Lecturile lunii - Februarie 2017

Ar putea părea că nu m-am mai uitat de mult prin vreun calendar, însă nu e cazul, știu că ne apropiem deja de finalul lunii martie, dar eu încă n-am apucat să scriu despre lecturile lunii trecute și n-aș vrea să sar peste ele fără să-mi aștern și impresiile aici pe blog, așa că nici n-o mai lungesc cu introduceri plicticoase și intru direct în subiect, că am destule de scris despre fiecare titlu...


Codul lui Da Vinci, de Dan Brown

O carte foarte controversată, pe care unii o critică aspru pe motiv că ar blama biserica, iar alții o ridică la rangul de capodoperă. Eu nu mă încadrez în nicio extremă, mi s-a părut o carte bună datorită acțiunii pline de suspans, a intrigilor și misterelor, iar ce a făcut cu adevărat interesantă povestea e multitudinea de simboluri descrise amănunțit și legăturile ingenios create dintre acestea. E totuși departe de a fi o capodoperă, la fel cum Dan Brown e departe de a fi un geniu (că tot scrie așa pe coperta din spate), în opinia mea. E doar o carte de acțiune bună, interesantă și care are niște adevăruri la bază, îmbinate destul de reușit cu ficțiunea. Nu pot spune că m-a făcut să-mi doresc să-i mai citesc și alte cărți cât mai curând, dar nici nu exclud în totalitate să mai revin la scrierile lui.

„Algoria a devenit parte integrantă a realității. Și, prin faptul că trăiesc în această realitate, milioane de oameni reușesc să facă față mai bine vieții de zi cu zi și să fie puțin mai buni.”

„Mulți au făcut negoț cu iluzii și false minuni, amăgind mulțimile nătânge.” (Da Vinci)


Luni de fiere, de Pascal Bruckner

E o poveste ce poate stârni multe sentimente, pe care fiecare cititor o poate înțelege total diferit, în funcție de propriile idei și prejudecăți, dar care nu cred că poate lăsa pe cineva indiferent. Este o carte cu mult erotism, dar și cu încărcătură emoțională și chiar filosofică cu privire la cuplul modern, care te face să reflectezi în final la multe aspecte. A fost o provocare s-o citesc până la capăt fără să sar peste niciun rând, din cauza părților pornografice care ajung până la practici exagerat de scârboase, care din punctul meu de vedere nu au nimic erotic în ele. Am fost gata s-o abandonez, dar ce m-a determinat să n-o fac a fost tocmai măiestria autorului în modul în care a construit discursul lui Franz, același personaj prin care m-a scârbit, dar prin care m-a și uimit cu sciitura foarte bună, neașteptat de bună pentru Bruckner. Îmi asum riscul de a o recomanda!

„Astăzi, tragedia nu se mai abate asupra oamenilor din blestem, ea se naște din stângăcia lor. Cazi în nenorocire gafând, printr-o suită de gigantici pași greșiți. Dramele noastre nu sunt doar dureroase: ele suferă de handicapul suplimentar de a fi ridicole.”

„Orice formă de iubire, oricât de armonioasă ar fi ea, adăpostește o dramă sau o farsă latentă. Iar în omul cel mai cinstit oricând rămâne destulă stofă ca să devină un ticălos.”


Mulțumesc pentru amintiri, de Cecelia Ahern

Mi-a plăcut, e o poveste de dragoste drăguță, în care realul se îmbină cu fantasticul - o lectură foarte ușoară, dar plăcută, relaxantă și scrisă cu mult umor, în ciuda începutul dramatic. Într-un fel lecturile Ceceliei mi se par motivaționale, ambele citite - cea aici de față și P.S. Te iubesc - mi-au dat o stare bună și m-au amuzat, iar din motivul ăsta probabil că o să-i mai citesc și alte titluri de-a lungul timpului, dar nu este o autoare către care mi-aș îndrepta atenția în mod deosebit, din simplu fapt că vreau mai mult de la o lectură decât ceva drăguț și amuzant. Mi-a mai plăcut și plimbarea făcută alături de autoare prin diverse locuri istorice din Dublin.

„Ne grăbim într-una. Nu avem niciodată timp aici, încercând să ajungem acolo.”

„Înțeleg cât de apropiate sunt fericirea și tristețea. Atât de strâns legate. Separate de o linie atât de fină care în mijlocul emoțiilor tremură sub un strop de ploaie.”


Shogun, de James Clavell

Dacă aș fi scris despre cărțile de luna trecută sub formă de top, atunci fără să stau pe gânduri aș fi început cu cartea asta, care nu e doar cea mai bună dintre cele aici de față, dar a devenit și una dintre cărțile mele favorite, în ciuda faptul că mă așteptam la o carte mai complexă și urma să descopăr că e destul de simpluț scrisă, dar tot mi s-a părut excepțională! E o lecție despre istoria și cultura Japoniei, frumos îmbrăcată într-o poveste cu acțiune și suspans, cu personaje savuroase și cu multă înțelepciune. Mi-a confirmat multe lucruri despre viață cartea asta și mi-au rămas întipărite în minte multe dialoguri și gânduri de-ale personajelor.

Am citit-o pe nerăsuflate, cele vreo 1500 pagini au început să pară cam puține, m-a emoționat, m-a făcut să râd și am aflat multe lucruri noi foarte interesante despre acest popor, chiar dacă nu e prima oară când citesc despre Japonia. Mă văd și recitind-o cândva, iar asta e ceva ce nu obișnuiesc să fac. Că aș pleca și mâine în Japonia n-ar fi o noutate, de mult consider că e una dintre țările cu cea mai fascinantă cultură, dar și istorie, însă cartea asta a fost o confirmare în plus. Până la a lua mai serios în calcul o călătorie în țara asta atât de fascinantă și de scumpă, plănuiesc deocamdată să-l mai citesc pe James Clavell, probabil următorul titlu fiind Tai-Pan.

„Mâine va fi o zi frumoasă, iar dacă nu va fi așa, nu va fi și gata! Cui îi pasă de ziua de mâine? Contează numai ziua de azi și azi e minunat.”

„Uită-te la apusul ăsta de soare. E minunat, nu-i așa? Apusul ăsta există. Ziua de mâine nu există. Nu există decât acum. Privește, rogu-te. E atât de minunat și nu se va mai întoarce niciodată, în toată veșnicia. Cufundă-te în el, încearcă să devii una cu natura.”

„Află că binele și răul nu înseamnă nimic, că nici eu și nici tu nu înseamnă nimic, înăuntru sau în afară tot nimic, și nici viața, nici moartea nu înseamnă nimic. Și pătrunde în sfera unde nu există nici teamă de moarte, nici speranță în viață după moarte, unde să nu cunoști neajunsurile vieții ori nevoia de mântuire.”


Ați citit vreuna dintre cărți? Cum vi s-a(u) părut? Ce cărți ați mai citit în ultima perioadă?

6 comentarii

  1. Am citit Shogunurile de mai multe ori, mi-au marcat copilaria si mi-au inspirat o dragoste eterna pentru Japonia medievala.

    Cu privire la Codul lui da Vinci, mie cand a aparut mi s-a parut o brilianta miscare de marketing toata controversa aia. Incolo, e o carte buna insa nu mi s-a parut nici macar ca e prea blasfemiatoare. Am citit carti mult mai rele ca asta din punctul asta de vedere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar mă gândeam că dacă aș fi citit Shogun mai devreme sigur ar fi avut un impact și mai mare asupra mea, dar nu e niciodată prea târziu.
      E posibil să fi fost și strategie de marketing, dar cred că a ajuns așa celebră și pentru că e o carte de acțiune ușor de citit, iar controversa a venit de la sine. Sunt de acord că nici măcar nu e chiar așa de blasfemeiatoare, nici n-am vrut să comentez despre aspectul ăsta, fiindcă așa zisa blasfemie pe care o invocă mult nu e decât... realitate, istorie. Sigur, îmbinată și cu ficțiune, dar probabil unii n-au reușit să delimiteze realitatea de ficțiune.

      Ștergere
  2. Sa stii ca pana acum m-am temut de Shogun dar dupa ce am citit randurile tale, simt ca trebuie sa bifez cat mai curand acest titlu. :D
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar de ce? Eu eram de multă vreme tentată să o citesc, dar abia acum i-a venit momentul. Are o acțiune destul de agresivă pe alocuri, că doar de aia a fost interzisă în vremea comunismului, dar până la urmă asta e parte din istoria Japoniei. Sper s-o bifezi cât mai curând!
      Pupici

      Ștergere
  3. M-ai facut curioasa despre Shogun! Ma uit in biblioteca sa vad daca le am!
    "Multumesc pentru amintiri" nu am citit inca, dar "PS Te iubesc" mi-a placut enorm!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-am stârnit curiozitatea și dacă o ai în bibliotecă n-o mai ține acolo degeaba. :D
      Dacă ți-a plăcut aceea sigur ți-ar plăcea și „Mulțumesc pentru amintiri”.
      Pupici

      Ștergere