Cumpărături și noutăți de toamnă

Cu greu accept că am ajuns la ultimele zile de toamnă, cu lipsa soarelui de pe cer încă nu m-am acomodat, iar hainele cele mai groasă încă sunt ocolite și înlocuite de haine mai subțiri luate în straturi, de parcă un protest din partea mea de genul ăsta va împiedica iarna să vină... Încă e singurul sezon pe care nu-l prea îndrăgesc, de asta am și făcut un obicei în ultimele ierni din a pleca măcar într-o scurtă călătorie undeva unde e (măcar puțin) mai cald, iar faptul că momentan nu am nimic de genul ăsta stabilit pentru iarna asta nu-mi e de mare ajutor. Hai că deviez...

N-am făcut prea multe cumpărături toamna asta, dacă nu se adunau și câteva lucruri interesante primite pe care să vi le arăt nici nu știu dacă mai făceam articolul ăsta. Am făcut aici un wishlist pentru toamnă din care n-am bifat decât vreo două chestii, pentru că din celelalte n-am găsit opțiuni mulțumitoare, dar nici nu m-am strofocat luând la rând toate magazinele, am colindat (online și offline) doar când și cât am avut chef. Rămân însă valabile acele dorințe pentru viitor, iar eu mă bucur că nu mai cad atât de ușor pradă cumpărăturilor neinspirate.


Simt nevoia să mai spun, înainte de a vă arăta cumpărăturile, că îmi place să „vânez” ofertele cele mai bune, mai ales atunci când vine vorba de haine și așa ajung să cumpăr la preț de nimic unele lucruri (în special din outleturi, dar nu numai), după cum veți vedea în continuare, dar asta nu înseamnă că iau ceva doar pentru că e ieftin. Nu mai cumpăr compulsiv, indiferent de preț, am încetat de mult să folosesc cumpărăturile drept terapie, pentru că nu funcționează, nu umplu niciun gol cu o nouă cârpă sau un nou ruj. Dorința e una, obsesia de a cumpăra ceva nou mai mereu e altceva.

Mă gândesc dese ori să dezbat pe larg subiectul ăsta, dar se pare că nu reușesc decât pe bucăți să mai arunc câte o idee. Așa și acum, mă opresc, pentru că poate vreți să vedeți și pentru ce ați intrat...


După lungi căutări și multe alte perechi probate... în cele din urmă am găsit la Terranova acei blugi albi care să-mi vină mulțumitor pe care-i tot căutam de vreun an sau chiar mai bine. Au fost și absurd de ieftini - doar 40 lei. Am mai luat și o pereche de pantaloni subțirei și largi, un model destul de atipic pentru mine (chitită pe pantaloni mai strâmți), doar de dragul de a mai încerca și lucruri diferite de ceea ce obișnuiesc să port - au fost doar 30 lei.

Nu-mi mai amintesc cât a fost acel top, pentru că el a fost cadou, la ofertă 2+1 gratis pentru tot ce era la reducere la acel moment. Eu nici nu observasem oferta, a fost drăguță fata de la casă să-mi spună și să mă aștepte până am mai ales ceva și m-a atras modelul decoltat la spate al bluziței. Așa m-am ales cu 3 haine la 70 lei. Calitatea e ok pentru ceea ce sunt, blugul nu pare cu nimic mai prejos (ca material sau lucrătură) față de alții mult mai scumpi probați. Sunt doar niște banali blugi și că veni vorba...


De la Kurtmann îmi luasem inițial alți blugi, cu niște broderii foarte frumoase, dar care din păcate nu mi-au venit cum trebuie - pe șoldurile lipsă îmi erau prea largi, în timp ce pe gambele prea „forțoase” îmi erau mult prea mulați. A fost prima oară când am avut nevoie să fac retur pe site-ul ăsta și văzând că au și opțiunea de a schimba cu altceva, iar reduceri bune erau încă disponibile, până la urmă am găsit niște blugi Bershka simpli și super ieftini (până în 30 lei), care îmi vin ca făcuți pentru mine. În diferența de bani (ceilalți pantaloni erau vreo 50 lei) i-am comandat și mamei un pulover fain. Am mai plătit doar transportul și taxa de schimb.

În comanda inițială am mai avut și ceva... foarte de sezon. Atunci când v-am arătat cumpărăturile de vară spuneam chiar din introducere că singurul moft pe care nu mi-l satisfăcusem era un costum de baie întreg - s-a rezolvat și asta, e fix ce căutam, cu partea din față mai decupată și cu model floral colorat. E tot de la Bershka și tot cu un preț de până în 30 lei l-am luat. Eu nu l-am remarcat niciodată în magazinele lor, habar n-am din ce colecție a făcut parte sau cât costa inițial, dar sigur mult mai mult. Nu știu dacă mai e disponibil pe undeva. Aștept să văd în ce vacanță îl inaugurez.

Acum... eu tot am rămas cu dorința pentru niște pantaloni cu broderie, una mai discretă, dar până mai găsesc alții să-mi placă e foarte posibil să-mi treacă cheful.


Am ezitat și de data asta dacă să vă arăt sau nu ce am luat de la Jolidon, mai ales că e doar un singur sutien și el foarte simplu, dar n-am rezistat să vă spun că fost redus la 20 lei, un preț incredibil de mic. Cam asta e genul de reducere foarte bună pe care o poți încadra la ofertele de Black Friday, din punctul meu de vedere. Comanda a fost mult mai mare, dar pentru mine nu l-am luat decât pe acesta pentru că am deja o mulțime de sutiene, majoritatea Jolidon, dar unul simplu negru și cu bretele detașabile chiar îmi trebuia.

Despre puloverul cu bufnița n-am prea multe detalii să vă ofer pentru că mi l-a luat mama, deja știu toți cei apropiați mie că am o mică obsesie cu bufnițele și mai primesc chestii de genul, trebuia să vă arăt și ce magneți mi-au adus ai mei din vacanță - ați ghicit, cu bufnițe! E simpatic, moale, dar mai subțirel. Am făcut treabă cu a mea mamă - eu i-am ales ei pulover și ea mie.


Că tot veni vorba... am strecurat la poză și cei mai noi cercei cu bufnițe cumpărați, i-am luat ca suvenir din Albania, au fost 10 euro, dar mi s-a părut că se justifică prețul, sunt lucrați manual. E totuși amuzant că am dat pe niște cercei din mărgele mai mult decât pe hainele luate toamna asta - ce să fac, la cercei nu erau reduceri. În rest vedeți în poză câteva cosmetice primite, fără nicio legătură între ele:

Masca de păr cu ulei de argan de la Avon e nesperat de eficientă - la prima încercare am pus o cantitate mai mare și am rămas cu un păr atât de moale încât nu-mi mai stătea nici împletit. Între timp m-am obișnuit s-o folosesc într-o cantitate mai mică și își face perfect treaba pe părul meu. Alături vedeți câteva capsule cu ceramide Elizabeth Arden, primite de la Camelia când aveam tenul afectat de antibiotice și deși n-am cum să contest eficiența acestora... eu nu suport textura, pentru un ten gras sunt suficient de uleioase încât să deranjeze. La mine nu merg pe termen lung, o zic cu părere de rău.

Cu fondul de ten Lancome Teint Idole Ultra Wear a fost interesant că tocmai mă convinsese cineva că e de luat în calcul, ca doar câteva zile mai târziu să-l văd oferit ca miniatură de cei de la Notino. Am ezitat, pentru că nu obișnuiesc să mă înscriu la tot felul de gratuități, dar până la urmă mi-am ales și eu două, iar pentru perioada asta rece îmi place mult produsul, nu sunt totuși convinsă că ne-am înțelege și pe căldură. Mai văd, deocamdată îl mai folosesc din miniaturi.


De la Paula's Choice am venit acasă cu niște produse cunoscute, dar și cu ceva noutăți de încercat. Intenționam să dau o comandă (aici), dar dacă am aflat că vin în București am mai așteptat și am mers personal, iar profitând și de reducerile la full size am luat Skin Balancing Pore-Reducing Toner (cu 103 lei), pe care l-am vrut în primul rând pentru că are niacinamide, dar și pentru alte proprietăți, e un produs pe care l-am mai avut și care-mi place la fel de mult și acum, de când a reintrat în rutina mea zilnică.

Restul sunt variante mici, dar suficient de generoase cantitativ. Am revenit pentru o vreme la vechiului meu prieten Clear Skin Hydrator, la care merg la sigur de fiecare dată (review aici), iar una dintre noutățile încercate e Super Hydrate Overnight Mask, un produs despre care mă tot gândesc să vă scriu mai detaliat, fiindcă e pentru prima oară când o mască de față îmi place în mod special - în general nu mă atrag deloc măștile, nu m-a impresionat ca efect niciuna... până acum. Poate reușesc să scriu cât de curând despre aceasta.

Tot o noutate, pe care o aveam și trecută pe acel wishlist pentru toamnă e exfoliantul cu 10% AHA, pe care l-am încercat doar dintr-o mostră, dar care a ținut muuult și bine, îmi pare rău că n-am notat să știu la câte aplicări mi-a ajuns - poate fac asta la următorul plic. Oricum, la foarte multe, are 3 ml o mostră și nu trebuie aplicat prea mult. L-aș introduce permanent în rutină, dar mai că aș rămâne la mostre, nu știu dacă am timp să termin un full size până expiră (eu folosesc mai des BHA). Mă mai gândesc, e oricum un produs foarte bun.


Tot o combinație de ceva cunoscut și ceva nou am și de la Bioderma - cleanserul Sebium l-am avut de multe ori în trecut, îmi place, de fapt toate gelurile lor de curățare mi se par cam la fel de eficiente și blânde, în timp ce Sebium Night Peel cu 15% acid glicolic e o noutate care m-a intrigat puțin. N-am mai încercat niciodată o concentrație atât de mare, eram foarte curioasă. Am așteptat totuși să termin cu prima mostră din 10% AHA de la PC înainte să trec la acesta, ca să pot înțelege ceva de el. Deocamdată mă înțeleg bine cu produsul, pare că treaba și-o face, dar nu-mi dau seama dacă oferă ceva în plus față de concentrații mai mici încercate, e prea devreme pentru asta. M-aș fi bucurat nespus de mult dacă n-avea deloc parfum - e tot ce pot reproșa în general gamei Sebium...


Demențialul ruj Melkior A2 vi l-am arătat deja aici, nuanța e superbă, e super pigmentat și rezistent, dacă vă plac rujurile lichide mate și roșul acesta sângeriu îl recomand cu încredere, online îl găsiți aici. Mi se pare și o idee foarte bună de cadou, pentru cineva care poartă rujuri roșii, dar poate nici nu știe de acest brand - cunosc destule persoane. Conceptul în sine e special.


O primă comandă de cărți la Libris am dat-o pe început de toamnă, doar una e încă necitită, dar vă las link-uri pentru toate pe nume: Alchimistul de Paul Coelho (nu prea o recomand însă), Ascuns la vedere de Nuruddin Farah, Cenușă și țărână de Viktor Remizov și Urmărire la Cernobîl de Martin Cruz Smith.


Mai recent am plasat o nouă comandă la Libris și de data asta am făcut o afacere și mai bună cu 6 cărți luate la vreo 55 lei, prima citită fiind extraordinară - Lista lui Schindler de Thomas Keneally. Am mai început acum Câinele, adevăratul meu prieten de W. Bruce Cameron și așteaptă la rând: Idiotul de Dostoievski, Să nu plângi de Lydie Salvayre, Tabachera din Bagombo de Kurt Vonnegut și Pistolarul de Stephen King.

Nu știu dacă vă ajută cu ceva link-urile pentru cărți, fără să vă ofer niște impresii, unele nici nu mai sunt disponibile pe Libris, dar dacă m-am apucat să le pun le-am lăsat așa... poate vreți să citiți descrierea cărții.

Sfârșit, asta e tot ce am adunat toamna asta pe zona de haine, cărți și cosmeticale. N-am vreo listă de dorințe prea pompoasă pentru iarnă, tot sper la niște pulovere colorate tip cardigan, dar până acum n-am văzut nimic să mă atragă, iar pe zona de makeup mă cam tentează să recumpăr niște chestii.

Voi ce ați cumpărat interesant toamna asta? Vă face cu ochiul ceva de la mine?

6 comentarii

  1. o groaza de chestii dragute, sa le folossti cu drag! eu am luat lenjerii cu Mos Craciun, nu aveam si am profita... plus alte multe chestii :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, să folosești și tu cu plăcere tot ce ți-ai luat!

      Ștergere
  2. Sa porti/ folosesti cu placere ce ti-ai luat. Cartea cu cainele o vreau si eu ... candva. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Ți-o dau cu prima ocazie când ne vedem, eu am citit-o deja și sunt sigură că o să-ți placă!

      Ștergere
  3. intai de toate, sa e folosesti cu placere pe toate!

    ma bucur ca ti-a placut Lista lui Schindler si ma amuza ca ne-am luat amandoua Urmarire la Cernobil :).

    de acest black friday nu m-a interesat nimic, am fost atat de decuplata de subiect incat pana si mie mi s-a parut dubios :)).

    cleanser-ul de la Bioderma m-a cucerit si chiar zilele astea voi scrie despre el.

    cu lenjeria eu mai cumpar si de la penti, pentru mine a fost o descoperire recenta.

    cu fdt Lancome inca nu ma pot pronunta, am ales nuante prea deschise si inca nu le pot folosi pe toata fata. l-am aplicat local, pe zone cu probleme si pentru tenul meu are acoperire maricica.

    te-am pupat! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! E o carte extraordinară Lista lui Schindler, nu știu de ce am amânat atâta timp s-o citesc... M-am amuzat și eu când am văzut că am luat-o amândouă cam în același timp.
      Nu știu de Penti, o să mă interesez, chiar dacă prea curând nu mai am nevoie de lenjerie.
      Mie-mi place să aplic fondul de ten într-un strat mai subțire și astfel arată chiar natural. Cu ambele nuanțe am nimerit-o bine, una e perfectă, iar cealaltă foarte-foarte asemănătoare
      Te pup, mulțumesc pentru comentariu. :*

      Ștergere