Se afișează postările cu eticheta Produse favorite. Afișați toate postările

Produse favorite - Aprilie & Mai

Când am vrut să scriu despre produsele favorite din aprilie eram deja pe la jumătatea lui mai și mi-a fost imposibil să-mi mai dau seama care au fost produsele care m-au cucerit în aprilie, când deja mai făcusem alte descoperiri pe început de mai, așa că am decis că cel mai bine le prezint pe toate la un loc. Produse faine noi descoperite în ultimele două luni ar fi fost multe, dar o să mă rezum în a le prezenta doar pe cele pe care le-am și folosit foarte des...

Produse favorite - Martie 2016

E timpul să scriu și despre favoritele mele din martie, că am întârziat deja destul cu ele, iar de acum în colo am decis ca pe lângă produsele noi descoperite să prezint la final și redescoperirile lunii, fiindcă de obicei am printre favorite și astfel de produse, de care pentru o vreme am uitat sau pur și simplu au fost altele care m-au atras mai mult, dar la care mă reîntorc la un moment dat cu plăcere. M-am gândit că merită și ele menționate, mai ales că despre unele n-am mai vorbit de mult și e astfel o metodă bună să le mai aduc în atenție. 

Însă produse cărora le sunt fidelă constant n-o să menționez, că n-are sens să mă repet lunar cu aceleași și aceleași produse (și cu siguranță s-ar întâmpla asta, în special cu cele de skincare).

Produse favorite - Februarie 2016

Dacă m-aș fi lăsat purtată de val și aș fi inclus în postarea asta toate produsele noi încercate în februarie care mi-au plăcut la prima probă, ar fi ieșit o postare foarte lungă, dar ca de fiecare dată... încerc să-mi stăpânesc entuziasmul și să nu includ produse pe care am apucat să le încerc doar de 2-3 ori, să mă concentrez pe a vă arăta doar produse favorite noi, dar pe care le-am folosit mult într-o lună și care, evident, mi-au plăcut mult.

Produse favorite - Ianuarie 2016

Ianuarie a fost luna în care m-am bucurat din plin de multe din produsele pe care le aveam deja începute din lunile trecute, printre care de multe pe care vi le-am prezentat printre favoritele altor luni, așa că n-o să le mai repet și acum, însă s-au adunat și destule produse pe care abia acum le-am folosit mai intens și mi-am dat seama că-mi plac foarte mult, suficient încât să vi le prezint cu entuziasm în postarea asta!

Produse favorite - Decembrie 2015

Luna decembrie a fost foarte bogată în descoperiri cosmetice, am început să folosesc multe noutăți și marea majoritate mi-au plăcut mult, suficient cât să le folosesc des pe tot parcursul lunii și cât să-și merite un loc în postarea asta. Așa că vă invit să luați un ceai, o cafea, o ciocolată caldă sau orice preferați și să vă faceți comode, că o să fie o postare destul de lungă.


Produse favorite - Noiembrie 2015

Luna noiembrie a fost foarte bogată în cumpărături, însă lista de produse favorite e destul de redusă și nu pentru că n-aș fi făcut achiziții faine, ci pentru că nu am apucat să le folosesc prea mult pe multe dintre ele, majoritatea fiind doar încercate de 1-2 ori. Probabil multora le va veni rândul în postările cu favorite din lunile viitoare, că primele impresii sunt foarte bune pentru majoritatea noutăților. Să revenim acum la favoritele mele din noiembrie...


Produse favorite - Octombrie 2015

Chiar dacă luna octombrie n-a fost cea mai bună lună pentru mine, am avut totuși o mână de produse favorite care mi-au făcut zilele mai frumoase și de care m-am bucurat dese ori de când le-am descoperit. M-aș fi așteptat totuși la o listă mai lungă de produse, dat fiind faptul că am încercat destul de multe noutăți, dar dintre toate doar ce veți vedea mai jos m-a cucerit cu adevărat și n-am nicio îndoială în privința faptului că-mi plac mult.

Produse favorite - Septembrie 2015

Repede a mai trecut luna septembrie! Nici n-am conștientizat bine că oficial a venit toamna, că prima lună din ea e deja dusă. Mie gândurile deja îmi fug ocazional la sărbătorile de iarnă, încerc totuși să le alung că nu vreau ca timpul să treacă chiar atât de repede, așa că revin la septembrie și încerc să trag o linie cu privire la produsele favorite. După ce mi-am petrecut câteva zeci de minute studiind produsele și încercând să-mi dau seama ce am mai descoperit fain luna trecută, realizez că am avut mai multe favorite decât aș fi crezut...

Produse favorite - August 2015

Abia în clipa asta conștientizez că oficial vara a trecut, probabil din cauza atmosferei de toamnă pe care am simțit-o azi încă de dimineață. Nu pot spune că mă bucur, dar nici tristă nu sunt, anul ăsta simt că m-am bucurat suficient de vară, anotimpul meu preferat. În plus, uitându-mă în urmă, realizez că în fiecare lună din vară am descoperit destul de multe produse faine și nici august n-a făcut excepție de la regulă.

Produse favorite - Iulie 2015

Ca la fiecare început de lună, e timpul să trag linie și să văd ce descoperiri am mai făcut, ce produse noi am mai îndrăgit, iar luna iulie se pare că a fost foarte bogată în descoperiri...

Produse favorite - Iunie 2015

Prima lună din vară a fost pentru mine foarte bogată în descoperiri! Cu greu am reușit să restrâng lista, să încerc să mă limitez doar la acele produse care nu doar că m-au cucerit luna trecută, dar m-au și făcut să le folosesc intens! Am câte puțin din toate (skincare, haircare, makeup etc), dar cele mai multe descoperiri interesante au fost pentru mâini și unghii, așa că începem cu ele...


10 produse cândva îndrăgite

De-a lungul timpul am descoperit foarte mult produse care mi-au plăcut la nebunie, dar din dorința de a încerca mereu produse noi am renunțat la a le recumpăra și totuși au rămas în minte mea, iar cu unele dintre ele poate o să mă mai întâlnesc la un moment dat. Azi am decis să vă prezint o listă cu astfel de produse, mai precis cu 10 produse pe care cândva le-am îndrăgit mult. Sunt produse despre care n-am apucat să vorbesc până acum pe blog și profit acum de ocazie să vă spun și câteva vorbe despre ele, din amintiri.

1. Lip gloss Dior - nu-mi mai amintesc exact care, deși în mintea mea a rămas destul de clar întipărită nuanța acestuia, pe care am adorat-o. L-am avut prin perioada când eram în liceu, perioadă în care eram înnebunită după gloss-uri, iar acesta m-a cucerit total: mirosul, textura, nuanța, ambalajul... îmi plăcea totul la el. L-am iubit atât de mult încât în câteva luni l-am consumat complet, fiindcă îl purtam obsesiv. Acum n-aș mai da atâția bani pe așa ceva, din simplul motiv că nu mai port deloc gloss-uri, dar atunci mi-a plăcut mult.

Top 10 produse cu preț sub 20 lei #3

Iar a trecut jumătate de an de la ultimul articol de acest tip, se pare că mai des de atât nu reușesc să revin cu un nou top de 10 produse cu preț sub 20 lei. Adevărul e că nu descopăr foarte des produse atât de ieftine care să mă impresioneze în mod deosebit, astfel încât să consider că merită menționate în acest top. Primele două articole din această rubrică le găsiți aici, respectiv aici! Scopul acestui top e să vă ofer sugestii de produse foarte ieftine și totuși foarte bune pentru prețul lor, însă încerc să mă concentrez pe produse chiar de beauty, nu vreau să fac astfel de top-uri doar cu geluri de duș, deodorante, etc (cu așa ceva aș putea să fac lunar topuri). După o introducere cam lungă, vă invit să vedeți sugestiile mele de azi, într-o ordine total aleatorie:

Farmasi True Color lipstick

Produse favorite - Aprilie & Mai

În ultimele două luni am descoperit foarte multe produse noi care m-au cucerit și pe care le-am folosit destul de des de când au intrat în posesia mea, așa că azi avem o postare destul de lungă. Nu mă mai lungesc cu introduceri inutile, vă las să aflați care sunt produsele mele favorite din ultimele două luni și de ce!


Produse recumpărate

Există pe piață atât de multe produse încât e greu să reziști tentației de a tot încerca produse noi (mai ales când ești o beauty addict, mai ales dacă mai ești și blogger). Așa ajungem dese ori să renunțăm la a recumpăra produsele care ni s-au potrivit și ne-au plăcut mult, dintr-o „nevoie” de a încerca mereu produse noi. Totuși, există și acele produse care ne cuceresc atât de tare încât le tot recumpărăm iar și iar, chiar dacă pe lângă ele poate mai încercăm și alte produse din aceeași categorie, din pură curiozitate. Mi-a venit ideea de a le aduna pe toate într-un singur articol fiindcă, din punctul meu de vedere, faptul că cineva a recumpărat un produs spune mai mult decât toate laudele aduse acestuia.

Perechi perfecte #1

Mi-am permis să împrumut ideea acestui tip de articol de la Camelia, fiindcă mi s-a părut o idee foarte interesantă și utilă. Nu știu câte dintre voi obișnuiți să creați tot felul de perechi între produse, însă eu fac asta des, în special între un produs de makeup și o pensulă - tocmai fiindcă la categoria asta am cele mai multe perechi favorite, dar și pentru că până acum nu prea v-am vorbit despre pensule, am decis să mă concentrez doar pe ele în articolul de azi, dar în articolele viitoare sper să vă mai arăt și altfe de perechi (între două produse de makeup, două produse pentru corp, etc).

Top 5 produse favorite: Avon

Pasiunea mea pentru cosmetice a început cu Avon în urmă cu destul de mulți ani și sunt convinsă că multe dintre voi ați început tot cu produsele lor. În momentul de față nu mai e tocmai brandul meu favorit, am descoperit cu timpul multe altele cu produse mai bune, mai potrivite nevoilor și pretențiilor mele actuale, dar încă mai folosesc anumite produse de la ei, unele care-mi plac chiar foarte mult și de aceea am decis să fac un top 5 produse favorite pentru Avon, brandul care mi-a deschis „apetitul” pentru această lume colorată.

1. Ojele


Top 5 produse favorite: Yves Rocher

Încerc să mă țin de această rubrică și să fac câte un astfel de top pentru cât mai multe brand-uri, dar adevărul e că nu-mi e deloc ușor, iar asta pentru că de la unele dintre ele îmi plac prea multe produse și îmi e foarte greu să mă limitez doar la 5! Lucru ăsta e valabil și pentru Yves Rocher, fiindcă am încercat multe de la ei și aproape toate produsele mi-au plăcut mult. Însă, m-am gândit bine și în cele din urmă am reușit să alcătuiesc un top 5 cu acele produse care le iubesc foarte mult și care cred că trebuie neapărat încercate!

1. Apele de parfum


Produse favorite - Martie 2015

Ca la fiecare început de lună, e timpul să trag linie pentru luna precedentă și să văd ce produse interesante am mai descoperit. Luna martie n-a fost cea mai bogată în descoperiri, dar nici săracă, am câteva produse foarte faine despre care vreau să vă scriu câteva cuvinte azi. Să vedem, așadar, ce produse favorite am avut eu în martie - bineînțeles, în afara celor care se mențin printre favoritele mele de luni bune și care au mai fost deja prezentate într-un astfel de articol, în lunile precedente!


Top 5 produse preferate Elf

A doua zi după ce am scris primul articol din această rubrică, mai precis cel de aici, am văzut în statistici că unele persoane au ajuns pe blogul meu căutând „top 10 produse Elf”. Evident, eu nu aveam un astfel de top, dar am pe blog un alt top în care erau prezente și câteva produse Elf. Și așa mi-a venit ideea ca următoarea postare din această rubrică să fie cu produsele de la Elf, chiar dacă inițial aveam alt brand pe listă. Rămân tot la top 5, fiindcă oricum n-aș avea suficiente favorite până la 10, chiar dacă am încercat destul de multe produse de la ei de-a lungul timpului.

1. Primer de pleoape nuanța sheer - probabil vă așteptați ca acesta să fie pe primul loc. Este cel mai bun primer ca raport calitate-preț din tot ce am încercat eu până acum. La ultima comandă însă, am sesizat că ambalajul a fost schimbat (se vede și din poza de mai jos, doar cel din mijloc e din varianta veche) și mi-a fost teamă că i-au schimbat și conținutul și că l-au stricat. Ceva au făcut sigur și la conținut fiindcă are consistența puțin diferită, însă la o primă probă pare a fi la fel de eficient, așa că rămâne pe primul loc!