Mi-am ales pentru început două nuanțe, una dintre ele fiind Agate, aparent un mov superb după cum arăta în catalog, care în realitate e de fapt un albastru-indigo, aș zice eu. Pe moment am fost puțin dezamăgită fiindcă eu îmi doream mult o texturată mov (nu am niciuna, pe când albastre am mai multe), dar mi-a trecut supărarea în momentul în care am aplicat-o pe unghii!
Singurul defect pe care i l-am găsit acestei oje e faptul că e foarte greu de redat în poze culoarea reală și în același timp efectul texturat și sclipicios al ojei. Am făcut în toate luminile și din toate unghiurile posibile aproape 100 de poze și abia am găsit câteva care reflectă destul de bine nuanța reală, pe care să vi le pot arăta - majoritatea din articol fiind dintre cele făcute în lumina naturală, la umbră. Oricum, din pozele pe care vi le arăt vă puteți forma o opinie mult mai realistă decât din poza din catalog!
În afară de bătaia de cap pe care mi-a dat-o la poze, nu am absolut nimic să-i reproșez! Culoarea mi se pare superbă, efectul texturat este subtil (exact cum îl prefer), sclipiciul oferă un efect frumos, este opacă din două straturi (încă de la primul arată bine) și se usucă foarte repede! În plus, se curăță de pe unghii neașteptat de ușor, asta în condițiile în care eu folosesc dizolvant fără acetonă - mai rar texturate care să nu dea bătăi de cap la ștergere, mai ales cele cu sclipici în conținut! Eu zic că cei de la Avon au făcut o treabă foarte bună cu gama Magic Effects și sper ca de data asta să nu mai fie scoasă din catalog atât de repede, ba chiar m-aș bucura foarte mult să mai apară nuanțe noi! Prețul unei oje este de vreo 13 lei, un preț modest pentru ceea ce oferă!
Cum vi se pare nuanța Agate din gama Magic Effects? Ați purta-o?
Ați încercat vreo ojă din această gamă?
o am si eu si o ador!! <3 clar imi mai cumpar nuante din aceasta colectie
RăspundețiȘtergereMă bucur mult că-ți place! Și eu cred că o să mai cumpăr și altele. :D
ȘtergereFoarte bine arata, chiar imi place nuanta.
RăspundețiȘtergereMă bucur că îți place!
ȘtergereTocmai ce mi-am comandat o noua nuanta <3 pe aceasta o am :).
RăspundețiȘtergerealinapink.ro
Să le folosești cu drag! :)
ȘtergereArata atat de bine <3 nu cred , este superba <3
RăspundețiȘtergereMă bucur că-ți place! :D
ȘtergereVaiiii ce frumoasa e,nu am nici una din gama asta.......nu stiu de ce :)))).Ti-au crescut si unghiutele,pup
RăspundețiȘtergereWow, cum de nu ți-ai luat tu niciuna încă? :)) Trebuie neapărat să remediezi problema! :))
ȘtergereDaa, mi-au crescut foarte mult, dar am de gând să le mai scurtez. :D
imi plac atat de mult unghiutele tale <3
RăspundețiȘtergereHihi, mulțumesc! :D :*
ȘtergereFrumoasa nuanta !
RăspundețiȘtergerePupici
Mă bucur că e pe placul tău!
ȘtergerePupici
Sa-mi fie rusine ca nu am nicio texturata de la Avon. Foarte frumoasa manichiura si destul de interesanta nuanta ojei. Este genul acela de culoare care iti creeaza probleme cand trebuie sa o descrii in cuvinte.
RăspundețiȘtergerePupici.
Hehe, merită să le acorzi o șansă! :D Mă bucur că îți place! Așa e, este greu atât de descris, cât și de redat în poze.
ȘtergerePupicei!
Imi place la nebunie nuanta asta!!! Si gama! Trebuie sa imi iau si eu cateva cat de curand! <3
RăspundețiȘtergerePupici
Mă bucur mult că-ți place! Chiar merită, sper să le încerci cât mai curând!
ȘtergerePupici
Doamne, cat de frumoasa este! Superba! Nu stiam de gama asta dar acum e claaar, voi cerceta ce nuante mai au! :D Pupici
RăspundețiȘtergereMă bucur foarte mult că îți place și că ai aflat astfel de gama asta! :D Mai au destule nuanțe drăguțe, sigur vei găsi ceva pe placul tău!
ȘtergerePupicei!
Wow, imi place mult textura, iar culoarea este chic!
RăspundețiȘtergereMă bucur mult!
ȘtergereNu o am dar o ador, e superba! <3 <3
RăspundețiȘtergereMă bucur că îți place! :D
Ștergere