Are o cantitate de 40 ml, valabilitate 9 luni de la deschidere și un preț de aproximativ 50 lei în farmacii. Oferă protecție UVA și UVB, este rezistent la apă și non-comedogen!
Lista de ingrediente: WATER (AQUA), OCTOCRYLENE, DICAPRYLYL CARBONATE, METHYLENE BIS-BENZOTRIAZOLYL TETRAMETHYLBUTYLPHENOL, BUTYL METHOXYDIBENZOYLMETHANE, HYDROGENATED VEGETABLE OIL, TITANIUM DIOXIDE (CI 77891), BIS-ETHYLHEXYLOXYPHENOL METHOXYPHENYL TRIAZINE, CYCLOMETHICONE, HYDROXYPROPYL DIMETHICONE BEHENATE, POTASSIUM CETYL PHOSPHATE, GLYCERYL STEARATE, PEG-100 STEARATE, IRON OXIDES (CI 77492), TOCOPHERYL ACETATE, ECTOIN, MANNITOL, XYLITOL, RHAMNOSE, FRUCTOOLIGOSACCHARIDES, LAMINARIA OCHROLEUCA EXTRACT, DECYL GLUCOSIDE, PENTYLENE GLYCOL, AMMONIUM ACRYLOYLDIMETHYLTAURATE/VP COPOLYMER, XANTHAN GUM, CITRIC ACID, DISODIUM STEAROYL GLUTAMATE, PROPYLENE GLYCOL, ALUMINUM HYDROXIDE, CAPRYLIC/CAPRIC TRIGLYCERIDE, IRON OXIDES (CI 77491), IRON OXIDES (CI 77499), DISODIUM EDTA, CHLORPHENESIN, PHENOXYETHANOL.
Nu am nimic de obiectat legat de acest aspect, de fapt chiar lista cu ingrediente bune m-a determinat să aleg acest produs, din mai multe opțiuni pe care le aveam la momentul respectiv!
Mirosul este cam neplăcut și destul de puternic, n-aș putea să-l compar cu ceva anume, cert e că nu-mi place. Din fericire se simte doar în timpul aplicării, așa că nu mă deranjează prea tare, prefer astfel decât să aibă o tonă de parfum în compoziție.
Așa cum am spus chiar din introducere, această cremă este colorată (ca un BB/CC cream), iar nuanța celei pe care o dețin eu este foarte închisă, însă este disponibilă în mai mute nuanțe - „golden” scrie pe a mea, este probabil cea mai închisă. Nu trebuie neapărat aleasă astfel încât să fie perfectă cu cea a tenului, deoarece se adaptează foarte bine culorii pielii. Uniformizează culoarea tenului, dar nu acoperă imperfecțiuni. Mie-mi place această idee de cremă colorată pentru că pot să-mi uniformizez culoarea tenului la plajă, fără să folosesc machiaj!
Produsul arată astfel (n-am reușit să-i surprind adevărata nuanță, este de fapt mult mai închisă):
Cu toate acestea, mi s-a părut o bază de machiaj destul de ok, fondul de ten se așeza perfect peste ea, iar de luciu scap cu pudra pe care oricum o folosesc mereu. Culmea e că rezistența fondului de ten nu este afectată deloc, cel puțin nu în cazul meu!
Rezistă bine la apă și transpirație, dar mi s-a părut că nu e chiar 100% rezistentă. Este oricum recomandat să reaplicăm crema cu protecție solară după ce ieșim din apă, chiar dacă aceasta este rezistentă sau nu la apă!
În concluzie, mie mi-a plăcut acest produs și nu exclud ideea de a-l reachiziționa! Nu este perfect, dar este bun și foarte bine formulat!
Ați încercat această cremă? Cum vi s-a părut? Voi folosiți astfel de creme colorate vara, la plajă?
Pe mine nu m-a tentat, pur si simplu, cu toate ca alte produse de la ei sunt foarte bune, si am folosit cateva. :)
RăspundețiȘtergerePe mine m-a atras cel mai tare vara asta, rămâne de văzut ce mă va atrage vara viitoare. :D
ȘtergereCred ca o nuanta deschisa ar fi perfecta si pentru iarna/toamna. Produsele bioderma sunt geniale.
RăspundețiȘtergereAșa e, mai ales pentru cineva cu un ten sensibil, care simte nevoia de o protecție solară mai mare inclusiv în sezonul rece. Nu pot spune că am încercat foarte multe, dar de majoritatea celor încercate am fost foarte mulțumită!
Ștergere