Week in photos #5







A mai trecut o săptămână, așa că a venit timpul să vă arăt și să vă povestesc câte ceva despre săptămâna trecută. Per total a fost o săptămână bună, aș fi spus chiar „excelentă” (cum mi-o doream eu), dar au fost mici momente mai puțin plăcute care mă împiedică să spun asta.

Ar putea părea că săptămâna trecută am fost cuminte și singurele cumpărături sunt acele „mărunțișuri” din prima poză, dar adevărul e altul: am făcut mai mult shopping online iar coletele urmează să le primesc săptămâna aceasta. După cum se vede, mi-am luat rezerve de dischete demachiante și de șervețele cosmetice - ambele din Lidl, sunt favoritele mele, dar adevărul e că eu am mers acolo pentru a vedea noua colecție de haine care a fost anunțată prin blogosferă dar surpriză... n-am găsit nimic din ce văzusem pe bloguri. Spumantul l-am luat din Auchan dar nu pare cine știe ce.

M-am apucat să-mi fac „caiet” de rețete... sau mai bine zis „agendă cu rețete”, în care mi-am notat deja mai multe rețete de prăjituri și vor mai urma și altele. Una din prăjiturile notate acolo am și încercat-o pentru prima oară dar am făcut o mică-mare greșeală și nu a ieșit ce trebuie, așa că de supărare nici n-am mai pozat-o. Culmea e că totuși a fost bună, însă vreau s-o fac și așa cum trebuie cât mai curând. Alte noutăți încercate au fost ouăle pane (da, ați citit bine, ouă fierte fără coajă și apoi făcute pane, chiar sunt interesante) și noua ciocolată de la Milka care mi-a plăcut, dar nu mai mult ca cea cu Oreo.

Întreaga săptămână ne-am uitat numai la The Bing Bang Theory, un serial care-mi place foarte mult dar de la care făcusem pauză o perioadă. Nu știu când și cum am reușit, dar săptămâna trecută am văzut aproape două sezoane și uite așa am ajuns iar „la zi” și numai avem ce să vedem din el. Așteptăm acum să se mai tragă noi episoade. Merită văzut dacă vă plac comediile, chiar am văzut săptămâna asta niște scene la care am râs cu lacrimi (și n-a fost prima oară).

Ieri am jucat cu verișorul meu mai mic un șah (are 9 ani, el m-a învățat să joc prin vară - nu râdeți), iar mama m-a răsfățat cu niște plăcintă buuună, care n-a mai apucat să fie pozată. :))


Pentru voi cum a fost săptămâna trecută? 
Vă doresc ca săptămâna aceasta să fie exact așa cum vă doriți voi!

14 comentarii

  1. Si eu am avut o saptamana buna, am luat 10 la chimie. :)) Insa in weekend a fost cel mai frumos, sambata ne-am adunat de dimineata aproximativ 400 de voluntari, pe langa adulti si am plantat ghinde pe 40 ha. Sunt foarte bucuroasa si abia astept sa vad padurea peste cativa ani. As repeta experienta, a fost frumos chiar daca ne-am umpul de pamant si noroi dar sa nu mai fie atat de devreme. La 7:30 trebuia sa plecam din fata scolii, dar din cauza puturoasei de mine am plecat la 7:45, dupa 5 zile de scoala am fost atat de obosita incat nu m-am putut trezi, la 7:30 m-am trezit si nu stiam ce sa fac, am vorbit cu diriga si m-au asteptat 15 minute (mi-a luat putin, nu? :))) Si mi-am propus ca duminica sa dorm pana la 12 dar din cauza febrei musculare m-am trezit la 9. Aveam niste dureri insuportabile, greu m-am dat jos din pat. Si acum am, dar m-am obisnuit. :)) Dar nu am lasat ca asta sa-mi strice duminica si am iesit cu o verisoara si o prietena la plimbare, cred ca am mers 8 km, dar nu strica "putina" miscare. Macar asa mi-a trecut febra musculara de la picioare. :)) In fine...sper sa fie si saptamana aceasta la fel de buna. Si tie iti doresc o saptamana cat mai buna si plina de bucurii! :* :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult pentru tine! Felicitări pentru notă, dar mai ales pentru că te-ai implicat ca voluntar. Astfel de inițiative sunt foarte frumoase și chiar mă bucur să aflu că te-ai simțit bine făcând asta!
      Da, chiar ai fost foarte rapidă, eu în 15 minute nici n-aș fi reușit să mă dezmeticesc bine. :))
      Îți doresc să fie la fel de bună și săptămâna aceasta și îți mulțumesc mult!
      Pupici!

      Ștergere
  2. Si eu ma uitam intr-un timp la Bing Bang Theory, dar pur si simplu am uitat de el. :)
    Oua pane...hmm suna interesant, m-ai facut curioasa si pofticioasa. :))
    Pup! Saptamana frumoasa si tie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi l-am „abandonat” intenționat, ca să se mai adune noi episoade. :))
      Pe mine m-a amuzat ideea de ouă pane :)), dar chiar sunt interesante, mie mi-au plăcut.
      Mulțumesc mult!Pupici!

      Ștergere
  3. Spumantul ala de baie ori e vreo replica ori nush ce e cu el , dar eu am primit din Italia o chestie pentru ten care are aceeai denumire Mil Mil si care mi-a placut, un lapte demachiant sau ceva de genul, stiu ca l-am primit anul trecut si mi-a sarit in ochi denumirea.
    Saptamana ta a fost una frumoasa, cel putin imaginile vorbesc de la sine. :) Saptamana mea a fost asa si asa, am fost mai mult singura acasa ca prietenul inca nu a terminat cu renovarile apartamentului parintilor... :D De gatit nu prea am gatit, am mancat mai mult in oras. :)
    Sa ai o saptamna in curs usoara! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hm, nu știu ce să zic. Cred că e prima oară când încerc ceva de la firma asta, am dat pe el doar vreo 10 lei pentru 1000 ml.
      Chiar a fost frumoasă per total, îmi pare rău că n-am reușit totuși să surprind mai multe lucruri în imagini. :D
      Mulțumesc frumos, la fel îți doresc și eu ție!

      Ștergere
  4. Saptamana mea a fost naspa din enspe mii de motive. asta va fi buna, legea compensatiei. in afara de ouale pane, care sincer imi suna cam ciudat si sunt cam reticenta, imi place tot ce vad in poze. :D O saptamana minunata, fetelor :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rău :(, dar mă bucur că ești optimistă, e foarte bine și sigur legea compensației va funcționa! :D
      Haha, chiar arată și sună ciudat, dar nu sunt deloc rele. Și eu am fost reticentă la început.
      Mulțumim, la fel și ție!

      Ștergere
  5. Ce frumos!
    Si eu jucam sah cu Marius cand eram mai micuti. Trebuie sa il aducem de acasa si sa il stergem de praf. ;))
    Esti fan The Big Bang Theory? Si noi! Duminica am vazut 2 episoade din noul sezon si am mai lasat cateva si pentru weekendul viitor. :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, ce drăguț, mă bucur că nu suntem singurii care mai jucăm șah. :D
      Daaa, sunt fan declarat, sper să nu se termine prea curând! Mă bucur mult că și vouă vă place, nouă ne înveselește fiecare seară în care ne uităm la el. Ha, voi ați fost mai cumpătați, ați păstrat rezerve! :))
      Pupici!

      Ștergere
  6. oua pane suna foarte interesant :). o sa incerc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar sunt interesante. Te aștept să-mi spui cum ți s-au părut! :D

      Ștergere
  7. Oua pane le vedeam fara descriere conopida pane. :) De la puiul shanghai nu am mai prajit nimic si o sa mai lungesc nitel pauza.
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha. :)) Să știi că toți prietenii care au văzut poza fără să știe ce e și-au imaginat că e cu totul altceva (fiecare cu propria imaginație). :))
      Faci foarte bine, aș vrea să reușesc și eu să scot prăjelile din alimentație pentru o perioadă mai lungă... dar nu prea-mi este.
      Pupici!

      Ștergere