Cumpărături și noutăți de primăvară

S-au tot adunat cumpărături și noutăți primăvara asta, deși îmi dau acum seama că nu sunt așa de multe pe cât credeam inițial, dată fiind perioada pe care le-am adunat. A fost o vreme în care cumpăram mai multe lucruri într-o singură lună, dar am învățat să fiu mai selectivă și asta mă bucură, încerc să minimizez risipa și să mă bucur mai mult de ceea ce am. La începutul anului chiar mă gândeam că ar trebui să nu mai cumpăr nicio haină tot anul, că n-am nevoie oricum de nimic, dar mi s-a părut prea drastică „provocarea”. Oricum, spre deosebire de postările anterioare de tipul ăsta, de data asta chiar n-am prea multe haine să vă arăt, în schimb compensez cu cărțile, după cum veți vedea spre final și cu puțin mai multe pofte cosmetice satisfăcute.


Am decis că n-am să mai pozez lucrurile mai banale pe care le cumpăr, cum ar fi geluri/spume de duș, deodorante sau alte mărunțișuri de tipul ăsta, în special dacă sunt produse recumpărate, fiindcă alea ajung oricum ceva mai repede la postările cu produse consumate și n-are rost să mă repet prea des cu ele. Ce vreau să mai precizez e că pozele de mai jos au fost făcute majoritatea pe măsură ce le-am luat, altfel n-aș avea cum să țin minte totul, iar din motivul ăsta unele au fost puse la poză fără altă legătură între ele în afară de faptul că au fost luate cam în aceeași perioadă. Asta în caz că s-ar întreba cineva...


Fiind o mare iubitoare de câini și o pasionată de călătorii, chiar n-aveam cum să rezist bluziței cu cățelul, mi-a atras atenția de la distanță imprimeul și când am văzut și mesajul... am decis că a fost concepută special pentru mine și că trebuie s-o cumpăr. E luată din New Yorker, a fost în jur de 50 lei. Deja am purtat-o de câteva ori, îmi place tare mult.

Vă povesteam vara trecută că prima mea experiență cu Bonprix n-a fost cea mai strălucită și că probabil n-o să mai comand de la ei, dar iar m-a corupt mama când a vrut o bluză de la ei și m-am riscat, am pus și eu în coș o fustă lungă (65 lei), al cărui imprimeu îl vedeți mai sus și de data asta îmi place ce am primit. Modelul e simplu, e lungă până în pământ și e dintr-un material care cade greu, vine bine. Nu pot totuși să-i recomand în mod special, după una caldă și una rece.


N-am putut să mă abțin să nu vă arăt încă o tură de șosete colorate și haioase (și nu sunt toate, am pus doar câteva la poză), după ce vă mai arătasem și data trecută câteva primite. Am zis să vă informez că se găsesc pe AliExpress și probabil că și pe Ebay, materialul nu e rău, dar ce mă enervează pe mine e că sunt foarte lungi, cel puțin pentru gustul meu, uneori le îndoi. Nu port eu pantaloni din ăia cu toată glezna afară - n-am înțeles deloc moda asta - dar rămân oricum puțin la vedere din pantalonii skinny și important e că știu eu ce am în picioare... Să zicem că sunt pentru copilul din mine.


Am mai luat de la un stand dintr-un fel de târg niște eșarfe imense, care merg folosite în mai multe scopuri și care au un material tare plăcut. Datorită dimensiunii cred că le pot face și rochii de plajă. Vedeți la poză puțin din una mai colorată. Ca să închei cu micile accesorii, mai vedeți și o pereche de cercei de la Avon, care se pot purta cu sau fără acel lănțișor și care arată tare frumos în urechi.

De pe Emag am luat un set Maybelline special pentru Eraser Concealer, un produs mult iubit despre care am scris aici pe larg, dar am fost curioasă și de Tattoo brow, o cariocă de sprâncene despre care nu știam nimic, dar care îmi place mai mult decât mă așteptam, doar faptul că vârful zgârie puțin pe piele e tot ce i-aș reproșa. Încă mai găsiți setul aici la un preț convenabil.


Spre final de iarnă a fost lansat un nou ruj lichid Melkior, de fapt o nouă nuanță în ediție limitată (Alexia), pe care încă o găsiți aici și dacă vă plac produsele rezistente la transfer o recomand, e minunată nuanța pentru perioada asta a anului. Despre cum mi se par mie rujurile lor lichide am mai scris, sunt foarte pigmentate și rezistente, nu usucă rău buzele, dar se simt totuși la purtare. Trebuie să fac un update cu el la postarea cu toate rujurile mele Melkior.


O noutate a fost și rujul Paula's Choice, tot o ediție limitată care încă e disponibil aici și care mie-mi place la nebunie, atât pentru nuanța frumoasă, cât și pentru calitate. Deși nu e un brand focusat pe makeup, ci pe skincare, totuși puținul încercat de la ei pe partea asta mie mi-a plăcut foarte mult și prețul mi se pare corect pentru ce oferă. L-am purtat foarte des în ultima perioadă și sigur o să continui să întind mâna spre el și la vară.


La Farmacia Tei am ajuns spre final de iarnă, însă mai mult pentru a lua niște cadouri. Căutam totuși mai multe lucruri și pentru mine, dar pe câteva nu le-am găsit pe stoc, așa că am ieșit cu o „pradă” destul de modestă. Am mai luat încă un tub din șamponul Bioderma Node G ca rezervă, între timp a fost pus la treabă după ce am terminat alt tub (am zis că nu mai experimentez cu altceva pentru o vreme) și tot de la Bioderma am recumpărat și mult iubitul meu Aquafluid SPF 50+ despre care n-are rost să mai zis ceva, e veteran.

Mi-a atras atenția șamponul uscat Batiste 2 în 1, care cică e și cu efect de balsam, dar din cât am apucat să încerc mi s-a părut mai slab ca eficiență față de variantele fără așa zisul balsam. Le rămân fidelă variantelor vechi. Mi s-au mai lipit de mână câteva măști (nu că le-aș folosi), plus un balsam de buze Carmex, care-mi place mai puțin decât varianta lichidă.


Mai am niște produse Bioderma să vă arăt, doar că în cazul ăsta niște noutăți pentru mine - apa micelară Sebium neîncercată încă și crema Sebium Mat Control, pe care o folosesc seara de vreo săptămână și-mi place la nebunie cum se așază, cum se simte, e siliconată și lasă un aspect mat, dar catifelat. În plus, conține și acid salicilic. Tot ce-i pot reproșa e că are parfum, deși e totuși la finalul listei.


Într-una dintre comenzile date pe Elefant am avut atât câteva cărți de pe wishlist, pe care deja le-am citit și v-am scris despre ele la lecturile lunii martie, cât și niște produse de makeup pe care eram curioasă să le încerc. Despre Kiko am zis de multe ori că e un brand care-mi place și m-am bucurat că a fost adus și la noi, iar de data asta am mai luat încă un ruj și de asemenea o cariocă de sprâncene, care-mi place poate chiar mai mult decât cea de la Maybelline. Am mai luat și un fond de ten Wet n wild, despre care încă n-am o părerea prea bine conturată.


O comandă măricică de cărți am dat pe Libris, tentată iar de ofertele foarte bune (toată comanda a fost puțin peste 60 lei), doar că în cazul ăsta am ales mai multe titluri care păreau atractive la prima vedere, dar despre care nu știam până să le văd la reduceri, cu excepția uneia singure pe care amânam s-o iau de câțiva ani deja (Femeia de hârtie). Despre ce am apucat să citesc v-am povestit în postarea anterioară, la lecturile din aprilie, iar celelalte așteaptă să le vină rândul...


Am fost apoi din nou tentată cu o ofertă la cărți de pe Elefant și am bifat atât niște titluri de pe acest wishlist scurt publicat la început de an (în fiecare comandă am avut minim un titlu de acolo), cât și unele de pe listele mai lungi de dorințe. Abia aștept să citesc toate cărțile astea și cât mai multe altele pe care mi le doresc, chiar sper să-mi fac mai mult timp pentru lectură în perioada următoare.

Uitându-mă peste cumpărăturile din sezoanele trecute chiar constatam că aveam foarte puține cărți, raportat la cât citesc și asta pentru că mai iau și cu împrumut și mereu citesc mai mult decât cumpăr (prefer așa decât invers), dar primăvara asta m-a cam luat valul cu toate reducerile de carte și iar am un teanc mare de cărți necitite, așa că acum mă cam abțin o perioadă. Nu că aș regreta cumpărăturile, sunt titluri care mă interesează și încă luate la prețuri foarte mici.

Intenția mea e ca vara asta să petrec mai mult timp în natură decât prin magazine, fie ele fizice sau online... dar mai am totuși în cap ceva lucruri pe care vreau să le cumpăr, așa că sigur ne citim la vară cu o nouă serie de cumpărături. Pentru primăvară cam asta a fost tot ce am adunat mai interesant.

Voi ce ați mai cumpărat interesant în ultimele luni? Aveți pentru vara asta ceva special pe wishlist?

6 comentarii

  1. I lIKE the colorful socks.
    https://www.melodyjacob.com/

    RăspundețiȘtergere
  2. eram sigura ca bluzita cu catelus e din new yorker, e exact genul lor :)). eu mi-am luat o pereche de pantaloni super casual, de casa, cu un catel cu ochelari si multe buline :))).

    sa stii ca micelara bioderma mi se potriveste si tenului meu uscat :). ma inteleg bine cu ea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da... am văzut la ei și o grămadă de tricouri haioase primăvara asta, dar din alea am o grămadă și m-am abținut. Sună bine pantalonii ăia, chiar trebuie să-mi mai iau și eu niște pantaloni de casă. :))
      Mă bucur! Eu am zis că am suficiente demachiante începute și o mai las pe bara de rezervă o vreme.

      Ștergere
  3. in ultima perioada nu prea am mai luat nimic, duminica am reusit si eu sa imi iau blugi, mai mult pentru munca, deh, ai nevoie de pantaloni seriosi, nu din aia rupti, cum port eu. in rest, prea putine, mai mult nimicuri, un calciu, un parfum, dar rarut, mai rarut ca in alte dati. bluza cu catelul e bestiala, chiar a fost facuta pentru tine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu adunasem cumpărăturile astea pe aproape patru luni. Dată fiind perioada (și faptul că sunt și primite câteva) nu mi se par deloc multe. Între timp n-am mai cumpărat decât vreo două mărunțișuri ca moft și ceva necesități (pantaloni scurți de casă, de ex). Vara asta am zis că haine iau doar dacă văd ceva foarte special, deja am prea multe lucruri, ca să mai iau altele tot similare...
      Mă bucur că îți place! Era genul ăla pe lângă care nu puteam să trec, aș fi rămas cu regret... :))

      Ștergere