Review: The rocket volum express de la Maybelline


Deși nu este un produs nou, eu l-am încercat pentru prima dată de curând. După 2 luni de utilizare, timp în care l-am supus la toate „probele” posibile, m-am decis să-mi exprim (și eu) părerea despre acesta.


Periuța a fost cea care m-a tentat să încerc acest rimel.


Are 9.6ml și costă la oferte undeva între 20-25lei, depinde de magazin.

Ce îmi place:

-Periuța – după cum am spus, mi-a atras atenția de la prima vedere și eram convină că o să mă înțeleg bine cu ea. Nu m-am înșelat, îmi place foarte mult periuța.
-Oferă volum și alungire genelor, fără să le încarce, de la primul strat:

( 1 coat )

-Este un negru intens ( din păcate aparatul meu nu prea a vrut să arate asta în poze ).
-Se usucă foarte repede pe gene. Desigur, poate fi și un minus, dar pentru mine e un mare plus, nu-mi place să mă murdăresc de rimel după ce m-am machiat, doar pentru că îndrăznesc să clipesc.
-Rezistă foarte bine pe gene, nu se scurge, nu se fărâmițează. Chiar m-a prins o zi cu viscol și ninsoare cu acest rimel și deși simțeam cum se aștern fulgii de zăpadă pe gene, în momentul în care mi-am verificat machiajul am rămas plăcut surprinsă: rimelul nu era deloc scurs și genele arătau ok.

Ce nu îmi place:

-Se demachiază destul de greu. Eu folosesc pentru ochi demachiant bifazic și cu acesta se demachiază cât de cât rapid, dar oricum mai greu comparativ cu alte rimeluri. Cu alte tipuri de demachiante (încercate de probă), în schimb, e teroare... trebuie insistat foarte mult pentru a-l curăța definitv și se întinde pe toată fața.
-Are uneori tendința de a încărca și lipi genele la al doilea strat. Ciudat, dar nu întotdeauna, și oricum nu exagerat, dar suficient cât să fie deranjant (pentru mine, cel puțin).

( 2 coats )


Per total mi se pare un rimel bun, nu pot spune însă că m-a cucerit încât să nu mai vreau să-ncerc altceva. 

2 comentarii

  1. arata foarte bine:x trebuie sa-l incerc si eu:*
    pupici http://miss-lorrie.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere