Multă vreme n-am mai acordat atenție produselor de skincare de la Garnier, exceptând zona de demachiere și curățare, însă produsele cu protecție solară din gama Ambre Solaire s-au bucurat de o popularitate atât de mare anul trecut, încât am decis în cele din urmă să-i dau o șansă cremei care face subiectul acestui articol. Am luat-o prin toamnă, tubul acela l-am terminat, așa că după ce l-am început pe al doilea și l-am testat inclusiv în zilele mai calde, simt nevoia să recomand la rândul meu produsul acesta ieftin și bun.
Ieftin și bun: Garnier Anti-age SPF 50
Câteva lucruri indispensabile vara
O listă parțială, personală și subiectivă, prin care vreau să dau mai departe niște idei sau recomandări, care poate vă vor ajuta în privința unor alegeri de vara asta, ori poate chiar vă stârnesc cheful pentru anumite lucruri sau activități. Am conceput lista cu focus pe necesități, deși în majoritatea cazurilor sunt în același timp mici plăceri și bucurii, mai de grabă din cele de zi cu zi, nu neapărat de vacanțe sau evenimente mai speciale.
Când realitatea e alta decât în poze
Am văzut de foarte multe ori oameni supărați că au vizitat un loc și nu arăta ca în poze, concluzia fiind de obicei că erau prea editate fotografiile văzute și asta a indus în eroare - ceea ce poate să fie adevărat, uneori prelucrarea anumitor detalii în poze sau chiar și pe video poate crea așteptări greșite, însă nu e unicul motiv pentru care realitatea nu coincide întotdeauna cu ceea ce vedem online.
Mă țin de mult să adun câteva motive suplimentare și câteva recomandări pe direcția asta, cu scopul de a nu ne sabota singuri cu așteptări nerealiste. O să mă refer strict la locuri, aplicabile la vacanțe, plimbări, locuri de vizitat de oriunde, din natură, rural sau urban - nu mă bag la alt gen de fotografii. Înainte de a concepe lista, dau pe scurt și concluzia: realitatea nu e una singură!
Început de primăvară | Momente simple de bucurie
Reluând ideea acestui articolul din ianuarie, pe care o să-l fac doar când simt, nu chiar lunar, vreau să adun aici câteva momente și motive de bucurie din prima lună de primăvară, care sper să ofere inspirație celor care poate au nevoie. Dacă nu, măcar să vă încânte puțin vizual. Deși martie a început strâmb, cu sentimente foarte neplăcute din cauza a ce se întâmplă în lume, cu o ninsoare târzie și deloc dorită în București, apoi cu câteva zile de boală și izolare, plus altele venite buluc pe care nu le mai numesc, a doua parte a lunii martie am reușit să revin la o stare mult mai bună, fizic și mai ales psihic.
Am compensat în ultimele săptămâni cu adunat multe momente de bucurie, ceea ce m-a readus într-o stare energică, am reînceput să dorm mai bine, după ce picasem iar în problema mea cu insomnia, din fericire doar provizoriu, ba chiar am reușit și să mă organizez mai bine, în ciuda faptului că mi-am dat programul peste cap dese ori pentru a mă putea plimba și pentru a sta afară cât mai mult, să mă bucur de soare și de natura care prinde viață - dar astfel m-am încărcat cu energie și toate s-au legat mai bine.
10 citate din cărți scrise de neurologi
Continui seria articolelor cu citate din cărțile pe care le-am citit de-a lungul timpului, de data asta oprindu-mă asupra unor cărți scrise de neurologi sau alți medici din domenii adiacente - am și un neurochirurg, iar la final și un psihoterapeut. Pentru că mă fascinează aceste cărți și aș vrea să conving și alte persoane să le dea o șansă, dar și pentru că mi-am notat multe citate inspiraționale din ele, am vrut să adun câteva frânturi aici.
Dacă vă stârnește curiozitatea vreo carte o să găsiți link către ea direct pe nume - cu greu le-am mai găsit pe undeva, nu știu cât timp o să mai fie disponibile, interesul nu pare să fie prea mare pe zona asta.
Produse consumate în iarnă - Impresii
Am amânat articolul ăsta mai întâi din motive evidente - expuse aici - iar apoi, realizând că am pierdut câteva dintre ele, mă întrebam dacă are rost să mai fac articolul ăsta. În cele din urmă am decis, după cum se vede, să vă povestesc totuși despre ce mi-a rămas. Cum am pierdut restul? Simplu: eu strâng într-un loc ambalajele goale de la produsele despre care vreau să povestesc aici, înainte de a le duce la reciclat, iar alături pe cele care merg direct la reciclat (de la ape de gură, detergenți etc) și cumva am reușit să duc din greșeală și niște produse interesante pentru corp și ten. Aia e, merita să povestesc și despre unele dintre ele, dar poate altădată, dacă o să le am iar.





