Produse favorite ianuarie

Azi vă prezint produsele mele favorite din luna ianuarie. Nu am mai adăugat și produsele care le-am menționat deja în favoritele lunii decembrie și care s-au menținut printre favorite și luna aceasta (pudra, fondul de ten, etc). Acestea sunt produsele favorite din ianuarie:


  • Paleta de farduri Sleek Au Naturel - am abuzat de ea luna trecută! Nu mai e un secret pentru nimeni că fardurile de la Sleek sunt foarte bune, pot doar să aprob acest lucru. O să-i dedic o postare curând.
  • Balsam de buze Nivea Vitamin Shake - a fost balsamul de buze cel mai folosit luna trecută, în special pentru că nu prea am purtat rujuri, așa că acesta era opțiunea perfectă pentru a-mi hidrata și totodată pentru a-mi colora discret buzele. Are o nuanță de roz pal foarte drăguță, iar mirosul său e delicios.
  • Blush Flormar - nu pot spune că e blush-ul meu favorit din toate câte am încercat, dar luna aceasta l-am folosit cel mai des pe acesta. Îi voi dedica o postare în viitorul apropiat.
  • CC Cream Elmiplant - a fost una din descoperirile plăcute din luna aceasta. Chiar m-a surprins, nu mă așteptam să se înțeleagă prea bine cu tenul meu mofturos, dar a reușit! În prima jumătate a lunii cred că l-am folosit zilnic. Părerea mea completă despre acesta o găsiți AICI.
  • Loțiune de corp cu unt de cacao și macadamia Elmiplant - altă descoperire de la Elmiplant de care m-am îndrăgostit de la prima utilizare! E genială loțiunea asta de corp, n-ar trebui să lipsească din nicio casă. Un review complet găsiți AICI.
  • Cremă de mâini Cien - a fost crema de mâini spre care am întins cel mai des mâna luna aceasta, în special de când a venit viscolul și gerul. I-am dedicat și acesteia o postare AICI.
Acestea sunt preferatele mele din luna ianuarie. Puține dar bune! 
Ați încercat vreunul din produse? Cum vi se pare? Voi ce preferate ați avut în luna ianuarie?


8 comentarii

  1. Lotiunea de la Elmiplant am cautat-o prin toate magazine si n-am gasit-o! Intr-un final, am renuntat sa o mai caut. Daca am s-o zaresc la un moment dat, o s-o cumpar, dar nu mai stau sa o vanez, m-am saturat! Nu inteleg de ce se gaseste asa de greu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă ai DM în oraș și n-ai încercat... încearcă și acolo. Cel puțin aici, în București, au mereu stoc în DM. Eu sincer nu mă mir că nu e de găsit.. la cât de bună e și cât de bine miroase. :)) Îmi pare totuși rău că n-ai găsit-o. :(
      Pupici :*

      Ștergere
  2. Cc cream-ul de la Elmiplant in am si eu si este printre preferatele mele <3.
    Si m-ai facut un pic curioasa de blush-ul Flormar :D.Caut de ceva vreme ceva cat de cat bun si ok ca pret :D.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că și ție îți place. :*
      Nu știu dacă e cel mai bun ca raport calitate/preț, dar e destul de bun. O să-i fac un review zilele viitoare și poate te convingi de acolo dacă e ceea ce cauți sau nu. :D
      Pupici :*

      Ștergere
  3. Avem preferinte comune. :)
    Sa le folosesti cu placere in continuare.:)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știu, știu... :D CC Cream-ul, loțiunea, crema de mâini (pe care datorită ție am descoperit-o) și probabil și paleta de farduri. Greșesc? :D
      Mulțumesc frumos.
      Pupici :*

      Ștergere
  4. Paleta sleek arata asa bine, cam e timpul sa mai adaug una in colectie ;))

    http://o-fata-simpla.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Întotdeauna e loc de adăugat câte una nouă la colecție. :)) Și eu intenționez să mai iau cel puțin încă două.
      Pupici :*

      Ștergere