Abia așteptam să fac pozele și să duc ambalajele goale la reciclat, așa că m-am grăbit azi să mă ocup de asta și să eliberez coșul în care le strâng. În scurt timp o să încep să adun altele acolo, am oricum mereu chestii pe terminate - de unele „trag” intenționat, nu reușesc să scap de obiceiul ăsta când îmi place mult un produs și mai are suficient termen. Mereu când suntem spre final de sezon încep deja să mă streseze ambalajele astea goale, chiar dacă nu sunt foarte multe produse. Am consumat primăvara asta câte puțin din fiecare categorie, cum văd că se întâmplă mereu de când le strâng pe trei luni, așa că hai să vă povestesc despre ele...
Produse consumate primăvara asta
București înflorat - primăvara 2021
Am făcut de mai mulți ani o tradiție din a mă bucura de cât mai multe dintre florile superbe de primăvară, am făcut și drumeții pentru a căuta ghiocei sau brândușe, am bătut și drumuri mai scurte sau mai lungi cu mașina pentru câte un câmp de flori, iar prin București deja mi-am format un obicei din a ieși în anumite locuri primăvara special pentru flori. În primăvara anului trecut am ratat aproape toate florile mele preferate - din motive pe care nu cred că mai trebuite să le menționez - așa că anul ăsta m-am bucurat și mai intens de primăvară. Primul titlu care mi-a venit în gând pentru articol a fost „Recuperând primăvara pierdută în 2020”.
Am zis cu fiecare ocazie că primăvara e perioada cea mai frumoasă pentru a te plimba sau a vizita Bucureștiul, multitudinea de flori înfrumusețează locurile, iar temperaturile nu sunt sufocante. Pentru că am și fotografiat multe dintre florile pe care le-am văzut m-am gândit să le adun pe blog, să rămână pentru posteritate și chiar dacă acum, pe final de mai, le-a cam trecut sezonul sau sunt chiar de mult dispărute, poate totuși ajută și informațiile practice de mai jos pentru un an viitor. Ori poate măcar încântă puțin niște priviri, chiar există studii ce demonstrează efectul benefic pe care-l au florile asupra stării psihice.
Lecturile lunii - Aprilie 2021
Lecturile lunii - Martie 2021
Carusel de sentimente | Raft cu amintiri - Martie 2021
Toate trăirile și sentimentele mele din ultima lună au fost exact la fel ca vremea de schimbătoare - în timp ce afară treceam de la zăpadă la soare blând de primăvară și apoi la vreme ploioasă de toamna, după care iar de la capăt, eu treceam de la bucurie la tristețe, de la entuziasm la durere și tot așa. Ceea ce e firesc, niciun sentiment nu e permanent, cred că oricine susține că are o stare continuă de fericire, seninătate și zen total de fapt se minte singur. Mai realist e să acceptăm viața ca pe un carusel de trăiri și sentimente, fără a ne interzice să mai fim și nervoși, triști sau dezamăgiți când fix asta e ce simțim în anumite situații, important e să nu rămânem blocați complet în stările alea proaste. Doar o părere.
Wishlist - 5 branduri de skincare
Făcând ordine prin telefon zilele astea am găsit salvate mai multe produse de îngrijire pentru ten pe care aș vrea să le încerc în următoarea perioadă - să zicem generic că anul ăsta - și am observat că ies în evidență câteva branduri de skincare pe care nu le-am mai încercat deloc până acum. Sigur că mai am pe lista de dorințe și produse de îngrijire de la branduri pe care deja le știu și le folosesc, unele care sunt printre preferatele mele, precum Paula's Choice, altele mai noi descoperite ca Purito sau SVR, însă m-am gândit să grupez într-un articol doar dorințele de branduri noi pentru mine.
N-am mai făcut de mult timp un articol tip wishlist fiindcă de regulă dorințele mele materiale sunt cernute îndelung și multe ies de pe listă până la urmă, însă în cazul de față sunt șanse mai mici să mă răzgândesc, sunt produse/branduri pe care le țin în wishlist deja de mai mult timp - nu le-am bifat încă fiindcă am adunat prea multe și vreau să mai termin din ce am, înainte de a începe și alte noutăți.
20+ Picturi murale din București | Street Art
Articol actualizat ultima oară în ianuarie 2022
Interesul meu pentru genul ăsta de artă mi-a fost stârnit la vizita în Berlin de acum câțiva ani - mi s-au părut foarte interesante nu doar picturile în sine de pe clădiri, dar și modul în care acestea transformă niște cartiere banale, de regulă cu blocuri neinteresante, într-o zonă numai bună de făcut plimbări pentru a admira superbele picturi. De atunci am început să caut picturi murale în tot mai multe destinații și nu puteam să le ignor tocmai pe cele din orașul în care trăiesc - iar de câțiva ani au apărut tot mai multe astfel de picturi pe clădirile din București, care mai colorează și înveselesc niște zone altfel gri și urâțele.
În articolul de față am vrut să adun doar picturile de pe clădiri care mi s-au părut frumoase, colorate și câteva chiar cu un mesaj de transmis. Am încercat să le grupez cât de cât pe zone, dar clar nu sunt de văzut toate în aceeași zi. Acolo unde fotografiile mele sunt mai vechi și s-au mai șters o să menționez.







