Preferințele se mai schimbă - 5 produse ca exemplu

Mi se pare firesc ca pe parcursul anilor să ni se mai schimbe preferințele de orice fel - mâncare, vestimentație, muzică etc - dar acum o să mă refer doar la partea de cosmeticale, cu niște exemple de produse care mie mi-au plăcut cândva foarte mult, ba chiar eram obsedată de unele, dar care azi nu-mi mai trezesc la fel de mult interesul. Fie pentru că am descoperit altele care-mi plac mai mult, fie pentru că mi s-au schimbat nevoile sau poate doar pentru că m-am plictisit de ele. Se mai întâmplă.

În felul ăsta vreau să atrag și mai mult atenția asupra unui aspect pe care insist de mulți ani - nevoile și preferințele noastre sunt diferite, așa că e firesc să nu fie pe placul tuturor niște produse, ba chiar ne mai schimbăm opinia și cu timpul. Recenzile de orice tip sunt subiective, indiferent că vorbim de cosmetice, hoteluri, cărți, filme sau orice altceva. Niște argumente pertinente ne pot ajuta să realizăm dacă ni s-ar putea potrivi sau nu o cremă, dar doar testând o să știm sigur. Hai să vă povestesc cum și de ce mi-am schimbat părerea despre următoarele produse.


Demachiantul bifazic Balea

A fost printre primele demachiante de tipul ăsta încercate de mine și mi se părea minunat acum niște ani - cred că sunt vreo 5-6 - l-am recumpărat de foarte multe ori la vremea respectivă, însă acum câteva luni l-am luat iar și în momentul de față mi se pare și slăbuț ca eficiență, dar și prea uleios pentru gustul meu. Nu e rău pentru prețul mic, nu mi-a făcut vreo problemă, dar nici nu-mi mai place în mod deosebit. În cazul ăsta clar a fost vorba de un nivel de comparație, am descoperit altele mult mai bune.


Gelul de sprâncene NYX

Cât am mai iubit produsul ăsta, cât l-am mai lăudat și cât l-am mai folosit în urmă cu niște ani... În continuare consider că e o opțiune foarte bună dacă preferați un produs gel pentru a contura sprâncenele, dar eu am ajuns într-un punct în care prefer variante mai rapide și totodată mai naturale. În cazul lui nu e exclus să mă răzgândesc iar peste ceva timp, dar de vreo 2-3 ani prefer alte tipuri de produse - creion, rimel colorat. E doar o schimbare de preferință a tipului de produs și atât, el săracul n-are nicio vină.



Jumbo eye pensil NYX - nuanța Milk

Să știți că n-am ceva cu produsele NYX, au multe chestii faine, doar s-a nimerit să-mi amintesc de două de la ei care mi-au plăcut mult cândva și care acum nu mi se mai potrivesc. Țin minte că am „vânat” o grămadă creionul ăsta, fiindcă era popular și se epuiza repede nuanța Milk, adică varianta pe alb mat. Mi se părea genial de folosit ca bază pe pleoapă fiindcă intensifica nuanțele fardurilor, însă acum nu mă mai încântă în general ideea. Am farduri suficient de intense pentru momentele când îmi doresc asta, iar de zi cu zi prefer ceva mai subtil. E un pas inutil pentru mine genul ăsta de bază și nu prea mai folosesc creioane de ochi în general.


Spray de fixare a machiajului Melkior

Prima sticluță am folosit-o cu drag și spor, cred că a apărut și ca recomandare pe blog, dar după ce anul trecut am revenit la produsul ăsta mi-a pierit entuziasmul și doar rar întind mâna spre el. În primul rând nu-mi mai place cum se distribuie pe față - nu știu dacă au schimba ei pompița sau poate doar am nimerit eu una mai proastă - și oricum am ajuns la concluzia că pentru a diminua din aspectul prăfos al machiajului, că mai mult pentru asta îl foloseam, mai bine aplic în loc un mist (toner tip spray, care să conțină și chestii bune pentru ten). Rămân fană a altor produse Melkior - rujuri, rimeluri, farduri etc - dar pe ăsta nu-l mai vreau a treia oară.


CeraVe Foaming Cleanser

Pe el mi s-a „pus pata” recent, posibil chiar de la asta să fi pornit ideea acestui articol. N-am susținut vreodată că e un produs extraordinar de special, fiindcă nu face decât să curețe pielea fără s-o agreseze, dar per total mi s-a părut un produs bun pentru preț și opinia asta nu mi-am schimbat-o, numai că spre finalul acestei sticle (cred că a doua sau poate a treia) a început să mă deranjeze că se clătește mai greu de pe piele prin comparație cu alte geluri de curățare care-mi plac. Așa că cel mai probabil o să renunț strict din motivul ăsta să-l mai cumpăr, mai bine iau Bioderma Sensibio, ca să dau exemplu din aceeași categorie de preț.


M-am oprit la cele 5 produse, dar cu siguranță mai găseam și alte exemple - însă am încercat să aleg doar produse care mi-au plăcut o perioadă mai lungă de timp. În plus, mai sunt multe care mi-au plăcut mult cândva și totuși nu le-am recumpărat doar pentru că m-am luat cu altele, nu neapărat pentru că au încetat să-mi placă sau că nu mi s-au mai potrivit - acolo s-ar putea să fiu plăcut surprinsă dacă revin la ele.

După cum cred că se observă din explicații părerea inițială nu mi-am schimbat-o neapărat, doar au încetat să răspundă unor nevoi/preferințe personale. Ceea ce e firesc să se întâmple uneori.

Voi ce produse ați trece pe o astfel de listă? În plus, mi-ar plăcea să aflu păreri și despre cele de mai sus, în caz că le-ați încercat!

4 comentarii

  1. si la mine s-au schimbat foarte multe. cand ma uit ce preferinte aveam cand am inceput blogul... :)).

    din cele cinci nu am incercat nimic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici n-am îndrăznit să verific primele postări de pe blog. :)) Însă produsele care mi-au plăcut pe moment, dar cărora nu le-am rămas fidelă mult timp, nici nu le-am luat în calcul. Am vrut să scot în evidență câteva care mi-au plăcut o perioadă lungă de timp.

      Ștergere
  2. sincer, cam de asta nici nu merg pe acelasi produs de 2 ori la rand. am avut si eu sigur faze de genul, asa ca am inceput sa variez foarte mult

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu din contră, merg la sigur cu produsele foarte bune în multe cazuri, chiar dacă mai încerc și altele pe măsură ce mi se schimbă nevoile sau de dragul variațiunii.

      Ștergere