Cărțile mele preferate din 2021

După ce am publicat 10 citate preferate din lecturile anului 2021 a venit și rândurile cărților pe care le recomand în întregime. Alegerile sunt cât se poate de subiective, ca de fiecare dată, în funcție de ce mi-a plăcut, de unde am învățat ceva sau ce mi-a stârnit anumite sentimente. Sunt cărți la care cel mai probabil că o să mai revin cu gândul în anumite contexte.

Conform statisticilor de aici se pare că am citit până la capăt doar 34 cărți în 2021 și comparând de curiozitate listele din Goodreads pe anii din urmă am descoperit că n-am mai citit așa de puțin din 2016. Însă numerele astea contează mai puțin, a fost un an cu succes ca alegeri (doar 3 titluri le-aș încadra la pierdere de vreme) și am experimentat mai mult cu genurile și subiectele. Tocmai de aceea mi-am împărțit de data asta preferatele în 3 categorii.


Top 3 romane


Impropriu spus top fiindcă mi-au plăcut toate 3 în egală măsură, așa că ordinea e cea în care le-am citit. Când am răspuns cuiva într-o discuție despre cele mai bune cărți citite în 2021 ele trei au fost primele care mi-au venit în minte, iar după ce am analizat lecturile anului cu lista în față am decis că ele rămân, sunt categoric cărțile mele preferate de ficțiune de anul trecut.

Război și pace, de Tolstoi e un clasic pe care l-am savurat pe o perioadă lungă de timp, în care am simțit că trăiesc alături de personajele extraordinar conturate și mi-a oferit o perspectivă interesantă asupra campaniilor lui Bonaparte, dar și a războaielor în general. Am savurat mai mult al doilea volum, primul parcă mai mult a pus „baza” a ce urma.

Acolo unde cântă racii, de Delia Owens m-a trecut printr-o paletă largă de emoții - m-a ținut în suspans, m-a înfuriat cu nedreptățile lumii, m-a înduioșat, m-a surprins, m-a făcut să zâmbesc sau să lăcrimez. A fost genul de lectură pe care nu-mi venea s-o las din mână, dar în același timp nu mă înduram nici s-o termin prea repede.

Hanul lui Manuc, de Simona Antonescu am simțit nevoia să-l asemăn cu mai sus numitul roman Război și pace, atunci când mi-am așternut pentru prima oară impresiile, lucru pe care îl susțin și acum. Acțiunea e contruită la fel de bine, personajele la fel de frumos conturate, însă simt nevoia să fac de data asta precizarea că mi s-a părut totuși o lectură mai puțin dură, mai romantică, mai tihnită chiar.



Cărți despre mecanismele creierului


Prima e scrisă de un neurolog, a doua de un neurochirurg, iar cea din urmă e încadrată la dezvoltare personală, dar ideile și sfaturile se bazează destul de mult pe modul de funcționare al creierului. Am mai citit și alte cărți scrise de medici, inclusiv câteva de psihologi și din fiecare am învățat câte ceva, totuși ele trei s-au remarcat în mod deosebit (plus O mie și una de nopți albe de Chris Winter, pe care am ales să n-o mai menționez fiindcă e utilă strict dacă ai probleme cu somnul).

În apărarea femeii cavernelor, de Harold Klawans cred că a fost chiar cartea care mi-a deschis „apetitul” pentru cărțile de neurologie, mi s-a părut fascinantă prezentarea evoluției noastre și a creierului uman, plus toate informațiile și poveștile pe care le-am aflat. E scrisă pe înțelesul oricui, iar pe alocuri e chiar amuzantă.

Eroarea lui Broca, de Hugues Duffau e scrisă mai recent ca cea anterioară și poate pare pe alocuri că se contrazic la unele detalii, însă e firesc ca medicina să evolueze, esența celei de mai sus zic eu că rămâne valabilă în ciuda descoperirilor ulterioare. Din cartea lui Duffau am învățat alte lucruri noi despre creier - absolut fascinante - și m-a făcut să privesc diferit unele comportamente și reacții. E și ea scrisă destul de simplu, în cea mai mare parte.

Atomic Habits, de James Clear mi se pare o lectură cu atât mai potrivită acum, la început de an, când multă lume își contruiește obiective nerealiste și cu termene imposibil de atins. Lectura asta ar trebui să-ți dea imbolduri și mecanismele necesare pentru a face unele schimbări dorite, dar cu pași mici și susținute pe termen lung. Desigur, e la fel de potrivită oricând, eu am citit-o prin toamnă și-mi mențin entuziasmul față de ea, lucru care nu mi s-a întâmplat prea des cu cărțile de dezvoltare personală, de fapt e o raritate.



Povești (reale) de viață


Am vrut inițial să mă opresc la cele 6 titluri menționate mai sus, dar pentru că din cele câteva cărți cu povești reale două m-au marcat destul de mult și mi-au venit în gând de mai multe ori pe parcursul anului (pe ambele le-am citit în ianuarie 2021), am simțit nevoia să le menționez scurt și aici.

Sunt ambele povești triste, dar din care cred că se pot extrage unele lecții și n-o să mai scriu nimic la fiecare, pe mine m-au marcat și recomand să aruncați un ochi pe descrierea fiecăreia și să vedeți dacă vreți/puteți „să duceți” astfel de povești: Viața după Auschwitz de Eva Schloss și Cu ultima suflare de Paul Kalanithi.


Dacă vreți să vedeți favoritele mele din alți ani le găsiți în următoarele articole:

- aici cărțile preferate din 2020;
- aici cărțile preferate din 2019;
- aici cărțile preferate din 2018;
- aici cărțile preferate din 2017.


Pentru anul 2022 plănuiesc să citesc cât de mult pot și ceea ce am dispoziție pe moment. Nu mai fac niciun wishlist, am pe lista de dorințe multe cărți, o să iau treptat din ele și în paralel orice mă mai atrage. Vreau doar să mă bucur de lecturi.

Cel mai des cumpăr cărți de câțiva ani de pe Libris*, însă îmi propun să intru anul ăsta cât mai des în anticariate (fizice sau online) în căutarea romanelor clasice sau ce o să-mi mai facă cu ochiul.

Pentru voi care au fost cele mai bune cărți din 2021?

*Link-ul inserat e de afiliere - în urma achizițiilor realizate prin accesarea acestuia primesc un mic comision. Nu influențează cu nimic prețul de achiziție și recomand pe blog doar magazine / librării de la care și eu cumpăr!

4 comentarii

  1. Îmi plac cărțile plăcute de tine. Și eu mi-am propus să o las moale cu challenge urile legate de citit, deși mi-am setat un număr pe Goodreads. În 2021 nu am citit atât de mult precum în alți ani(58 de cărți), dar au fost bune în mare. Am citit foarte diversificata și asta datorită unei colaborări cu o editură. Am citit despre razboi, istorie, povești reale și mult mai puțină ficțiune deși înainte era preferata mea - thrillerele în special. O carte preferata din 2021 ar fi Toată lumina pe care nu o putem vedea. Dar mai sunt și Labirintul codependentei, Puterea obișnuinței, Învățare, Pământ american, Mengele. Demascarea Îngerului morții, Familia Cartier.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur! Un număr în Goodreads mi-am setat și eu, dar n-o să mă stresez să-l ating (deși nu m-aș supăra și să-l depășesc). Ai citit destul de multe cărți și ai printre preferate câteva titluri pe care le am de mult în wishlist, în special Toată lumina pe care nu o putem vedea, de ani își așteaptă rândul. Poate în 2022. :D

      Ștergere
  2. mi-a placut foarte mult anul trecut troia lui steohen fry, sper sa nu se opreasca aici. totodata, cartile lui rochard osman, disparitia lui annie thorne, de c.j.tudor, dar si frumoasele adormite a duo-ului king

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumoasele adormite am vrut s-o cumpăr de multe ori, încă n-am apucat, dar sper să-i vină rândul anul ăsta. De Stephen Fry m-am oprit doar la o carte, dar o să mai iau în calcul și altele, că mi-a plăcut.

      Ștergere