Când m-am dus la sediul Avon pentru a-mi ridica o comandă mi-a picat fața: coadă până afară! Nici nu știam ce să fac, dacă să mai stau sau nu dar am ales să stau fiindcă apoi nu mai aveam când să mă duc s-o ridic. Eu mi-am luat produsele din imagine, o să vă spun câteva cuvinte despre ele într-un articol viitor cu mai multe cumpărături din ultima perioadă.
Am început să țopăi de bucurie când am văzut în ultimul catalog din an ojele texturate! Cu siguranță o să încerc și eu măcar una!
Aș putea declara „săptămâna filmelor proaste”. În afară de Super Man (ultimul... cred) care mi s-a părut bunicel, restul filmelor văzute au fost cel puțin slabe sau chiar niște porcării. Desigur, în opinia mea.
Am făcut o listă cu mai multe produse despre care vreau să scriu pe blog și m-am pus apoi pe pozat tot ce aveam pe listă (în imagine apar doar o parte). Încă n-am terminat cu swach-urile și nici n-am avut timp să triez pozele, dar sper să mă ocup de ele cât mai curând, că vreau să vă vorbesc despre fiecare în parte preferabil până la final de an... să nu rămân cu restanțe! :))
Am încercat ciocolatele Poiana în ediție limitată și mi-au plăcut. Nu m-au dat pe spate, dar mi s-au părut bune.
Am fost în DM să-mi refac stocul de dizolvant de unghii și demachiant bifazic, dar și pentru a mai cumpăra câteva oje texturate de la Miss Sporty, pentru mine și altele pentru a le face cadou. Trebuie însă să vă povestesc ceva pățanii de acolo:
Mai întâi, când am ajuns la standul Miss Sporty o tipă cam de-o seamă cu mine a venit să mă întrebe dacă mă poate ajuta cu ceva. I-am spus că mă descurc și i-am mulțumit. După ce am mai analizat câte ceva pe acolo, mi-am ales nuanțele dorite și când să dau să le pun în coș vine aceeași tipă la mine încercând să-mi explice cum stă treaba cu ojele astea. I-am spus că știu ce textură au și am vrut să plec, moment în care observă că am două oje în aceeași nuanță în coș. Mă „atenționează” de treaba asta, eu mă abțin să-i spun că nu sunt chioară și îi răspund doar „știu” și plec către casă. Acolo o tanti plictisită rău îmi spune de oferta cu base coat-ul la jumătate de preț dacă achiziționezi oje Miss Sporty. Nici nu apuc să-i spun că știu de ofertă și nu mă interesează, că o și strigă pe o altă tipă care stătea degeaba pe acolo să-mi explice de ofertă. Iar asta trântește bomba: „este un lac de unghii care se dă peste ojă ca să prelungească rezistența”. I-am răspuns doar „Nu așa se folosește, nu asta face și nu mă interesează”, oricum ar fi fost o pierdere de timp să explic mai mult. Acum ziceți voi, vi se pare normal?
Azi n-am făcut nimic deosebit... am mers la vot, am fost în vizită la ai mei, am lenevit.
Pentru voi cum a fost această săptămână? Ați început cumpărăturile pentru sărbători?
Au fost si ele amabile!!! :)))) Asa am patit si eu, am vrut sa-mi iau un fond de ten si eram, de fapt sunt intr-o perioada in care am probleme cu acneea, in conditiile in care am si perioade foarte bune...Daaar in fine, o loveste inspiratia si zice: vaaaai, dar aveti un ten foarte curat si frumos!! Felicitari!! :))) Putea sa se lege de orice altceva, de par, de ruj, dar a fost punct ochit,punct lovit. :)) N-am cumparat fondul de ten evident. :))
RăspundețiȘtergereCum e spumantul de la Avon? E mai bun ca cel de la Balea?
Au încercat, dar nu prea le-a ieșit. :)) Eee, la tine au încercat să fie și mai amabile. Am auzit și cazuri mai rele, adică exact invers: clienta avea un ten foarte curat (chiar perfecte aș zice eu) și i se spunea că are probleme cu acneea, că i-ar trebui nu știu ce creme pentru remedierea problemei. :))
ȘtergereMie mi se pare ceva cam tot pe acolo, nu e prea mare diferență între ele, dar îmi place într-un mod deosebit cum miroase cel cu pepene, îmi vine să-l mănânc. :D
Asta e si mai tare :)))
ȘtergereE de râsul-plânsul. :))
ȘtergereInca nu am inceput cumparaturile,insa e bine ca am de unde ma inspira :)
RăspundețiȘtergereCe cuminti stau ojele tale asezate,asteptand sa le vina randul!
Urata experienta ta cu acele angajate...dau sfaturi fara a fi cerute,mai ales ca sunt total dezinformate :(
Hehe, așa e! :D
ȘtergereDa, chiar zici foarte bine. :)) Unele așteaptă de cam mult timp, încerc să acord atenție fiecăreia dar pe la unele ajung mai rar, din păcate.
Așa e, chiar e foarte trist mai ales faptul că dezinformează. :( Și nu e prima oară când pățesc asta, am pățit de multe ori, în diverse magazine (nu doar în DM).
Daaaaaa stiu am patit-o si eu cu explicatii de-astea,ce de frumuseti ai cumparat <3.Pup
RăspundețiȘtergereDin păcate sunt multe care dau sfaturi greșite și sigur sunt și persoanele care le cred. :(
ȘtergerePupici!
Este si amuzant, dar si deranjant in acelasi timp cand vezi o tanti d-asta "atotstiutoare". Mi s-a mai intamplat si mie, dar am raspuns scurt si la obiect ca stiu noutatile si ca am un hobby legat de asta. Nu este bine sa dai nici peste genul asta de oameni, dar nici varianta opusa (sa te ignore total).
RăspundețiȘtergereOjutele de la Avon sunt ♥.
Cumparaturile nu le-am inceput, dar am lista facuta. ☺
Pup.
Așa e, iar ceea ce m-a deranjat cel mai mult a fost faptul că multe din aceste tipe dezinformează clientele, în loc să le ajute cu informații corecte. E adevărat însă că nici varianta opusă nu e cea mai bună. Am pățit și invers, să am nevoie de ajutor (nu găseam un anume produs care știam sigur că se găsește în magazinul respectiv) și când am întrebat mi s-a dat din umeri. :))
ȘtergereDaaa, arată superb în catalog, sper să fie la fel de frumoase și-n realitate!
Hehe, e bine că ai măcar lista, la mine încă nu e definitivată. :))
Pupici!
:)) asta da experienta de shopping...urasc metoda asta de abordare...cu forta..bleah.!! pe de alta parte..ai gasit niste minunatii de oje :D
RăspundețiȘtergereNici eu nu suport genul ăsta de abordare. Că doar dacă nu te descurci poți să întrebi, nu e nevoie să te bată cineva la cap. Da, da... chiar sunt superbe! :D
ȘtergerePupici!
d-aia fac eu shopping de la Dm, că nu te bagă nimeni în seamă :D iar oferta la Miss Sporty am descoperit-o eu singurică! Uite că eu n-am pozat ciocolatele ediții limitate de iarnă, dar să știi că de acum tare mă bate gândul să mă apuc și eu de pozat!
RăspundețiȘtergerePăi tocmai, că pe mine mă băgau prea tare-n seamă de data asta, aș fi preferat și eu să mă ignore. :))
ȘtergereHaha, ia să te apuci de pozat! :D Eu nu pot să mă abțin să nu pozez și postez dulciurile mai interesante pe care le încerc. :))
Numai frumuseti si bunatati aici!!! :D
RăspundețiȘtergereToate ca toate dar Poiana cu ananas si cu mar?????? Vreau, vreau!
Offf, base coat, top coat - tot pe-acolo! Uite, tu ai fost inteleapta! Eu m-as fi apucat sa le explic si sa le contrazic cu argumente, daca ar fi fost nevoie - si chiar ar fi fost energie irosita!
Hihii, cum stau ojele aliniate precum soldateii!
M-am simtit "procrastination girl" cand am vazut folderul cu poze! Bravo, fata harnica! Organizare si determinare, imi place!!! Da exemplu si astora mai "batrani"! :)
N-am inceput cumparaturile de sarbatori! De fapt, as avea ceva - dar cu totul intamplator, neavand un plan! Ti-am spus doar ca am de urmat exemplul! :D
Pupici multi de tot, Miha Ella!
Ilda
Lavender Thoughts
Multe tentații adică, nu? :)) Merită încercate ciocolatele, sunt chiar interesante!
ȘtergereAșa e, ce ne complicăm atât?! :)) Și eu am avut tendința să-i explic ce face și că ar fi fost frumos să mă lase măcar să spun dacă am nevoie de ajutor/detalii, dar mi-am dat seama că ar fi în zadar și mă cam și grăbeam. Exact cum spui, ar fi fost oricum energie irosită!
Haha, ordine și disciplină trebuie să fie acolo, că altfel nu găsesc nimic. :))
Mulțumesc, draga mea! Am și eu momentele mele, nu reușesc să fiu mereu așa, din păcate. Dar mă străduiesc!
Ești o drăguță, nu mă gândeam vreodată că o să fiu bună de exemplu când vine vorba de organizare. Înainte eram exact pe dos. :))
Te pup și te îmbrățișez, dragă Ilda!
Frumoase ojele :) Sa le folosesti cu drag !
RăspundețiȘtergerePupici
Mulțumesc frumos!
ȘtergerePupici!
Pe mine ma deranjeaza unele comentarii aiurea, dar am norocul sa nu mi se prea intample, iar cand o 'patesc' nu stau muta deloc, le dau peste nas frumos. :D Ca nu pot sa rabd...
RăspundețiȘtergereBoon, deci ai facut cumparaturi frumoase, om ochit niste rujulete de la Avon, sunt curioasa de nuante. :D Iar privitor la demachiant bifazic Dm...am un singur repros la adresa mea...nu l-am incercat pana acum... ei, o sa il cumpara alta data, stiu ca l-am cautat o data si nu l-am zarit. :D
Și pe mine mă deranjează genul ăsta de ajutor „cu forța”, consider că dacă ai nevoie de el poți pune o întrebare, dar și mai deranjant e că fetele aste care încearcă să ajute mai rău încurcă, fiindcă multe din ele nici nu știu de fapt ce fac produsele respective - am pățit de multe ori. Am ajuns însă la concluzia că n-are rost să-mi bat capul cu explicații, oricum nu prea le pasă.
ȘtergereDaaa, am cumpărat destul de multe bunătăți în ultima vreme, iar rujurile acelea îmi plac foarte mult și mai sunt și super ieftine!
Merită, merită! Eu nu mai știu câte am cumpărat până acum... oricum foarte multe! :D