Pauză nedorită... | Raftul cu amintiri Septembrie 2019

Eram tentată să sar peste luna septembrie din rubrica asta, în ideea că n-am prea multe de povestit și nu vreau să fac o postare în care să mă vait... dar mi-am dat seama că prin articolele astea vreau să prezint frânturi din viață, cu bune și cu rele, așa că n-am de ce să trec peste o lună, poate se va găsi măcar o persoană pentru care să fie motivant sau de folos în orice fel. Am mai vorbit eu de „online vs offline” și cred că articolul de față poate să vină ca un fel de completare, la fel cum poate să completeze acele „gânduri la 26 ani”, de la care n-a trecut prea mult timp.

Am început luna septembrie cu energie, o grămadă de idei și planuri, ca doar câteva zile mai târziu să se ducă toate pe apa sâmbetei, să-mi pun viața pe pauză - totul a pornit când din senin m-au apuc niște dureri crunte și total inexplicabile la acel moment. O săptămână mai târziu am ajuns să mă operez de urgență, a urmat recuperarea, iar dureri, plictiseală, frustrare că trec zilele pe lângă mine, dar m-am agățat de gândurile cele mai bune, fiind până la urmă doar o fază trecătoare și mergând totul spre bine. Mai mult despre acele gânduri motivaționale - pe care le-am folosit eu pe mine - o să aștern în continuare...


Am făcut acest colaj cu doar câteva cadre cu mine de anul ăsta pentru a reprezenta ce vreau să spun: când am niște zile groaznice, când pare că nimic nu merge bine, când o durere fizică sau de altă natură mă copleșește... mă gândesc la acele momente frumoase din trecut, la câte experiențe am trăit, la câte locuri am văzut, la câte amintiri am creat până acum și în general la toate acele lucruri bune de care am avut sau am parte, în timp ce alții poate nici știu că există acele lucruri. 

Chiar dacă e neplăcut sentimentul de a sta la pat în dureri dintre cele mai groaznice în timp ce te uiți prin social media la cum alții își văd de viață... m-am consolat cu faptul că e doar o perioadă destul de scurtă, peste care o să trec cum am mai trecut și peste altele, iar apoi o să am tot timpul să mă bucur de viață, de plăcerile și pasiunile mele.


Dacă tot am primit în spital cameră cu vedere la stadion, spre care mai aruncam câte un ochi și făceam haz de necaz că eu abia mă târâi în timp ce vedeam oameni trecuți de 60-70 ani care alergau de zor... m-am motivat gândindu-mă că ar trebui să mă bucur și pentru simplul fapt că pot să mă mișc, chiar dacă pentru o vreme cu măsură. Mi-am reamintit și cât de frumoase sunt răsăriturile, indiferent de unde sunt văzute. Cred că fiecare întâmplare sau perioadă proastă ar trebui să ne facă să apreciem mai mult lucrurile pe care le avem.

Treaba asta cu mersul, șansa de a face mișcare, de a alerga sau a bate cărări de munte mi-a venit în minte imediat după operație, când nu-mi puteam mișca corpul din cauza anesteziei (a fost prima oară când am făcut o anestezie rahi) și mi s-a părut o senzație foarte ciudată. Nu puteam să mă gândesc la altceva decât la dorința de a-mi simți din nou picioarele...


Am încercat să fac și haz de necaz cu toată situația sănătății mele ciudate (bine că am imunitate foarte bună și abia dacă iau un virus pe an, că-n rest... mă pricopsesc cu toate prostiile care necesită operații), am încercat să văd și ceva bun în toată treaba, ca spre exemplu faptul că am avut o grămadă de timp pentru citit și asta m-a motivat să mă apuc de Anna Karenina, pe care altfel nu știu dacă îndrăzneam s-o încep măcar anul ăsta - extraordinară carte și până la urmă nici nu m-a deprimat mai tare, contrar a ce credeam despre ea.

Printre puținele activități mai interesante de luna trecută se numără cumpărăturile, printre vizite la spital am reușit să strecor și niște mici  ture de cumpărături, mi-am luat și câteva haine, iar puțin forțată de împrejurări am luat și niște produse de la Paula's Choice - zic că a fost forțat fiindcă intenționam să încerc niște noutăți, dar fiindcă am avut tenul praf de la antibiotice am preferat să merg în schimb la sigur cu niște produse pe care le știu și să încerc mai puține noutăți. M-au ajutat, ca de fiecare dată.


N-am prea avut chef de filme, dar am apucat totuși să văd câteva pe începutul lunii:

- Bumblebee pe care-l vedeți și-n poză, un film simpatic oarecum, dar cu acțiunea prea trasă de păr, plus că mi-a dat sentimentul că am mai văzut o grămadă de alte filme cu aceeași idee (și nu mă refer la seria Transformers, din care face parte);
- My dinner with Hervé are la bază o poveste reală emoționantă, m-a lăsat cu un amestec de sentimente la final... și când mă gândesc că nu mă apucasem de el cu vreo așteptare, mă uitasem inițial doar de dragul actorului (Peter Dinklage - care și-a interpretat foarte bine rolul și de data asta);
- Rampage a fost fix ce mă așteptam să fie un film cu The Rock, dar am apreciat faptul că scoate într-un fel în evidență abuzul oamenilor față de animale - nu că ar putea vedea asta într-un film cineva care n-are interes față de subiect.

Doar pe astea mi le amintesc, deși am senzația că am mai văzut ceva. Mai am pe listă niște filme și seriale, dar aș spera ca luna asta să mă bucur ceva mai mult de toamnă, de timp petrecut afară, așa că nu mă strofoc să le „bifez”.


Nu vi l-am mai arătat pe Max de vreo 2-3 luni și am zis să vă arăt acum din ce motiv - păi ce poze să public? Cam așa ies fotografiile cu năzdrăvanul ăsta, ori încerc să-i fac frumos și nu iese nimic, ori îl iau prin surprindere când se joacă singur, cu ce lumină s-o nimeri, adică de regulă proastă. L-am cam neglijat puțin luna trecută, e prea agitat și nu puteam risca să mă lovească, la el joacă înseamnă sărit, izbit, mușcat... din astea. L-am mai smotocit când îl prindeam adormit, iar de vreo săptămână am început să mă joc cu el. Oricum, m-am bucurat și numai să-l privesc cum se juca singur sau cu Dan, am mai zis-o - un animal poate aduce foarte multă bucurie.


Dacă de la călătorii a trebuit să-mi iau gândul pentru o perioadă, cel puțin luna trecută nici nu se punea problema să plec la vreun drum oricât de scurt, am zis ca măcar să profit să scriu mai mult pe blog despre locuri prin care am ajuns în trecut și sper ca luna asta să reușesc să scriu despre mai multe. Deocamdată am început cu articolul despre Albania, pe care-l găsiți aici și la care am lucrat foarte mult, sper să vină în ajutorul celor care iau în calcul să viziteze țara asta.

În caz că nu s-a înțeles din text... mai spun și-n final că acum sunt bine și sper ca din octombrie să am gânduri și mai pozitive de împărtășit. Septembrie a fost doar o pauză nedorită, dar din care am încercat să iau ce e mai bun.

Cum a fost pentru voi prima lună de toamnă?

6 comentarii

  1. Raspunsul meu il stii - obositoare. Ma bucur ca esti mai bine si data viitoare poate apucam sa vorbim mai mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai că poate luna asta reușim să ne vedem și să stăm mai mult la povești...

      Ștergere
  2. minunate fotografii!
    saptembrie? multa munca, plaja, cateva excursii, merge! sper sa fie o toamna lunga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc. Mă bucur că pentru tine a fost o lună mai frumoasă. Așa sper și eu, să fie o toamnă lungă și cât mai însorită.

      Ștergere
  3. luna septembrie a fost la relanti. imi pare rau sa aflu ca ai avut o perioada cam nasoala, dar zic eu ca te recuperezi repede! la mine e asa, in aer... nici nu as sti sa iti zic daca am facut ceva notabil

    RăspundețiȘtergere
  4. Multa sanatate si recuperare usoara! Se mai intampla si de astea in viata, important e ca in final totul e bine..
    Animalutele sunt minunate, daca am o zi proasta si la final ma pot juca cu un animalut, chiar si pentru 5 minute daca le intalnesc pe strada atunci clar ziua se incheie cu zambete
    Camelia

    RăspundețiȘtergere