Oferte DM 14.08 - 2.09

Printre făcut de bagaje și rezolvat ultimele treburi înainte de plecarea în vacanță, am verificat dacă au apărut noile oferte de la DM și da, azi au apărut ofertele valabile în perioada 14.08 - 2.09! Nu puteam să nu studiez ofertele și nici să nu le împărtășesc cu voi, că iar ne tentează cei de la DM cu o mulțime de oferte bune! Dintre toate, pe mine m-au atras următoarele:


Apa micelară Garnier (review aici) nu o ratez sub nicio formă, sigur îmi iau cel puțin o sticlă! Știți cât de mult îmi place, nu intenționez să mai încerc alte micelare prea curând, așa că nu-mi strică să am rezerve în casă! BB Cream-ul Garnier mă atrage de asemenea destul de tare, iar oferta e super tentantă. În privința lui mă mai gândesc!


Nu am probleme cu acneea, dar mai am și eu din când în când câte un coș pe ici pe colo. Sunt totuși sceptică în privința acestui produs, parcă e prea ieftin să facă minuni. Dacă l-ați încercat, aștept cu interes păreri!


Nici oferta aceasta nu o ratez, cred că o să-mi iau 2-3 seturi, să fie! :)) V-am mai zis că parcă mănânc pe pâine dischetele demachiante, le consum imediat.


Nici această ofertă nu e de neglijat, mă atrage foarte-foarte tare, iar eu tocmai ce ziceam că intru la „regim” de geluri de duș și loțiuni de corp. :))

Fetelor, pe mine cam atât m-a atras într-un mod mai deosebit, dar voi puteți consulta în catalogul de aici toate ofertele disponibile. Sunt foarte multe atractive, inclusiv la produse de curățenie, șampoane H&S, deodorante Nivea, geluri de duș Nivea, etc.


Pe voi ce oferte vă atrag? O să profitați de ceva? Ați încercat vreunul din produsele mai sus numite?


10 comentarii

  1. Vai, micelara e la reducere! A venit momentul s-o testez!
    Te pup :*
    http://justbeautyblog.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar este momentul perfect să-i dai o șansă! :D
      Te pup!

      Ștergere
  2. Vreau Baby Lips siiii neaparat vreau bautura din aia cu Aloe Vera care are gust de struguri. <3 Daca n-ar fi asa scumpa as bea non stop. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu ziceam că vreau neapărat Baby lips, dar mi-a mai trecut dorința între timp. Cândva... o să le încerc și eu. :D Este genial sucul de Aloe Vera, am avut o perioadă când beam zilnic, dar într-adevăr.. este cam scump. :D

      Ștergere
  3. Eu deja am profitat din plin de oferta zilele trecute, mi-am luat si micelara, si baby lips-ul sii mai multe si am primit si cadouase! <3 Azi i-am vizitat iar, nu m-am putut abtine, dar nu am cumparat decat hrana si recompense pentru catelusa si difuzor de camera. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce drăguț, vreau și eu cadouașeee! :)) Să le folosești pe toate cu plăcere! Sper să ajung și eu printr-un DM zilele acestea, n-aș vrea să ratez oferta de la micelară! :D
      Te pup!

      Ștergere
  4. N-am mai trecut prin DM de foarte mult timp :(
    Sunt curioasa cum este solutia antiacneica - sa cautam review-uri, ceva :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar am căutat-o ieri și n-a fost de găsit. :( Ori nu o mai aveau, ori era bine pitită. :))
      Da, chiar ar fi o idee să căutăm niște review-uri, sunt curioasă ce părere au fetele care au încercat-o.

      Ștergere