Nu sunt chiar la fel de multe produse ca în lunile de vară, însă sunt destule pentru o lună în care am încercat să desfac cât mai puține produse noi și să mă bucur mai mult de ceea ce am deja în uz. Haideți acum să vă povestesc mai multe despre fiecare în parte, că am destul de multe laude de așternut în scris..
Paleta Sleek Storm a fost intens folosită din momentul în care am pus mâna pe ea, mi se par superbe multe din nuanțele fardurilor pe care le are, iar de calitate sunt mulțumită, chiar dacă nu pot să nu remarc faptul că există o diferență de calitate între ea și Oh so special (asta mi se pare în continuare cea mai calitativă paletă de la ei, din ce am încercat până acum).
Demachiantul bifazic Nivea a fost o surpriză mai mult decât plăcută, dat fiind faptul că în vechia formulă nu mi-a plăcut deloc, îmi provoca puternice usturimi. Cu noua formulă n-am avut probleme de genul ăsta, deși a rămas la fel de eficient cum îl știam! Îmi place, chiar îmi place mult, e undeva printre primele cele mai iubite bifazicei.
Nici în luna septembrie nu lipsesc de la favorite rujurile, am descoperit și de data asta câteva foarte mișto, și anume:
- Melkior Irresistible l-ați mai văzut și o să-l mai vedeți, fiindcă-mi place la nebunie și l-am purtat obsesiv, iar toamna asta (cel puțin) o să-l tot port, a devenit rapid unul din favoritele acestui sezon! N-am efectiv ce să-i reproșez, dar cu mai multe detalii revin atunci când o să vă arăt și un swach în care să se vadă mai bine nuanța.
- Rimmel London Kate #90 are o nuanță de roz care se remarcă imediat, iar formula cremoasă și totodată rezistența destul de îndelungată m-au surprins mai mult decât plăcut și mi-au stârnit interesul față de rujurile de la Rimmel (e primul de la ei pe care îl încerc, nu m-au atras până acum).
- Music Flower #01 merita din plin menționat, tocmai pentru că e „doar” un ruj ieftin și necunoscut de la metrou, dar care e chiar foarte bun! Nuanța îmi place de asemenea mult, m-a nimerit Ira când l-a ales, cred că nici eu nu făceam o alegere mai bună.
Loțiunile de corp Elmiplant Skinnergy au tot fost lăudate prin blogosferă, iar eu nu pot decât să le mai aduc câteva laude, că prea mișto sunt, mai ales pentru prețul infim pe care-l au. Parcă v-aș mai povesti și eu mai multe despre ele, într-un articol dedicat lor, că merită să se bucure de toată atenția!
Crema de mâini Vaseline cu aloe vera îmi place mult, mă fascinează mirosul, textura e plăcută (deloc grasă/uleioasă, intră repejor în piele), hrănește și hidratează mâinile, iar efectele sunt de durată. Acasă am folosit-o cel mai des luna trecută, rar am întins mâna către o altă cremă de mâini. Încep să devin tot mai pasionată de produsele de la Vaseline, următorul pe listă e un balsam de buze.
Cremele de mâini L'Occitane nu sunt descoperiri recente, dar meritau și ele menționate ținând cont că nu-mi lipsesc din geantă de când a venit frigul! Îmi plac astea mini fiindcă sunt micuțe și ușor de strecurat chiar și în cele mai minuscule gentuțe, dar îmi și plac ele calitativ, chiar dacă prețul întreg e destul de măricel (însă când sunt la reducere nu trebuie ratate!). Nu pot spune că am o favorită, prefer mai mult una sau alta în funcție de ce aromă și textură am chef pe moment.
Șamponul uscat Batiste Blush e noul meu favorit, se pare că fiecare variantă nouă pe care o încerc reușește să mă cucerească! Îmi place mirosul delicat pe care-l are și parcă nici nu încarcă așa rău părul ca alte variante (dar metoda mea favorită de utilizare a rămas aceeași - după aplicarea șamponului uscat îmi șterg părul cu un prosop uscat, pentru a mă asigura că nu rămâne nicio urmă de pudră în păr!).
Voi ce produse interesante ați descoperit în septembrie? Avem vreun favorit în comun? Ați vrea review mai detaliat sau swach la ceva anume?
mi-am luat si eu crema de maini vaseline, e super.pup, ne vedem maine
RăspundețiȘtergereMă bucur că și ție îți place crema de mâini! Și-mi pare rău că n-am reușit să ne mai vedem sâmbătă. :( Pupici!
ȘtergereSuper trusa :), <3, recunosc ca sper sa încerc și eu șamponul uscat :)
RăspundețiȘtergerewww.alinapink.ro
Merită încercat șamponul uscat, e foarte bun la casa omului! :)
ȘtergereAvem in comun rujul Melkior si uleiul de par! :) Cremele de corp eu le-am terminat, mi-au placut mult dar parca mai mult imi place cea Vaseline cu cacao. Te pup, weekend placut!
RăspundețiȘtergereMă bucur că avem niște favorite în comun!
ȘtergereNici nu m-am gândit să compar loțiunea Vaseline cu cele de la Elmiplant, mi se par foarte diferite, atât ca textură cât și ca miros, iar mie mi se pare că fiecare are farmecul ei. :D
Te pup!
Avem 2 produse in comun: demachiantul bifazic si crema de maini. Le-am folosit si eu luna trecuta si m-au cucerit. Am mai descoperit rujul creion roz stralucitor de la Yves Rocher, crema demachianta fara lacrimi de la Viva Natura, uleiul pentru par si corp de la Yves Rocher pe care il tot recumpar, crema Idealia de la Vichy.
RăspundețiȘtergereMă bucur dacă avem câteva favorite în comun! :)
ȘtergereUleiul ăla pentru păr și corp de la Yves Rocher trebuie neapărat să-l încerc și eu, poate-l pun în coș la următoarea comandă!
trebuie sa-mi iau si eu ceva de la vaseline :).
RăspundețiȘtergeresi pe mine m-a speriat rapiditatea cu care au trecut august si septembrie :((.
Chiar trebuie, au produse foarte mișto! :)
ȘtergereMie mi se pare că în fiecare an luna septembrie trece foarte repede, n-am idee de ce.
Imi faceau si mie cu ochiul paletele Sleek,dar poate de sarbatori ma rasfat. Crema de maini a devenit un must de cand au inceput zilele friguroase! Eu folosesc una de la balea, dar e pe terminate. Sa vad ce ma mai atrage
RăspundețiȘtergereMerită, sunt foarte bune fardurile și nici nu sunt scumpe!
ȘtergereAșa e, nici n-a venit bine răcoarea că deja am început să le folosesc obsesiv, mâinile mele o cer. :D
Mvaai ce faina e paleta Sleek! Favorita mea e Oh So Special cu care am si facut ultimele doua postari de pe blog. :))
RăspundețiȘtergereOh so special cred că v-a rămâne favorita mea de la ei oricâte altele aș mai încerca. O să arunc un ochi la tine pe blog, sunt curioasă ce postări ai făcut cu ea. :D
ȘtergereM-ai făcut curioasă în privința uleiului de păr! :D
RăspundețiȘtergerePoate o să-i fac și un review mai detaliat, merită mai multă atenție! :D
ȘtergereO multime de produse simpatice.
RăspundețiȘtergereSi eu iubesc Stormul, Batiste-ul si produsele Elmiplant. :D
Produsele L'occitane si Vaseline sunt in continuare pe lista mea. Sper sa reusesc la bifez.:)
Sa le folosesti cu placere in continuare!
Pupici
Ce de produse iubite avem în comun! :D Mă bucur, mă bucur mult.
ȘtergereMerită ambele branduri, au produse faine. Îți doresc să le bifezi cât mai curând!
Mulțumesc! Pupici!
Elmiplant imi place tare mult, vreau sa incerc si Vaseline!
RăspundețiȘtergereȘi eu vreau să mai încerc cât mai multe de la Vaseline!
ȘtergereI-am pus gand rau paletei aleia. Cand de curand pun mana pe ea :D
RăspundețiȘtergereÎți doresc s-o bifezi cât mai curând! :D
ȘtergereDa, cremele de maini miros chiar bine...live! :))
RăspundețiȘtergereAstept Black Friday la MKS...sa vad ce reusesc sa-mi cumpar, caci am multe produse pe lista de dorinte!
Pupici
Adevărul e că au cucerit multe fete, le fac reclamă zilnic tot plimbându-le în geantă. :))
ȘtergereLa fel și eu, dacă au reduceri generoase plănuiesc să cumpăr câte ceva, în special pensule. :D
Pupici