Produse pe care nu le pot recomanda

M-am gândit mult timp și am decis ca atunci când încerc produse care nu mi-au plăcut sau nu mi s-au potrivit, să le adun mai multe într-un articol și să vă spun părerea mea despre ele, în loc să dedic fiecăruia câte un articol tip review. Dar nu vreau să fiu înțeleasă greșit, nu e o „listă neagră”, sunt doar produse care mie nu mi-au plăcut și evident că n-am cum să le recomand, dar pentru că suntem diferite, e posibil ca unora dintre voi să vă fie totuși pe plac. O să încerc să argumentez cât mai bine prezența lor pe această listă, astfel încât să vă puteți da seama dacă nici vouă nu v-ar fi pe plac sau, din contră, poate v-ar plăcea chiar foarte mult.


Creme de față Gerocossen Royal jelly - nu mi-au plăcut fiindcă sunt foarte parfumate, textura nu m-a încântat și îmi simțeam tenul încărcat de la ele. Între timp au și expirat așa că le-am aruncat aproape întregi. Știu totuși că sunt fete cărora le plac aceste creme, dar mie nu mi s-au potrivit.


Miss Sporty Peel off base coat - știu că multe fete iubesc acest base coat și trebuie să recunosc că ideea e una foarte bună, fiindcă ușurează mult munca atunci când avem aplicat glitter pe unghii, care știm toate cât de greu se curăță. Mie totuși nu-mi place fiindcă miroase groaznic de urât (a aracet) și se usucă extrem de greu, cam vreo 15 minute durează până e complet uscat. În plus, scurtează foarte mult rezistența ojei pe unghii, după maxim 24 ore a început să-mi sară oja de pe unghii de fiecare dată când l-am folosit. În schimb, e foarte bun pentru a proteja cuticulele când folosim tehnici de nail art mai „murdare” (water marble, tehnica burețelului, etc) - doar dacă vă interesează pentru a-l folosi în scopul ăsta îl pot recomanda.


Avon makeup setting spray - în primul rând, este pliiiiin de alcool denat și deși eu n-am simțit că mi-ar face vreun rău (nici nu l-am folosit prea des), am auzit de la alte fete că le-a cam uscat tenul! Apoi, nu pot spune că face cu adevărat ceva. L-am testat chiar și doar pe jumătate de față, ca să-mi dau seama mai ușor, dar n-am văzut vreo diferență la rezistența machiajului. Îl mai țin doar pentru a-l folosi când vreau să aplic fardul cu pensula udă, deși recunosc că îl pulverizez cu o oarecare teamă chiar și pe pensule, mai ales pe cele nu tocmai ieftine, fiindcă îmi e teamă să nu le strice din cauza alcool-ului. Dar categoric nu o să-l recumpăr și nu-l pot recomanda!


Bronzer Elf Essential - la început mi s-a părut cât de cât ok, dar cu timpul mi-am dat seama că e totuși prea sidefat. Cred că merge mai bine folosit pe post de iluminator, decât pe post de bronzer.


Deodorant Yves Rocher cu floare de lotus - chiar îmi pare rău că îl pun și pe el pe această listă, fiindcă miroase foarte bine și nu are alcool, parabeni și nici aluminiu. Din păcate însă nu e prea eficient, după vreo 2-3 ore trebuie reaplicat, ceea ce e prea mult pentru mine. Îl mai folosesc totuși ocazional doar de dragul mirosului, dar aplic și un alt deodorant după el.

Cam atât și sper să nu revin prea curând cu un alt articol de acest tip (nu mă supăr nici dacă e ultimul și de acum descopăr doar produse minunate), dar îmi permit să îmi dau cu părerea și despre un produs pe care nu l-am încercat, dar pe care nu-l pot recomanda:


Loțiunea micelară Garnier PureActive - știți cât de mult iubesc loțiunea micelară roz de la ei, dar asta recent apărută și la noi nu-mi doresc să o încerc și nu o pot recomanda fiindcă are foaaarte mult alcool denat în compoziție! Treaba pentru mine e destul de simplă: dacă am de ales între două mere, ambele la fel de frumoase și de gustoase, dar unul e 100% natural și celălalt e plin de chimicale, eu pe care-l aleg? Cred că e destul de logic răspunsul. Ei, cam așa stă treaba și cu loțiunile astea. V-am zis deja că nu mă mai las furată de peisaj doar pentru că e ceva nou, iar faptul că e recomandată tenului gras e doar strategie de marketing.

Ați încercat vreunul dintre produsele din lista mea? Dacă da, vouă cum vi s-a părut?

34 de comentarii

  1. Ma tenta la un moment dat sa-mi iau baza aia peel off, bine ca n-am luat-o. In rest recunosc ca nu am incercat produsele de mai sus

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu chiar speram să-mi placă baza peel off și mi-e ciudă că am mai luat-o și la preț întreg, măcar de o luam când era la ofertă. :))

      Ștergere
  2. Foarte interesanta postarea, mereu imi pac postarile de acest gen, pentru ca imi place sa vad o parere sincera despre un produs, chiar daca nu este una pozitiva. Multe din cele enumerate de tine nu le-am folosit sii probabil nici nu le voi folosi.
    Kisses

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți plac astfel de postări! Și eu le-am considerat întotdeauna utile, dar mi-a fost teamă să nu fie interpretate greșit.
      Pupici

      Ștergere
  3. Mulțumim ca ai spus adevărul despre produse, eram tentată sa cumpăr.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am spus adevărul, am spus doar părerea mea sinceră, așa cum fac mereu. :D

      Ștergere
  4. uf, eu ma inteleg cu Deodorant Yves Rocher cu floare de lotus. poate ca au mai schimbat formula intre timp..
    te pup, sarbatori cu bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar îmi pare rău că nu mă înțeleg cu el. :( Dar tot cred că o să mai încerc și alte variante, pe viitor.
      Sărbători fericite! Pupici

      Ștergere
  5. Mie imi plac cremele Royal Jelly, de la textura pana la miros, dar presupun ca depinde si de ten.
    Imi place mirosul deodorantului de la YR, chiar daca eficacitatea nu este cea mai buna.

    Baza peel-off....teribila :(

    Eu am incercat lotiunea micelara Garnier, varianta roz si aceea chiar este buna.

    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am tenul gras și din păcate nu mi s-a potrivit nici cea pentru ten mix, nici cea pentru ten uscat (de fapt nu prea am văzut vreo mare diferență între ele).
      Chiar miroase super deodorantul, i-aș fi devenit fidelă dacă era ceva mai eficient.

      Mă bucur că nu sunt singura care o consideră astfel, mă gândeam la un moment dat că sunt eu o ciudată. :))
      Varianta roz și mie îmi place la nebunie, am recumpărat-o de mai multe ori. Asta nouă e aceea treabă doar că are alcool.
      Pupici

      Ștergere
  6. Mie imi plac deodorantele YR, chiar daca nu sunt super puternice. Intr-adevar, pentru o persoana care transpira prea rau nu va face fata.

    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai asta e problema, că eu nu am mari probleme cu transpirația, de aceea m-am și mirat că nu face față. Dar cine știe... nu mi s-a potrivit, se mai întâmplă. :D
      Pupici

      Ștergere
  7. Utila lista ta! Am citit ieri despre noua micelara Garnier ca are alcool, pacat! Bine ca au totusi si o varianta minunata in gama si trist de fetele cu tenul gras care se vor lasa pacalite de promisiunile de pe ambalaj si vor incerca varianta noua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că o consideri astfel! Așa e, din cauza asta am simțit nevoia să scriu și despre loțiunea micelară, că poate cineva va ține totuși cont. Ca să nu mai zic că nu înțeleg logica producătorilor care toarnă o grămadă de alcool în produsele pentru ten gras. :( Eu speram că varianta asta va fi cu BHA în compoziție, fiindcă așa e gelul de curățare din gama PureActive (alcool nu are).

      Ștergere
  8. Tocmai ce am trecut azi prin DM si ma tot codeam, sa cumpar lotiunea aia micelara, sa n-o cumpar . . .pana la urma am lasat-o pe raft. Vad ca am avut intuitie buna :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha. :)) Și eu când am văzut-o prima oară pe la fetele din afară eram foarte încântată, speram să fie cu BHA în compoziție, dar mi-a trecut cheful când am văzut alcool pe listă. :D Tot cea roz rămâne the best!

      Ștergere
  9. Nu am incercat niciunul din produsele de mai sus. Si recunosc ca nici nu m-au tentat pana acum, iar de azi inainte sigur n-or sa ma tenteze! :D :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil că bine ai făcut. :)) Mă bucur dacă ți-a fost de folos postarea!
      Pupici

      Ștergere
  10. Bine că am citit despre micelara albastră, chiar aveam de gând să o testez! Mi-a pierit cheful complet. :))
    În schimb, eu chiar sunt curioasă de baza aia peel-off şi dacă o să fie pe placul meu o să suport mirosul.
    Pupici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, ce mă bucur că nu am menționat-o degeaba! :D
      Peste miros aș fi trecut și eu, poate chiar și peste timpul foarte lung de uscare, dar nu pot trece peste faptul că scurtează atât de mult rezistența ojei pe unghii. :(
      Pupici

      Ștergere
  11. Eu am avut deo cu bumbac yr. Mirosea el a transpiratie. :)) Eu care nu transpir aproape deloc si cred ca as putea foarte bine si sa ies fara din casa, cand il foloseam miroseam a transpiratie. Bleah.
    Micelara nu o vreau nici eu din acelasi motiv. Si asa am tenul deshidratat (si gras in acelasi timp), o tona de alcool e tot ce imi lipseste. O prefer pe rozalina. Si daca vreau alcool, beau o bere si imi trece. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, ce tare. :))) E bine de știut, că poate-mi venea vreo idee să-l încerc și pe ăla. :))
      Bine zici cu berea, gândim la fel! :))

      Ștergere
  12. nu am incercat nimic din lista, dar sa stii ca am descoperit (si m-am minunat de asta) o crema de la gerocossen cu care ma inteleg ;)).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te referi la cea din noua gamă lansată? :D Bănuiesc că o să aflu de la tine de pe blog, chiar sunt curioasă. Pentru mine cred că sunt primele creme de față de la ei... a fost cu ghinion. :))

      Ștergere
  13. Ma bucur ca si tu ai scris de lotiunea micelara Garnier, eu am ramas cam dezamagita cand i-am vazut lista de ingrediente. Acelasi lucru e valabil si pentru spray-ul Avon, nu l-am incercat dar am banuit de la inceput ca va avea mult alcool pentru ca in general cam asa sunt spray-urile de fixare, de la Avon la Urban Decay.

    Iti pot recomanda sa incerci ca baza peel off PVA, este un lipici non-toxic. Eu asta foloseam si manichiura rezista la fel de mult doar ca trebuie sa si grija sa nu aplici un strat prea gros pentru ca atunci se va usca foarte greu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu am fost dezamăgită. :( Așa cum ziceam și mai sus, mă așteptam la altfel de diferențe între ea și varianta veche, la unele pozitive. Ah, da? E bine de știut, atunci nu-mi mai trebuie spray-uri pentru fixarea machiajului. :))

      Am mai citit despre varianta asta și chiar trebuie să încerc! Mersi frumos pentru recomandare!

      Ștergere
  14. Din toata lista ta am incercat doar micelara de la Garnier pentru ca pur si simplu n-am putut sa-i rezist chiar daca are chimicale. ;))
    Sarbatori fericite draga mea!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, făceam și eu așa cândva, când nu țineam prea mult cont de lista de ingrediente. Acum nu-mi mai trebuie, m-am lecuit. :D
      Sărbători fericite!
      Pupici

      Ștergere
    2. Eu eram tentată să folosesc noua apă micelară de la Garnier, dar acum m-ai convins să nu o fac! :)) Nici mie nu îmi place spray-ul ăla de fixare, e oribil. Te pup!! :*

      http://beau-typhoon.blogspot.ro/

      Ștergere
    3. Ce mă bucur că te-am convins să nu o faci! Chiar e păcat să ne punem atâtea prostii pe față când avem opțiuni mai bune, cam la același preț. Îmi pare rău că nici ție nu-ți place. :(
      Te pup!

      Ștergere
  15. Am folosit si eu deo de la Yves Rocher si imi place, acum il am pe cel cu mandarine dar e adevarat ca il reaplic destul de des. Eu le folosesc pentru ca sunt practice, incap in geanta si miros superb.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, ar fi fost foarte practic, dar chiar n-am chef să stau să reaplic prea des deodorantul. :( Adevărul e că majoritatea deodorantelor fără aluminiu sunt mai slăbuțe.

      Ștergere
  16. Mie imi place spray-ul fixator de la Avon. In schimb nu am folosit nici un alt produs din cele mentionate de tine, insa cred ca as putea sa fac un articol cu cateva produse care m-au dezamagit pe mine.
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că tu te înțelegi cu el! Păi poate vei face și tu un astfel de articol, chiar sunt curioasă ce vei avea pe listă. :D
      Pupici

      Ștergere