7 obiceiuri care fac rău tenului

Celulita, vergeturile, coșurile sau ridurile sunt doar câțiva dintre cei mai mari dușmani ai unei femei. Din păcate însă, în multe dintre situații ne-o facem cu mâna noastră și în loc să căutăm să prevenim aceste probleme, noi facem exact contrariul prin diverse obiceiuri/practici, fie ele zilnice sau ocazionale. De aceea am decis ca azi să adun la un loc 7 dintre cele mai frecvente și dăunătoare obiceiuri care fac rău tenului! E posibil ca unora să vi se pară niște banalități, fiindcă nu o să spun nimic din ce nu a fost deja spus, însă vă garantez că încă sunt suficiente femei care nu conștientizează lucrurile astea sau chiar sunt greșit informate din diverse surse dubioase (aș putea da exemple foarte multe, dar nu despre arătat cu degetul e vorba aici).

Sursă foto

1. Lipsa protecției solare pe timp de zi - deși cremele cu factor de protecție solară sunt foarte mult promovate, multe femei nu folosesc astfel de produse decât poate la plajă. Cred că e cea mai frecventă greșeală care duce la îmbătrânirea prematură a pielii, la pete și multe alte probleme la nivelul pielii. Dacă într-adevăr vreți să vă bucurați de un ten tânăr și frumos pentru cât mai mult timp, aplicați înainte să ieșiți din casă o cremă cu protecție solară, indiferent de anotimp sau de tipul de ten!

2. Solarul - dacă soarele are și beneficii, solarul nu cred că are vreunul și face și mai mult rău tenului decât expunerea neprotejată la soare (ca să nu mai vorbim de cât de periculos e)! Nu vă luați după toate aberațiile cum că ar vindeca coșurile, celulita sau mai știu eu ce, că nu e nimic mai fals! Ba din contră, poate agrava aceste probleme. Eu am fost acum mai mulți ani la câteva ședințe și îmi amintesc că toate coșurile pe care le aveam pe mâini deveniseră și mai evidente. În plus, de fiecare dată când ieșeam de acolo îmi mirosea pielea foarte ciudat, a pârlit parcă. Dacă vă doriți neapărat o piele bronzată într-un timp cât mai scurt sau pe timp de iarnă, apelați la autobronzante, NU la solar!

3. Un stil de viață nesănătos: fumatul, alcool-ul în exces, somn insuficient sau lipsa de hidratare din interior sunt câteva dintre obiceiurile nesănătoase care afectează foarte mult tenul (și nu doar pe el, desigur). Probabil că aici stăm cele mai multe dintre noi cam prost și e cel mai dificil să luăm măsuri, mai ales cu somnul insuficient. Recunosc că la capitolul ăsta nu sunt chiar cel mai bun exemplu, dar încerc să fac unele schimbări, lucru ce vă sfătuiesc și pe voi să faceți!

4. Dormitul cu machiaj - am spus de multe ori că din punctul meu de vedere demachierea e „sfântă” și sub nicio formă nu trebuie să sărim peste acest pas înainte de culcare! Oricât de obosite am fi în anumite seri, e foarte important să scăpat de toate produsele și impuritățile de pe ten, ca să-i permitem să respire pe timp de noapte.

5. Lipsa hidratării - este foarte importantă hidratarea din interior, așa cum spuneam și mai sus, dar la fel de importantă este și hidratarea din exterior (cu creme, serumuri, uleiuri sau chiar măști), indiferent de tipul de ten! Din păcate, la noi încă există foarte multe femei care consideră că doar un ten uscat are nevoie de hidratare, ceea ce e total eronat! Orice tip ten are nevoie de hidratare, inclusiv tenul gras!

6. Agresarea pielii în timpul demachierii sau în orice alte situații, nu face deloc bine tenului, în mod special pielii din jurul ochilor. Demachiați-vă cu mișcări cât mai blânde, fără să frecați sau să trageți de piele! De asemenea, apelați la demachiante și geluri/spume de curățare cât mai blânde cu tenul!

7. Măștile preparate din ingrediente dubioase de prin casă - fetelor, nu vă mai puneți toate prostiile pe față! Știu că sunt multe reviste online și bloguri care promovează tot felul de ciudățenii ca fiind miraculoase, dar înainte să vă grăbiți să le testați pe propriul ten, informați-vă din cât mai multe surse despre ingredientele din compoziția măștilor respective! Nu sunt împotriva măștilor homemade, dar unele produse naturale aplicate direct pe ten pot face mai mult rău decât bine!


Acestea ar fi cele 7 obiceiuri principale care consider eu că fac cel mai mult rău tenului nostru. Desigur, mai sunt și altele, cum ar fi ignoranța față de lista de ingrediente a produselor cosmetice pe care le aplicăm pe ten, dar acest subiect aș vrea să-l dezvolt mai mult într-un articol separat, pe viitor.

Care dintre aceste obiceiuri le practicați? În ce măsură ați observat că vă afectează tenul? 
Ce alte lucruri ați adăuga la această listă?

24 de comentarii

  1. Un articol foarte bun, foarte util! Din fericire nu merg la solar, nu am facut-o niciodata, nu fumez, nu am fumat niciodata, dar....cateodata uit de protectia zilnica.... Recunosc, stiu ca imi face rau, dar uneori din lipsa timpului si a agitatiei matinale uit sa imi protejez pielea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, mă bucur tare că-l consideri astfel! Și mă bucur pentru tine că n-ai fost tentată de solar sau de fumat! Draga mea, dacă e doar câteodată și nu e un obicei frecvent, nu e chiar capăt de țară!
      Pupici!

      Ștergere
  2. Mmmm interesante sfaturi doar ca de cele mai multe ori nu poti tine cont de toate. Este aceasi idee ca atunci cand te duci la medic si spune ca trebuie sa mananci sanatos, sa nu faci efort, sa nu fumezi, sa nu bei, etc. La mine toate astea se reduc la faptul ca trebuie sa fii ca o LEGUMA.

    Nu este asa in cazul tau dar pe aproape. Daca ai anca sanatos, ai avea grija de tenul tau .... dar nu excesiv, sa nu folosesti toate prostiile pentru fata, ai bea cel putin 2 litri de apa .... Sunt doar mituri toate si daca intr-o zi bei 2 litri de apa cu siguranta uiti sa folosesti crema cu protectie, etc.

    Chiar as fi curioasa daca vreuna din cititoarele tale tine cont de toate sfaturile date.

    www.rokolla.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți respect părerea, dar cred că ai înțeles puțin greșit ideea articolului. Eu doar am adus la cunoștiință și descris pe scurt niște obiceiuri care fac rău tenului - dovedit și chiar testate în trecut pe propria mea piele, din lipsă de cunoștiințe! Sunt lucruri care fac rău în timp și cu cât le evităm mai des cu atât mai bine. Una e să uiți o dată pe lună de protecția solară și cu totul alta e să faci un obicei din a sări peste ea sau chiar să nu folosești deloc. E o mare diferența care se vede în timp pe ten!

      Îmi pare rău că așa consideri, că dacă respecți niște reguli atât de simple devi aproape ca o legumă. Mie mi se par niște chestii foarte simple în mare partea, poate doar cu excepția punctului 3 unde trebuie depus ceva mai mult efort și unde oricine mai „calcă strâmb” uneori. Hidratarea din interior nu se referă doar 2l de apă, te poți hidrata și cu ceaiuri, sucuri naturale sau chir consumând anumite fructe sau legume proaspete. Nu am înțeles la ce te-ai referit cu miturile, dar dacă te referi la punctele enumerate de mine, îți recomand să mai cauți și alte păreri, fiindcă sunt lucruri cât se poate de reale! :)

      Răspunsul la ultimul rând îl ai în comentariile de mai jos, iar eu mai cunosc multe alte fete care o fac și chiar nu e deloc greu. Totul ține de obișnuință!

      Ștergere
  3. Sunt total de acord cu tine si incerc sa evit aceste obiceiuri daunatoare.
    Cea mai grea mi se pare hidratarea din interior si acesta este pasul cu care ma lupt cel mai mult in rest...incerc sa fiu cuminte. :D
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur foarte mult că ești de acord și că încerc și tu, ca și mine, săe viți aceste obiceiuri!
      Eu cu hidratarea nu prea am probleme, consum foarte multe lichide chiar și iarna. Am în schimb probleme cu somnul, lucru pe care încerc să-l corectez. :D
      Pupicei

      Ștergere
  4. Eu am grijă să evit toate obiceiurile pe care le-ai menționat, dar din păcate am un ten cu probleme și oricât m-aș strădui să am grijă de el, tot nu arată perfect. Dar măcar nu-i fac mai rău, nu? Aș mai fi adăugat la articol să nu se pună mâna pe față... înnebunesc când văd fete care pun mâna murdară pe ten și să nu se stoarcă coșurile de pe față. Iar, sunt o grămadă de fete care în loc de coșuri se prezintă cu bube efectiv. Și e păcat. Coșul poate fi acoperit cu produse de machiaj, o bubă arată urât și sub fondul de ten și mai rămân și semne...
    Bun articol. :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana, să ajungi la un ten perfect e cam greu, mai ales când genetica nu te ajută. Din experiență o zic! :)) Chiar dacă și eu respect aproape tot ce am scris, nu pot spune că am un ten perfect, că tot gras a rămas, cu ale sale puncte negre, pori dilatați, etc. :D Exact, asta încerc și eu, să nu-i fac și mai mult rău!
      Zici bine, lucrurile astea mi-au scăpat când am scris articolul! Așa e, iar de semnele rămase e foarte greu să mai scapi, din experiență spun, că într-o vreme făceam și eu greșeala de a-mi stoarce coșurile.
      Mulțumesc mult! :*

      Ștergere
  5. Eu mai adorm uneori machiata, chiar daca stiu ca nu e bine, nu dorm suficient din cauza ca am copil mic si nu beau destula apa asa ca stiu ca mai am cateva lucruri de corectat. Am cosuri, cateva riduri si o piele mixta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu somnul insuficient te înțeleg și știu că asta e poate cel mai greu de „corectat”, dar măcar încearcă să te demachiezi în fiecare seară și să te hidratezi mai bine și cu siguranță tenul tău îți va mulțumi!

      Ștergere
  6. Eu le respect pe toate! :))
    Sunt de acord cu toate punctele bifate si imi pare rau sa vad cat de popular este inca solarul, nici nu s-a facut 15 aprilie ca am inceput sa vad zeci de domnisoare solarizate excesiv.
    Te pup, Miha!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă crezi că m-am gândit la tine că sigur le respecți pe toate? :)) Ești un exemplu de „Așa DA!” pe care ar trebui să-l urmăm!
      Mă bucur foarte mult că ești de acord cu toate punctele și aceeași părere de rău o am și eu față de popularitatea solarului. E tare greu să convingi lumea că nu face bine și că există alternative mai sănătoase, iar cel mai de speriat e frecvența cu care merg unele fete, mai au puțin și dorm acolo.
      Te pup și eu, draga mea!

      Ștergere
  7. Si eu stau foarte prost la capitolul odihna, ori dorm 12 ore, ori dorm 2, si, din cauza facultatii, mi-e foarte greu sa-mi reglez somnul. Sunt super deacord ca nu e benefic sa dormi cu machiajul pe fata, asa ca nu incalc aceasta regula, ever.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Puține sunt persoanele care nu stau prost la capitolul ăsta, dar e bine măcar să încerc să găsim un echilibru și în sensul ăsta. Mă bucur mult! Eu nici nu pot să adorm dacă am machiaj pe față, așa că mă demachiez inclusiv atunci când ajung acasă spre dimineață, după vreo nuntă/petrecere - pot rezista încă 5 minute măcar pentru pasul ăsta din rutina de seară, dacă de restul nu mă mai simt în stare.

      Ștergere
  8. Sunt de acord in mare maura cu punctele pe care le-ai mentionat. Totusi, consider ca mastile de fata homemade sunt daunatoare doar daca persoana care le foloseste e alergica la unul din ingrediente. Pentru ca in general, toate retetele homemade pe care le gasesti pe internet nu prea contin chimicale sau alcool (sau alte substante care ar putea sa fie nocive pielii). Ai mai multe sanse sa ai o eruptie sau sa te iriti de la o masca din comert.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ești de acord cu majoritatea punctelor! Nu e chiar așa, nu trebuie neapărat să fi alergic la acel ingredient. Căpșunile, spre exemplu, pot irita tenul, la fel și roșiile și multe alte fructe/legume. Cele mai bune sunt măștile cu uleiuri naturale și destul de puține alte ingrediente. Nici nu trebuie să aibă chimicale în compoziție, eu tocmai asta am vrut să subliniez, faptul că nu toate ingredientele naturale sunt bune de pus pe ten. Dacă masca din comerț e plină de alcool și diverși alți iritanți da, sunt mari șanse să facă și aceea rău, dar nu neapărat mai multe. E un subiect destul de complex, singurul meu sfat e să vă informați despre proprietățile pe care le au ingredientele acelea naturale înainte să le puneți pe față.

      Ștergere
  9. Ştiam de toate mai puţin solarul. :)) Nu folosesc aşa ceva, dar e bine de ştiut!

    http://beau-typhoon.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că deja le cunoșteai pe majoritatea, dar că ai și aflat ceva nou. :D

      Ștergere
  10. Hidratarea asta....si apa ajuta la hidratarea pielii si intregului organism, plus ca elimini toxinele din corp!
    Protectia solara - de acord cu tine-indiferent de anotimp este bine sa o folosim!
    Cred ca de vreo doua ori am dormit machiata pana acum, dar asta cand eram mai mica...prin liceu. Insa acum nu exista sa merg la culcare pana nu ma demachiez! Pana si cand vin de la o nunta si este dimineata, nu merg la culcare pana nu curat bine tenul!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, ar trebui să ne hidratăm din interior pentru organism, în primul rând!
      Mă bucur că ești de acord cu mine! Exact asta ziceam puțin mai sus, într-un comentariu, că pot veni și de la o nuntă dimineața și tot mă demachiez, altfel nu pot să adorm și până la urmă, după o noapte albă, ce mai contează 5 minute în plus sau în minus? :))
      Te pup!

      Ștergere
  11. O hidratare suficienta ajuta indirect/direct la reglarea sebumului, sa aduci un ten gras sau uscat la un ten normal, sigur, face parte dintr-un ritual complex care poate parea greu daca inca nu te-ai obisnuit cu el, de aceea (auto)educatia joaca un mare rol.
    Cantitatea de apa, eu sunt de parere ca apa e baza si restul completari, difera in functie de numarul de kilograme, problemele medicale, activitatile de zi cu zi.
    In concediu m-am simtit grozav si tenul meu la fel, pentru ca am facut miscare am putut sa beau si suficienta apa.
    xo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, dar unele femei sunt destul de greu de convins de asta. Nu sunt totuși total de acord cu faptul că o rutină potrivită poate transforma tenul gras într-unul normal. În unele cazuri e mai complicat de atât.
      Cu asta sunt de acord, nu cred că treaba cu minim 2l de apă/lichide e bătută în cuie.
      Pupici

      Ștergere
  12. Cu odihna sunt varza... desi ar fi fost cazul sa fi remediat deja (fiind in vacanta)!
    Alt obicei rau? Am extras comedoanele cu degetele, cu unghiile chinuit tenul tare de tot! Am renuntat la asta!

    Pupici multi, Miha Ella! :)
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu odihna cred că stăm toate prost, acolo e mai greu de corectat! Dar așa e, trebuie profitat de vacanță măcar! :D
      E foarte bine dacă ai renunțat! Obiceiul ăsta l-am avut și eu, am scăpat de el pentru ten, dar pe corp mai îmi scapă din când în când... deși știu că nu e bine. Din fericire se întâmplă rar!
      Pupicei!

      Ștergere