Se afișează postările cu eticheta Project pan. Afișați toate postările

Pan that palette 2016 - update 2

Nici nu mi-am dat seama că au trecut cele trei luni de la update-ul anterior pentru acest proiect, de aceea scriu abia acum postarea asta, cu o întârziere de vreo două săptămâni. Oricum, în ultimele săptămâni am folosit farduri foarte rar și aproape deloc din paleta Sleek Oh so special, cea din proiect, așa că oricum nu s-au schimbat prea multe de când ar fi fost „termenul” de update stabilit chiar de mine.

Primul update l-am făcut aici, dar de data asta m-am gândit să fac ceva diferit și mai interesant, zic eu - să vă prezint, pe lângă paleta pe care vreau să o consum, fardurile pe care le-am folosit cel mai mult în ultimele trei luni; în felul ăsta profit să mai fac și un mic review unor farduri, pe lângă a prezenta cât am mai consumat eu dintr-o paletă.

Cum evităm risipa? Câteva idei...

Nu-mi place risipa și fac tot ce pot s-o evit, nu mereu îmi iese, dar mereu încerc. Evident, n-o să discut în postarea asta despre risipa de mâncare sau de alte feluri, vreau să vă dau câteva idei doar pentru a evita risipa în cazulor cosmeticelor. Am de mult în minte subiectul ăsta, am ezitat să-l dezbat doar pentru că tot ce vreau să vă spun sunt lucruri banale poate, evidente, logice, însă cu timpul am constat că nu toată lumea le practică.

N-o să vedeți recomandări de genul „câte unul din fiecare produs”, fiindcă în afară de unele produse de skincare, eu personal n-aș putea să stau doar cu un produs, îmi place diversitate, altfel mă plictisesc rapid și în plus îmi place să încerc produse noi, n-aș putea să aștept mereu să termin ce am ca să încerc altceva. Nu zic că nu e ok varianta asta, dar depinde de fiecare, în cele ce urmează vă zic concret ce fac eu să evit risipa, chiar și având destul de multe produse în uz... 

1. O bună organizare

Cu cât produsele sunt mai haotic aruncate prin sertare sau prin alte părți, cu atât șasele sunt mai mari de a uita de unele dintre ele și, în unele cazuri, redescoperirea lor după o perioadă lungă poate să fie inutilă, că produsul e deja bun de aruncat la gunoi. Eu îmi țin produsele organizate pe categorii și sunt așezate astfel încât să am o vizibilitate cât mai bună asupra tuturor, iar în felul ăsta nu uit de nimic sau cel puțin nu pentru mult timp. 

Nici nu las produse aruncate prin genți, am mereu grijă ca la scurt timp după ce am ajuns acasă să scot rujul pe care l-am purtat în ziua aia (și pe care-l iau întotdeauna cu mine) și să-l pun la locul lui. La fel procedez și cu alte produse pe care le mai iau cu mine în portfard, atunci când se întâmplă să iau mai multe... totul ajunge înapoi la locul lui!

Pan that palette 2016 - update 1

La începutul anului m-am băgat în proiectul Pan that palette, cu inteția să consum paleta Sleek Oh so special până la finalul lui 2016. Introducerea e aici, iar acolo am prezentat și motivele pentru care am vrut să fac asta, iar azi vă prezint primul update și primele concluzii, după aproape trei luni - așa am promis, că fac update la trei luni, dar acum îl fac puțin mai devreme pentru că în următoarea perioadă n-o s-o folosesc oricum, am decis că nu are sens s-o car cu mine în bagaj și oricum simțeam nevoia de o pauză totală de la ea pentru o scurtă perioadă. Dar să revenim la paletă...

Pan that palette 2016

Probabil multora vă e cunoscut proiectul Pan that palette, pe youtube e popular deja de doi ani, iar anul trecut îmi amintesc că l-am văzut preluat și de mai multe bloggerițe de la noi. Ideea e simplă - îți alegi la începutul anului o paletă de farduri pe care încerci s-o consumi până la final de an. Majoritatea o fac pentru a mai reduce din paletele de farduri, pentru mine e însă mai mult un experiment, pentru că n-am terminat niciodată o paletă de farduri și vreau să văd dacă o pot face - farduri am acum doar ce îmi place și folosesc, am dat anul trecut multe, tot ce stătea degeaba. Însă mai am și alte motive pentru care îmi dau singură provocarea asta, o să detaliez mai jos.

Paleta aleasă de mine pentru a o consuma e Sleek Oh so special (review și swatch aici), o paletă de farduri pe care am lăudat-o des pe blog și pe care o iubesc în continuare foarte mult.

Finish 13 by Halloween

Poate ați văzut deja pe youtube acest tip de proiect de consumat produse, la care am ales să particip și eu - nu-mi strică ocazional genul ăsta de proiect și o să vă explic mai jos și de ce. Cea care m-a instigat pe mine a fost Ira, care a ales 31 de produse, nu doar 13 - postarea ei o puteți vedea aici. Eu m-am decis să mă limitez totuși doar la 13, că n-am chiar atât de multe produse de consumat la care să fie cu adevărat o provocare... una realizabilă. Ideea proiectului e simplă: am ales 13 produse pe care o să încerc să le consum până la data de 31 octombrie, iar produsele alese sunt cele de mai jos:

Rezultate Finish 7 by spring

A venit timpul să vă raportez rezultatele din cadrul proiectului finish 7 by spring. Pe la începutul anului vă vorbeam aici despre acest proiect de consumat produse pe care l-am început (acolo puteți vedea și în ce stadiu erau produsele, dar pe scurt pot spune că erau aproape întregi toate), iar data limită era 20 martie. Eu am decis să vă scriu de azi despre produse, fiindcă oricum până mâine nu s-ar fi schimbat nimic. Nu mă mai întind la povești, haideți să vă arăt cum m-am descurcat...


Finish 7 by Spring

Dacă tot vă spuneam în postarea de ieri că intenționez să mă mai implic în niște proiecte de consumat produse, m-am gândit să nu mai amân această postare, deși aveam în plan altceva pentru azi (lăsăm pe mâine)! Evident, ideea acestui project pan o preiau de la Deena care e pusă pe fapte mari anul ăsta, cel puțin când vine vorba de consumat produse. Finish 7 by Spring este foarte asemănător cu Finish 6 by Christmas în care m-am implicat pe finalul anului trecut, doar că acum avem cu un produs în plus, dar și mai mult timp la dispoziție! S-a decis că data limită pentru consumat produsele alese este 20 martie, deci avem mai bine de două luni la dispoziție!

Aseară m-am pus pe făcut curățenie drastică printre produsele de makeup ( o să vă arăt pe finalul postării cu consumatele din ianuarie ce produse am aruncat aproape întregi - lucru ce nu prea vreau să se mai întâmple ) și a fost un bun prilej să-mi amintesc de unele produse rar folosite pe care ar trebui să le consum cât mai curând, dacă nu vreau să aibă soarta celor aruncate de bune. Așadar, acestea sunt produsele:

Finish 6 by Christmas

De când am văzut această idee la Deena mi-am zis că trebuie să mă alătur și eu acestui demers, dar tare greu mi-a fost să mă hotărăsc asupra a șase produse pe care îmi propun să le consum până la Crăciun (fiindcă aceasta e ideea acestui project pan, după cum probabil v-ați dat seama). Mi-a fost destul de greu pentru că am multe produse pe care vreau să le consum până la sfârșitul anului (pentru că se aproprie de expirare sau pentru că pur și simplu vreau să fac loc altora noi), dar n-am vrut nici să „mă arunc” către produse de care sunt conștientă că n-am nicio șansă să le consum și nici să aleg din cele care știu că îmi va fi ușor să le dau gata. După ce m-am tot gândit și răzgândit, am ales următoarele: