Top 5 produse favorite din 2019

M-am gândit mult timp la ce vreau să vă prezint la favoritele anului în materie de produse de frumusețe/cosmetice, pentru că în 2019 am continuat să fiu fidelă anumitor produse care-mi plac de ani și pe care nu are rost să vi le arăt mereu, iar din ceea ce am încercat nou mi-au plăcut mai multe, însă n-am vrut să fac o listă lungă cu toate. În cele din urmă am decis să facă o selecție foarte mică, doar cu acele produse care s-au remarcat în mod deosebit cu ceva - o obsesie, o surpriză neașteptată, o redescoperire etc. Așa o să vi le și prezint, nu o să fie un top propriu zis, într-o ordine a preferințelor, ci o listă într-o ordine aleatorie.


Obsesia anului: Parfum Armani SI Intense

Aveam aceste mini parfumuri de vreo 2-3 ani, dar nu le-am acordat prea mare atenție, abia anul trecut am făcut o obsesie pentru varianta Intense (cel negru), atât de tare încât deschid frecvent sticluța când sunt acasă numai ca să-l adulmec sau să-l dau puțin la încheietură. Nu aș vrea să mai iau încă un parfum prea curând, aș vrea să mai reduc din colecția suficient de mare deja, dar e pe o listă scurtă de achiziție. Până atunci mă bucur de poțiunea asta mică. Știți că nu prea scriu despre parfumuri, mi se pare ceva foarte personal și subiectiv, așa că n-o să intru în alte detalii.

Prețul cel mai bun e în prezent aici, dar depinde ce oferte mai apar și pe alte site-uri, din păcate mult mai mult de atât nu l-am văzut redus, dar nici n-am urmărit prea... intens.


Redescoperirea anului: Toner Paula's Choice Skin Balancing

În afară de produsele de îngrijire pentru ten cărora le-am rămas fidelă, am încercat și unele noutăți, mi-au plăcut mai multe dintre ele - am mai scris despre unele pe parcursul anului - însă niciunul nu m-a entuziasmat la fel de mult ca redescoperirea asta. Nici nu știu de ce am renunțat la acest toner timp de vreo doi ani, e genial pentru un ten gras sau mixt, conține antioxidanți, niacinamide și ceramide, iar pe tenul meu dă rezultate foarte bune în reducerea porilor dilatați și calmarea roșeții, pe termen lung ajută și cu excesul de sebum.

Am mai scris despre el când l-am descoperit, însă de atunci s-a schimbat ambalajul și cred că puțin și formula, așa că intenționez să revin cu un articol pe larg. Îl puteți achiziționa de aici.


Surpriza anului: Rimel Catrice Brow Colorist

După un parfum high end și un produs de skincare profesional, ambele mai costisitoare, trec direct la acest chilipir, pe care l-am luat fără prea mari așteptări și am sfârșit prin a-mi abandona dese ori alte favorite de sprâncene în favoarea acestuia, care fixează, colorează și chiar umple discret sprâncenele, iar asta în doar câteva secunde, fără prea mare efort din partea mea. Comparând cu un produs similar și din aceeași categorie de preț, dar mult mai celebru... mie-mi place mai mult decât Essence.

Cel mai ieftin l-am văzut aici, dar nu e cu mult mai scump nici în DM. Scrie pe el că e semi-permanent, însă eu îl recomand strict ca un produs bun de makeup, în rest n-am văzut rezultate.


Noutatea anului: Kiko Eyebrow marker

Da, încă un produs pentru sprâncene, mă pasionează zona asta, iar marea noutate cu acest produs e conceptul ăsta de cariocă, până anul trecut nu mai încercasem un astfel de produs și am dat șansa câtorva. Dintre cele încercate acesta de la Kiko mi-a plăcut cel mai mult, pentru nuanța naturală (#02 am eu), fără subton roșcat, pentru intensitatea medie care-mi permite să conturez natural și-mi mai place mult și vârful cariocii. Singurul dezavantaj e că se estompează vizibil în zilele foarte calde de vară, în rest îmi place foarte mult.

La noi doar de aici se poate achiziționa și din păcate doar pe negru momentan (cred că e un gri închis, de fapt), dar sper să readucă și celelalte nuanțe. Dacă vă întrebați la ce-mi mai trebuie și ăsta dacă-mi place așa de mult rimelul de la Catrice... ei bine, de dragul variațiunii.


Rimelul anului: Melkior Blue Lush

Nu cred că e o mare surpriză prezența lui pe această listă, nu pentru cine mi-a urmărit constant articolele de anul ăsta - l-am menționat cu orice ocazie, i-am dedicat și un review aici, unde-l puteți vedea și pe gene, deși în realitate arată mult mai bine. Rămân în continuare fană a rimelurilor într-un negru cât mai intens, însă pentru acesta am făcut și o să mai fac excepții, arată prea frumos pe gene. Gata, am scris destul despre el...

Îl puteți achiziționa online de aici sau din magazinele Melkior.


Aș fi vrut să includ și un ruj al anului, dar acolo e greu să mă decid la unul singur și pe deasupra unele dintre favoritele mele din 2019 nu se mai găsesc, au fost ediții limitate. Oricum, despre rujuri scriu mai des, anul trecut vă prezentam aici 5 rujuri de vară și aici 5 rujuri de toamnă, spre exemplu.

Știu că lista asta pare sărăcuță față de alți ani și nu e ca și când n-aveam ce să vă arăt mai mult, au mai fost produse care mi-au plăcut (îmi vin rapid în minte o mască de față foarte bună, un șampon cu formulă bândă, un fond de ten, ceva exfolianți etc), dar atât am ținut neapărat să vă arăt la favoritele anului de data asta, poate din celelalte o să vedeți la anul 2020 în caz că mă cuceresc mai tare după o perioadă mai lungă.

Voi ce produse ați descoperit anul ăsta? Ați încercat vreunul din lista mea?

4 comentarii

  1. Eu m-am axat mai mult pe produsele de la Paula's Choice primite in beauty boxuri, dar si pe exfoliantul cu 2% BHA si acid salicilic pe care il am in full size. Tenul meu reactioneaza f bine la ela. La capitolul creme am una tot de la PC, Cicapair de la Dr. Jart si Clinique Dramatically Different Jelly. M-am reindragostit de rujurile MAC, care chiar daca nu sunt asa reziste, imi plac la nebunie si mi-am mai luat 4 nuante. Ca rujuri rezistente le am pe cele de la Maybelline SuperStay Matte Ink, L'Oreal Les Chocolats si urmeaza sa incerc unul si din gama Les Macarons, tot asa rezistent. Mi-am luat o noua paleta Boys`n Berries Vivid Dreams. La parfumyri au fost mai multe, dar momentan "pe rol" e Dolce & Gabbana The Only One 2. Cam astea sunt noutatile... Destule zic eu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am mai experimentat și eu cu produsele Paulas Choice anul trecut și am descoperit încă vreo două pe care e posibil să le păstrez și pe termen lung, dar vreau să mă mai „joc” cu ele o vreme, cea mai tare rămâne redescoperirea cu tonerul... asta pe lângă ceea ce folosesc de mai mulți ani. Mă bucur că și tu te înțelegi cu produsele lor.
      Da, da... destul de multe. La rujuri și parfumuri am și eu multe preferate, dar nu sunt noutăți, am rămas fidelă la ce știam deja.

      Ștergere
  2. personal, eu am descoperit si passione, care mi s-a parut tare fain, dar si one de la calvin klein. pe parte de skincare au intrat in rutina mea cele de la makeup revolution si chiar ma inteleg bine cu ele. pe parte de make-up.. slabut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred că am încercat ceva de skincare de la Makeup Revolution, nici cu partea de makeup nu m-au dat prea tare pe spate - e drept că m-am și oprit la puține produse încercate - așa că poate din cauza asta n-am mai fost tentată de brand.

      Ștergere