Momente simple de bucurie - ianuarie 2022

Am ajuns deja la finalul primei luni din 2022, însă n-o să mă plâng că a trecut prea repede, a fost o lună destul de productivă și cu multe momente frumoase, tocmai de aceea am decis să adun câteva dintre momentele simple de bucurie din acest ianuarie. O mică realizare în sine e faptul că n-am simțit nevoia să mă plâng prea des de cât de nasoală e iarna și cum abia aștept primăvara - deși rămâne valabil faptul că nu e un anotimp care să-mi placă foarte mult, totuși am făcut pace cu el, nu-l mai urăsc și i-am găsit câteva părți bune. Poate că a contribuit și vremea blândă, însă în alți ani mă plângeam mult mai ușor pe o vreme ca asta: de frig, vânt și ziua prea scurtă.



Spectacol de păsări

Nu știu dacă am mai ajuns vreodată atât de des prin parcuri în luna ianuarie, de obicei căutam mai mult activitățile de interior în perioada asta a anului, însă fără să-mi propun asta am ieșit de multe ori la plimbări și am fost răsplătită cu spectacole ale naturii - pescărușii care s-au ridicat brusc de pe lacul înghețat spre cer a fost un moment care mi-a adus o bucurie greu de descris, poate s-a înțeles din cât de multe poze și filmări am pus pe Instagram.


Ulterior am revenit în Parcul Tineretului și am găsit iar multe păsări, cu acea ocazie bucurându-mă de gâște, dar și rațe sau lebede, iar de plăcerea de a admira păsări am avut parte în fiecare parc prin care am ajuns.






Prima zăpadă

În București încă n-am avut zăpadă și îmi doream să am parte de câteva zile de iarnă ca în copilărie, așa că am planificat o excursie într-un loc în care să fie și zăpadă - m-a surprins și pe mine cât de mult m-au bucurat peisajele albe, fulgii de nea căzând sau scârțâitul zăpezii sub talpi. Sigur că e mai mare bucuria în vacanțe decât acasă, iar faptul că vremea a fost destul de blândă, iar soarele dese ori pe cer, a ajutat de asemenea. Important e că am țopăit și am chițăit ca un copil din acest motiv banal. Nu știu dacă m-am mai bucurat vreodată atât de zăpadă.






Revederea cu Sighișoara

Aici ne-am pus „tabăra” și a fost o bucurie să regăsesc orașul mai curat și mai bine întreținut decât ultima oară când am fost acolo, dar motiv de bucurie a fost și să-l văd în varianta de iarnă, cu zăpadă și mult mai liber, iar de data asta chiar l-am savurat în tihnă - în trecut prea îl vizitasem pe fugă, rămăsese pe listă să revenim aici și să-l vizităm mai relaxat, iar acum a fost ocazia perfectă. M-am bucurat să revăd și alte locuri (precum Viscri), dar și să descopăr câte ceva nou. Dacă mă organizez în februarie poate o să-i dedic și un articol, dar nu promit, așa că momentan vă las aici cu câteva cadre din Sighișoara:





Plimbări la apus

Am privit mai multe, am și fotografiat câteva când eram la plimbare și locul mă inspira. Pentru mine e oricând și în orice anotimp o bucurie simplă să admir apusul și încerc să-mi amintesc s-o fac cât mai des - dezavantajul iarna e că apune soarele atât de devreme încât e ușor să uit de el.




Toate momentele pe care nu le pot ilustra...


Nu orice moment de bucurie se poate surprinde într-o imagine, unele nici dacă pot nu-mi doresc să le împărtășesc neapărat, însă ce mi-am dorit să transmit e că putem găsi motive de bucurie în orice anotimp, depinde pe ce ne focusăm - disconfortul provocat de vânt și umezeală sau spectacolul magic al pescărușilor? Frigul sau peisajul feeric? N-o să-mi iasă mereu, există partea aia din mine care abia așteaptă primăvara, dar hai că mai e doar o lună, din care să scoatem ce s-o putea mai bun.


Pentru mai multe fotografii - din toate locurile și momentele expuse aici, dar și multe altele - vă aștept și pe Instagram: ellabeautycorner.



2 comentarii

  1. si iarna are partile ei bune. zapada e una din ele, zapada care s-a cam lasat asteptata anul asta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Orice anotimp are farmecul lui. Da, aș aprecia mai mult zăpada în decembrie decât în martie.

      Ștergere