1. Apele de parfum
Nu puteam să mă limitez la unul singur, fiindcă toate parfumurile lor sunt speciale, au „acel ceva” și foarte important: persistă extrem de bine! Evident, fiecare femeie are propriile gusturi și e imposibil ca un parfum să se potrivească tuturor, dar consider că parfumurile lor merită încercate și apoi adăugat la colecție măcar unul! Moment de Bonheur a fost primul parfum de la ei care m-a cucerit! E un parfum tare, puternic, genul de parfum la care dacă aplici cu un puf mai mult decât e cazul e suficient ca să te sufoce - iar mie genul ăsta de parfumuri îmi plac foarte mult, mi se par potrivite persoanelor mai îndrăznețe! Quelques Notes d'Amour este un parfum mai elegant, rafinat, dulce dar nu genul ăla grețos. Are ceva special și m-a cucerit din prima clipă!
2. Gelurile de duș cremoase Jardins du Monde
Aproape orice gel de duș își face treaba, însă nu orice gel de duș îți transmite ceva și te face să te simți răsfățată. Gelurile de duș cremoase Yves Rocher sunt unele dintre cele mai faine încercate de mine vreodată, au o consistență extrem de plăcută, iar aromele sunt toate foarte yummy! Dar, deși îmi plac toate aromele din gama asta, dacă ar fi să aleg un singur gel de duș pe care să-l folosesc toată viața, acela ar fi cu siguranță Jardins du Monde cu cafea!
3. Rimelul Sexy Pulp
Dacă aș face mâine un top 5 al rimelurilor mele favorite, acesta sigur s-ar afla în el! Nu știu dacă ar fi chiar pe primul loc, dar sigur ar ocupa un loc bun în top! Știu că unele fete nu îl îndrăgesc chiar atât de mult din cauza periuței mai mari, dar eu cred că asta ține mai mult de obișnuiță! Oricum, merită încercat, iar dacă sunteți interesate să citiți mai multe despre el și să-l vedeți cum arată pe genele mele firave, vă invit să aruncați un ochi peste acest articol.
4. Demachiantul bifazic
Având ochii foarte sensibili și pielea din jurul lor cam la fel de sensibilă, multă vreme am fost în căutarea demachiantului perfect pentru ochi. Nimic nu m-a mulțumit până am descoperit demachiantele bifazice bine formulate și foarte eficiente. Dintre toate încercate până acum, acesta de la Yves Rocher este cel mai eficient, blând și totodată cel mai puțin uleios. Un review complet găsiți aici!
5. Laptele de corp cu pere caramelizate
În afară de produsele incluse în top, îmi mai plac în mod deosebit rujurile și fardurile lor, deși ar mai fi multe alte produse care îmi plac - după cum am spus încă de la început, sunt prea puține care mi-au displăcut.
Ați încercat vreunul din produsele numite? Cum vi s-a părut?
Care sunt cele 5 produse Yves Rocher pe care le-ați include în propriul vostru top?
Cu rimelul Sexy Pulp, parfumul Moment de Bonheur si demachiantul bifazic as vota in fiecare zi a vietii mele! :D
RăspundețiȘtergerePupiiiiici, draga mea Miha Ella!
Ilda
Lavender Thoughts
Ce mă bucur că avem atâtea favorite în comun! De fapt, pentru descoperirea demachiantului trebuie să-ți mulțumesc, ești una din persoanele care m-au convins că trebuie să-l încerc! :D
ȘtergerePupici, draga mea!
Astea sunt si printre produsele mele favorite, mai putin demachiantul bifazic pe care nu l-am incercat inca, asa ca o sa pun pe locul 5 uleiul Manoi de Tahiti pentru par si corp.
RăspundețiȘtergereMă bucur că avem atâtea favorite în comun! Trebuie încercat și bifazicul, eu zic că o să-ți placă, mai ales dacă preferi astfel de demachiante. O să țin minte și uleiul, nu l-am încercat momentan.
ȘtergereSi mie imi place aproape tot de la ei, mai putin produsele pt par. Moment de Bonhoer l-am folosit excesit si trebuie sa recunosc ca n-am cam saturat de el, insa Momement de Bonheur L'Euau, cel verde, este genial, perfect pt vara. De gelurile de dus nu cred ca mai are rost sa zic nimic :D
RăspundețiȘtergereMă bucur mult! Produse pentru păr n-am încercat prea multe de la ei. De fapt, doar un balsam de păr am acum, care mi se pare ok pentru prețul lui, dar nu pot spune că face ceva wow. Hehe, îl am și pe acela pe wishlist, sper să-l bifez cât de curând! :D
ȘtergerePupici
Apele de parfum sunt si preferatele mele :) Eu am 7 :D
RăspundețiȘtergereIn top adaug rujurile , laptele pentru corp cu miere si musli bio si gelurile de dus .
Pupici
Ohoo, ai colecție frumușică! :D
ȘtergereMă bucur că avem favorite în comun! Am pe listă și laptele de corp numit de tine.
Pupici
Am /am avut toate produsele despre care ai scris si toate imi plac. :)
RăspundețiȘtergereMoment de Bonheur e minunat, iar Quelques Notes d'Amour imi place, dar nu la fel de mult. Il am inca sigilat acasa.
Hehe, ce mă bucur! :D
ȘtergereȘi mie-mi place puțin mai mult Moment de Bonheur, dar am totuși momente când îl prefer pe celălalt, depinde de starea mea de spirit.
M-am intalnit si eu cu gelurile de dus si renumitul rimel si am doar cuvinte de lauda la adresa lor.
RăspundețiȘtergereAcum, m-ai facut sa mai adaug cateva produse pe wishlist...;))
Pupici
Mă bucur că și ție-ți plac unele dintre produsele din top-ul meu!
ȘtergereHehe, mă bucur, fiindcă nu cred că vei regreta dacă le vei încerca. :D
Pupici
Mie imi plac tare mult parfumurile si gelurile de dush ..dar cateodata mai depasesc granita asta si imi iau si alte produse de ingrijire de la ei :D kiss
RăspundețiȘtergereHehe, parfumurile și gelurile de duș sunt primele și-n topul meu, după cum se vede. :D Dar mai au multe alte produse care merită încercate!
ȘtergerePupici
Decat gelurile cremoase, iar inima mi-a ramas la parfumuri... <3 Cand o sa dau comanda sper sa nu intrec masura. :* :*
RăspundețiȘtergereTrebuie neapărat să încerci și parfumurile, poate vei profita cu prima ocazie de o ofertă care include un parfum cadou. :D
Ștergerem-am cam dezobisnuit de yr, dar recunosc ca au unele produse foarte faine ;).
RăspundețiȘtergereCând avem de ales dintre atâtea brand-uri se mai întâmplă să le ignorăm pe unele dintre ele, chiar dacă ne plăceau cândva produsele lor. Știu cum e, o mai pățesc și eu. :D
ȘtergereEu nu prea am produse Yves Rocher, foarte putine am incercat la viata mea, cum s-ar spune! :D
RăspundețiȘtergereImi doresc insa gelul de dus cu cafea...atat de laudat e, incat mi-e pofta de el! :))
Am avut o micelara de la ei, pentru tenul mixt, nu mai stiu cum se numea, insa nu prea mi-a placut...
Pupici
În cazul ăsta trebuie să iei măsuri, fiindcă au produse foarte bune!
ȘtergereMerită din plin, e un produs genial! Să vezi ce potă o să-ți facă atunci când o să-l miroși! :))
Nu am încercat micelara, dar nici nu prea mă tentează fiindcă am mai citit despre ea că nu e cine știe ce.
Te pup!