. Doamne, cum arata!
    Sa ai o saptamana frumoasa, insorita si fara prea mult ger. :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da... am sesizat. :)) Nu sunt multe lucruri pe care să le aștept acum cu mai mare nerăbdare decât primăvara. Poate doar punerea în practică a tuturor planurilor pentru... primăvară.
      Mi-a plăcut cartea, mi-a plăcut mult!
      Așa să fie de acum în colo! Pupici

      Ștergere
  4. Ahhh...ce nebunie frumoasa la libraria Carturesti !!! Mi-ar placea si mie sa ajung pe acolo sa rasfoiesc carti. Nu am nici o librarie cu carti pe care mi le doresc in oras si majoritatea le comanda de pe internet !
    O saptamana faina sa ai :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai un motiv bun să vizitezi Bucureștiul, sigur ți-ar plăcea în librărie. Oricum în magazinele online sunt de obicei oferte mai bune, așa că și eu aleg variantele online, unde-mi și e mai ușor să urmăresc reducerile/promoțiile.
      O nouă săptămână cât mai frumoasă! :*

      Ștergere
  5. Si eu m-am bucurat de soare si de un pahar de vin fiert si mi-am facut planuri de vacanta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam astea sunt bucuriile de sezon, mai ales planurile de vacanțe, cam asta fac săptămânal... abia aștept momentul să le și pun în practică!

      Ștergere
  6. Daca ar arata si la noi Carturesti cum arata la voi, cred ca as citi mai mult si mai des :-)) Singurele lucruri care mai ma incalzesc zilele astea, sunt ofertele pentru concediul din vara asta. Recunosc ca ador peisajele de iarna, si imi da asa o stare de bine sa vad atata alb in jurul meu, dar, din pacate ce e prea mult strica. Adevarul este ca nu ar strica putin soare...
    Te pup :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, e o nebunie acolo, aproape că mă simt ca în bibliotecă, o dată m-am apucat să citesc începutul unei cărți și până la urmă ajunsesem la copitolul 2, când am decis că e cazul să mă opresc. :))
      Eu sunt deocamdată setată pe primăvară, de care vrea să profit cât mai mult, așa că nici nu mă gândeam prea mult pe unde aș vrea să mai merg la vară. :D
      Pupici

      Ștergere
  7. Recent am răsfoit şi eu poze din vacanţă şi m-am gândit că mai e doar o lună şi trece iarna...yay! Nu o agreez, îmi lipseşte mult timpul îndelungat petrecut afară.
    M-a bucurat fotografia din Carusel, îmi place mult locul şi nu l-am mai văzut de vreo jumătate de an.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gândul ăsta mă alină și pe mine, că mai e puțin și ar trebui să vină primăvara, care sper să nu se lase prea mult așteptată.
      Și mie-mi lipsește timpul îndelungat petrecut afară, în natură, plimbăndu-mă, bucurându-mă de soare...
      Nici eu nu reușesc să ajung pe acolo pe cât de des mi-aș dori, uneori sunt în grabă prin Centrul Vechi și nu apuc.

      Ștergere
  8. Cred ca majoritatea dintre noi ne-am saturat la maxim de frig si zapada. Abia astept si eu sa se incalzeasca...dar pana atunci ne incalzim cu ceaiuri :) Te pup.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La fel cred și eu, n-am întâlnit prea mulți oameni încă entuziasmați de zăpadă, de iarnă. Sunt de acord, încă beau și eu mulți litri de ceai săptămânal. :D
      Te pup!

      Ștergere
  9. De cand zic sa intru si eu la Carturesti - arata superb!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai amâna, sigur o să te cucerească decorul, atmosfera, multitudinea de cărți... Poate chiar și vreo ofertă bună. :))

      Ștergere