Raftul cu amintiri - Septembrie 2018

Abia zilele astea, în timp ce am început deja să mă gândesc la anul viitor și să fac vagi planuri, am realizat cât de mult s-a scurs din anul ăsta, cât de puțin mai e până la finalul lui și cât de multe s-au întâmplat dacă privesc mai atent în urmă, deși la o primă privire retrospectivă n-aș fi zis același lucru. Sunt singura cu gânduri din astea... melancolice? Dar să nu deviez prea mult, să revin la luna septembrie, pe care eu o văd ca pe un fel de trecere între două sezoane, așa am privit-o mereu și n-a fost nici anul ăsta excepție, m-am bucurat și de nisipul încă fierbinte pe început de lună, dar și de foșnetul frunzelor uscate sub tălpi, de înghețate sau de băuturi calde, de câte puțin din toate... În general mă afectează schimbarea bruscă de temperatură, dar m-am obișnuit cu ideea, deși tot sper ca octombrie să fie mai cald. M-am bucurat de multe plăceri mici, n-am fotografiat însă prea multe, dar tot vreau să vă împărtășesc câteva povești însoțite de câteva din puținele poze...


În primul weekend din septembrie am ajuns puțin la Marea Neagră, la noi pe litoral, din dor de mare și cu chef de bălăceală. M-am întors cu sentimente amestecate cu privire la ce se întâmplă acolo... deși ar fi trebuit să mă obișnuiesc până acum, doar îmi cunosc motivele pentru care nu mai merg acolo mai mult de 1-2 zile. Însă nu vreau să intru acum în amănunte cu privire la lucrurile neplăcute, mai importante sunt amintirile frumoase - joaca prin valurile puternice, pescărușii, căldura plăcută de început de septembrie, răcoarea mării care părea însă caldă după 2-3 minute... Nu-i ea cea mai frumoasă mare de pe pământ, dar prima dragoste nu se uită niciodată.


Doar vreo săptămână mai târziu după ieșirea pe litoral, la o plimbare prin Tineretului, am descoperit că toamna deja se instalează treptat. Am adunat castane, am savurat foșentul frunzelor, am admirat păsările și natura în schimbare și am realizat că nu regret că vara se încheie, fiecare anotimp are farmecul lui, iar dacă acum niște ani tânjeam doar după vară, acum îmi plac la fel de mult toamna și primăvara (numai cu iarna nu m-am împrietenit, doar ne tolerăm deocamdată).


Am ajuns puțin și prin IOR și m-am amuzat că în ultimii ani aterizez pe acolo numai pe ploaie, altfel nu se poate... Nu e unul dintre parcurile mele preferate în general, dar e drăguț de schimbat peisajul puțin, restul parcurilor mari le cam știu pe de rost. N-am avut camera cu mine la plimbările astea, au fost doar de relaxare, dar în vreo 2-3 săptămâni cred că o să dau o raită prin câteva pentru poze - nu ratați Herăstrăul dacă sunteți prin București, în octombrie arată splendid.


Cum ziceam... puțin de vară, puțin de toamnă chiar și la capitolul cumpărături. Nici n-a început bine septembrie că eu mă uitam pe Fashion Days la lucruri de toamnă-iarnă, dar mi-a „scăpat” în coș și un top cu umerii goi, pe care am apucat să-l port doar o dată, dar vine ea căldura înapoi (sau poate mă duc eu după ea mai devreme, cine știe?). Am mai cumpărat și alte lucruri, de fapt primul ar fi un hanorac înflorat, dar cred că vi le arăt pe săptămâna viitoare pe toate într-o altă postare.


Într-o zi caldă și frumoasă am ieșit împreună cu Camelia prin Centru Vechi, nu ne mai văzusem de prin primăvară, așa că deliciile astea de vi le arăt au fost însoțite de multă vorbăraie. Așa realizezi cât de multe se pot întâmpla în câteva luni în viața ta, când te vezi cu cineva și constați la final că ai povestit o grămadă și totuși mai nimic - probabil e reciproc și poate se întâmplă multora. A, dacă tot v-am ispitit cu mâncare, v-aș fi precizat și la ce local am fost... dacă ne-am fi amintit vreuna. Nu rețin niciodată numele restaurantelor, scuzați.


Am ajuns într-una din seri la spectacolul fântânilor de la Unirii, eram curioasă pentru ce le-au distrus pe cele vechi și oricâte am putea să mai comentăm pe subiect - n-o să o fac, să n-o dau în politică - trebuie să recunosc că au ieșit mai bine decât mă așteptam, iar spectacolul a fost frumos. O reinterpretare destul de reușită a celor din Las Vegas, dar hei... ei n-au Gheorghe Zamfir pe fundal. 


Am fost în aceeași seară și la iMapp, de fapt mai mult pentru asta am fost acolo, pentru proiecțiile de pe Casa Poporului, care au fost parcă mai puțin reușite decât în alți ani, dar mi-au plăcut câteva și a fost o atmosferă faină acolo unde am stat, în afara zonei amenajate. Mulți tineri au venit pregătiți cu toate cele trebuincioase chiar și pentru un picnic pe astfalt, findcă... de ce nu? Nu era o idee deloc rea, de luat în calcul data viitoare.


Alte câteva frânturi oarecare pe care le-am mai surprins în imagini - niște pernuțe haioase din Jumbo, un apus și niște sushi. După o perioadă lungă în care n-am mai călcat pragul magazinului ăstuia, în ultima vreme am tot fost la câteva săptămâni, de fiecare dată pentru câte ceva de cumpărat, la care s-au mai adăugat altele mici neprăvăzute. În ultima vreme au fost niște apusuri fabuloase în București, n-am reușit să fac vreo poză prea specială, dar le-am admirat de câteva ori. Cât despre mâncare... well, mi s-a pus pata pe specialități japoneze, îmi place mâncarea lor încercată pe aici, dar tare sunt curioasă cum mi s-ar părea la ei acasă (unul dintre multele motive pentru care-mi doresc să ajung în Japonia).

Am mai reușit în septembrie și să citesc destul de mult, să mă organizez mai bine cu unele chestii și mai deloc cu altele, am petrecut timp mai mult în familie și... am făcut planuri pe care abia aștept să le pun în practică. Cam asta e, pe scurt, octombrie mă aștept să fie și mai interesant, ceea ce vă doresc și vouă!

Voi cum ați petrecut această primă lună de toamnă?

8 comentarii

  1. Sper sa nu treaca iar cateva luni pana ne urnim sa ne vedem. Mai ales ca ne-am facut planuri serioase de schimb de carti. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu... te bat eu la cap dacă e nevoie, sper să reușim să ne vedem luna asta. :D

      Ștergere
  2. frumoasa imaginea cu fantanile, sper sa reusesc sa le vad si eu! o toamna cat mai lunga si frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  3. ce faine-s fantanile! si treaba cu proiectiile... geniala! la mine, prima luna de toamna a fost destul de obositoare. si eu vad septembrie ca pe o prelungire a verii, imi e greu sa o asociez cu toamna, desi ne-a racorit serios pe final. totusi, ma bucur de vremea inca buna si sper s-o mai tina asa, chiar daca-s fana iarna si frig

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, mă bucur că au devenit un obicei în București evenimentele astea cu proiecții, îmi plac și mie mult.
      Mă bucur și eu că s-a mai încălzit, eu nu sunt deloc fană a frigului, sper s-o mai țină tot așa cât mai mult. :D

      Ștergere
  4. M-ai amuzat cu referire la fantani si la Gheorghe Zamfir! :)))
    Da, multi comenteaza legat de aceasta schimbare, dar cam toti au si fost la inaugurare. Oamenii in principiu sunt asa - daca faci, de ce ai facut? Nu aveai pe ce sa dai banii? Daca nu faci - aaa pai nu face nimic sa arate si la noi mai bine!?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, dar chiar a fost emoționant momentul.
      Mda, aici era vorba și de faptul că fântânile alea aveau niște zeci de ani, erau parte din identitatea orașului, de aceea multă lume a comentat... Acum fapta e consumată, dar apreciez că măcar s-a păstrat din stilul celor vechi.

      Ștergere