Pe ce nu aș mai da bani | Beauty stuff

Am fost tentată să pun și „niciodată” în titlu, însă experiența m-a învățat că gusturile, ideile și preferințele se pot schimba de mai multe ori de-a lungul timpului, așa că o să mă rezum la prezent și viitorul apropiat. O să mă refer doar la tipuri/categorii de produse, nu la ceva foarte specific și o să vorbesc doar despre produse pe care cândva le cumpăram, însă am renunțat s-o mai fac și o să dau și explicațiile aferente. Cu articolul ăsta închid cercul celor de luna asta în care m-am focusat pe subiecte care merg mai mult contra consumerismului și (în schimb) spre un stil de viață sustenabil, acesta venind după Ce facem cu produsele care nu ne plac? și 10 reguli personale pentru cumpărături.


Plăci de păr

Folosesc foarte rar aparatură de coafat, dar dintre toate tipurile placa de păr mi se pare cea care degradează cel mai mult părul și care are cele mai puține întrebuințări, mai ales pentru cineva cu părul deja destul de drept, doar cu o ușoară tentă de ondulare la vârfuri. O perie rotativă funcționează la fel de bine în cazul meu, așa că plăcilor nu le mai văd deloc rostul.

Palete de farduri imense

Am renunțat de mult timp la ele, însă am vrut să le trec totuși pe listă fiindcă am avut perioada de nebunie în care îmi sclipeau ochii la palete colorate, fără să iau în calcul că foarte multe din fardurile alea o să rămână nefolosite sau abia atinse. Pentru uz propriu cred că niște palete mici, alese în funcție de nuanțele și finish-urile pe care le preferăm sunt mult mai practice și pe deasupra sunt și mai ușor de depozitat, de manevrat sau de luat în bagaj.

Corector colorat sau baton

Prin „colorat” mă refer la acele corectoare în nuanțe de verde pentru acoperit coșurile, de galben parcă pentru cearcăne și altele de genul. Încercasem câteva acum câțiva ani și mi s-au părut ineficiente și în general inutile pentru viața reală, mai ales cea de zi cu zi. Poate își fac treaba pentru o ședință foto, ori poate pentru persoane cu alte probleme ale tenului decât am eu.

Corectoarele alea tip baton (ca rujul) au fost unul mai prost ca altul din tot ce am încercat. Poate că pentru alte persoane funcționează, eu vreau însă corector mai mult pentru zona cearcănelor, iar acolo se așează cel mai bine un produs lichid.

Accesorii pentru unghii

Ștrasuri, abțibiluri, sclipici și alte minuni au avut farmecul lor pe vremea în care îmi plăcea să experimentez cu nail art, însă acum prefer manichiurile cât mai simple și confortabile. Încă mai am câteva accesorii pentru unghii, mă tot gândesc ce să fac cu ele. Nu știu dacă o să mai iau vreodată nici oje/lacuri cu particule mari de sclipici, sunt așa de greu de îndepărtat de pe unghii încât rare ori le mai folosesc.


Sutiene cu push-up

Am scăpat treptat de ele în ultimii ani, mi se par tot mai incomode și inutile, m-am consolat de mult cu gândul că nu sunt dotată la capitolul ăsta și nu mai simt nevoia de impresii false care nu ajută cu nimic. Aveam eu filmele mele în cap că trebuie să port musai ceva cu burete mult ca să se așeze hainele bine, dar nu, nu mai cred asta. Sunt bluze/rochii (cele lărguțe, mai ales) la care nu mai port deloc și sunt situații în care port ceva mai lejer, care să nu mă sufoce.

Bază pentru ten și spray de fixat machiajul

Sunt niște pași care fac o diferență prea mică, minusculă chiar, ca să-mi bat capul cu niște produse în plus, iar asta pentru că sunt ușor de înlocuit cu ceva care să servească și pe partea de îngrijire a tenului: un SPF bun ca primer și un toner tip mist aplicat peste machiaj, cât să ia din aspectul prăfos. Că tot vorbeam de alte întrebuințări pentru produse și asta chiar nu mă gândisem să menționez, dar o fac acum.

Chiar ieri am folosit un spray de fixare și mi-am promis că e ultimul pe care-l iau, iar un primer/bază pentru ten n-am mai avut de mult. Cred că nici de pleoape n-o să mai iau după ce termin ce am, funcționează foarte bine un concealer în scopul ăsta.

Scrub pentru ten

Poate doar să-l iau cu scopul direct de a-l utiliza pe mâini sau altă parte a corpului, altfel am tot povestit că eu nu-mi mai exfoliez mecanic pielea de pe față de câțiva ani, prefer exfolierea chimică. Am văzut că au tot apărut produse foarte blânde de tipul ăsta, cu nu știu ce tehnologii și am mai dat de câteva ori șanse unora din niște miniaturi/mostre, însă momentan nu m-au convins și nu mă văd încercând iar prea curând.

Cutii pentru depozitat din carton sau plastic

Știți sigur toate nebuniile alea de cutii, pahare, coșuri și alte minuni din Jumbo (și nu numai, dar la ei sunt adunate o grămadă - de acolo e prima poză din articol), a fost o vreme în care tot cumpăram, însă doar o mică parte dintre ele s-au dovedi achiziții istețe pe termen lung - de regulă cele care sunt din alte materiale decât plastic sau carton.

Așa că pentru a depozita și organiza lucrurile prefer fie să mă folosesc de cutii drăguțe și solide primite la diverse comenzi/cadouri, fie să cumpăr unele din materiale durabile.

Creioane de ochi

Se pare că lista cea mai lungă e la capitolul machiaj, unde mi-am format un stil și multe produse nu-și mai găsesc neapărat o utilitate. Încă am foarte multe creioane de ochi adunate, nu știu cât mai apuc să mă folosesc de ele, dar chiar și avându-le se întâmplă mult prea rar să întind mâna spre ele, iar asta pentru că încerc să le mai folosesc cât mai sunt ok. Altfel nici nu le-aș simți lipsa.

Produse DOAR pentru ambalaje frumoase

Trebuie să existe și alt motiv pentru a lua un produs, doar pentru că arată drăguț ambalajul n-o să mai cumpărat (aici aș îndrăzni să zic că niciodată) știind din start că nu prea o să-l folosesc. Nu vreau să adun bibelouri când vine vorba de produse de machiaj, îngrijire, sticluțe de ojă sau parfumuri.

După cum se vede la categoria îngrijire n-am avut multe categori/tipuri de produse de menționat, acolo sunt de menționat doar specific niște (multe) produse sau poate chiar branduri, însă nu asta a fost ideea articolului de față.

4 comentarii

  1. din toata lista ta, imi mai scapa cate un sutien push-up si cate-un ambalaj frumos :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă nu ne e inutil produsul nu e ceva rău un ambalaj frumos. :D

      Ștergere
  2. Ohooo, pe multe chestii nu as mai da banii - incepand de la.creioane de ochi, de care am o gramada, până la rujuri - pe care nu le folosesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie încă îmi plac mult rujurile, dar o perioadă bună sunt și la mine pe lista produselor pe care mă abțin să le mai cumpăr - pentru că am deja prea multe și pentru că mă bucur de ele mai puțin de când cu masca peste tot :))

      Ștergere