10 oje de sărbătoare

Cum în perioada asta toate lumea e în febra pregătirilor de sărbători și prespunând că unele dintre voi n-ați avut încă timp să vă gândiți la ce veți purta pe unghii de Crăciun și chiar la petrecerea de Revelion, m-am gândit să vă vin în ajutor cu câteva propuneri de oje perfecte pentru perioada asta a anului. Am ales atât opțiuni faine de purtat simple sau combinate între ele, cât și oje care pot completa frumos o manichiură cu model tematic.


Primele cinci oje propuse le-am ales pe roșu sau în nuanțe din aceeași familie, fiindcă știu că ele sunt cele mai căutate în perioada asta. Deși nu sunt o mare fană a unghiilor roșii, chiar și eu le prefer acum, mai ales pe cele mai deosebite dintre ele.


Nu puteam să încep decât cu un roșu simplu, clasic, iar aleasa a fost Melkior Anytime red, cel mai frumos roșu simplu pe care-l dețin. Are un luciu frumos, pensulă lată care facilitează aplicarea și un timp de uscare destul de scurt. O puteți vedea mai bine aici și aici.

Sally Hansen Gem Crush #02 Cha Ching e cea mai de efect ojă roșie pe care o pot propune și dacă înainte de Crăciun nu o să am timp de unghii mai mult decât să-mi aplic rapid o ojă, atunci ea va fi cu siguranță aleasa și sunt sigură că nu-mi va trece neobservată manichiura! V-am arătat-o pe unghii aici, unde v-am și vorbit mai mult despre ea. 

Cea mai folosită și iubită ojă roșie pe care o dețin, rămâne însă Avon Stardust Cherry dazzler, care a apărut pe blog de nenumărate ori și pe care nu mă satur să o folosesc în tot felul de combinații și s-o laud de câte ori am ocazia. Cel mai recent v-am arătat-o aici, într-un model de sezon. Gama Stardust nu se mai găsește acum în cataloage, dar nuanța Ruby din gama Magic Effects e identică, nu e nicio diferență între ele.

În ultima perioadă n-am avut prea mult timp de dedicat manichiurii, așa că m-am limitat la manichiuri simple, iar timp de o săptămână am purtat oja China Glaze Santa red my list, care e potrivită pentru perioada asta de la nume și până la culoare și efectul sclipicios foarte frumos. E o ojă elegantă aș spune, căreia îi puteți vedea superbul efect aici.

N-am putut să mă abțin să nu o includ printre propuneri și pe Melkior Lava, chiar dacă e o ojă mai mult de toamnă, dar care e mult prea superbă și cred că poate fi purtată cu succes oricând și oriunde. V-am arătat-o în toată splendoarea în postarea de aici.



Nu putea să lipsească o ojă aurie, iar Avon Magic Effects Copper a fost alegerea inevitabilă, e de departe cea mai superbă ojă aurie pe care o dețin și cea mai potrivită pentru sărbătorile de iarnă. V-am arătat-o pe unghii aici, unde a cucerit multe fete! Cred că poate fi purtată cu succes simplă, ori în combinație cu o ojă roșie sau chiar să completeze frumos un model pe 1-2 unghii accent.

Nicole by OPI Dawn patrol este o ojă neagră destul de sheer, cu foarte mult glitter argintiu în compoziție, de dimensiuni mai mici și mai mari, care ar completa foarte frumos o ojă roșie simplă (dar nu numai). Dă o strălucire frumoasă manichiurii, atât încât să poată concura cu pomul de Crăciun! V-am arătat-o aici, într-o combinație de primăvară-vară, dar de unde vă puteți face o idee despre cum arată.

Dacă nu vă încântă însă negrul pe unghii și ați prefera doar mult glitter argintiu, atunci Yves Rocher Paiete argintii e alegerea perfectă, dar aș recomanda-o aplicată în 2-3 straturi, fără o altă bază înainte, fiindcă personal nu-mi place cum arată pe o bază roșie, cum e varianta pe care v-am arătat-o pe finalul postării de aici.

Lăsând la o parte opțiunile clasice pentru sărbători, pe final vreau să vă arăt și două oje în culori mai rar alese pentru manichiura din perioada asta, dar care cred eu că sunt la fel de potrivite. Prima opțiune este Avon Stardust Teal glitter, un verde frumos foc, o ojă texturată cu mult glitter în conținut, pe care o puteți vedea mai bine aici. Eu am folosit această ojă și la desenul unui brăduț simplu, în manichiura pe care am purtat-o anul trecut de Crăciun - aici o puteți vedea. Așa cum spuneam mai sus, gama asta nu mai e disponibilă, dar și la nuanța asta există o alternativă identică, mai precis Magic Effects Turquoise.

Ultima propunere este Flormar #431, o ojă albastră pe care o ador pentru efectul sclipicios de un mare efect, într-un mod subtil totuși. O puteți vedea mai bine în pozele de aici și-mi veți da dreptate că e o ojă specială!



Știu că v-am zăpăcit cu link-urile către alte articole, dar dacă vreți să le vedeți mai bine cum arată pe unghii, m-am gândit că vă sunt de folos. Am făcut și niște swach-uri speciale pentru postarea asta la toate, dar lumina nu m-a ajutat deloc și am avut și un intrus care mi-a stricat ședința foto, așa că decât să vă induc în eroare cu pozele pe care le aveam și nu reflectau realitatea, am preferat să nu le mai postez - oricum cel mai bine se văd pe unghii.

Cum vi se par propunerile mele? Care ojă vă place cel mai mult? Ce plănuiți să purtați de Crăciun?

25 de comentarii

  1. Foarte utila postarea. Una mai frumoasa ca alta. ♥ Toate selectiile imi plac si unele mi le doresc: Lava de la Melkior si Avon Stardust Teal glitter.
    De Craciun, am sa port o manichiura vesela, urmand ca de Anul Nou sa realizez ceva mai deosebit. In functie de timp si inspiratie.
    Pupici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, draga mea! Mă bucur că-ți place selecția mea de oje și chiar că ai unele dintre pe lista de dorințe.
      Abia aștept să văd ce vei pregăti anul ăsta pentru Crăciun și Revelion, încă am în minte manichiura superbă pe care ai realizat-o anul trecut pentru trecerea dintre ani, cea cu ceasul. :D
      Pupici

      Ștergere
  2. Foarte frumoase propunerile tale!
    Eu m-am gandit sa port o oja aurie de la Melkior, asta pentru ca m-am decis asupra unei bluzite si s-ar potrivi :D
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult!
      Cred că știu de care zici și e foaaarte frumoasă! :D
      Pupici

      Ștergere
  3. Frumoase alegeri,toate imi plac <3

    RăspundețiȘtergere
  4. Melkior Lava si Sally Hansen au intrat si pe lista mea de dorinte. Te pup

    RăspundețiȘtergere
  5. Toate nuantele imi plac, dar oja aia Gem Crush de la Sally Hansen e fenomenala. I need it! ❤❤❤

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi plac toate, dar sunt inca hipmotizata de cea de la Avon

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt sigură că te referi la cea roșie și sunt de aceeași părere, e o ojă specială! :D

      Ștergere
  7. Ce frumoase sunt!
    Toate-mi plac, zau asa!
    Inca nu m-am decis care o sa fie combinatia castigatoare dar, mai am timp! :D
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că-ți plac toate!
      Nici eu nu sunt încă hotărâtă, dar mai e timp să ne decidem. :D
      Pupici

      Ștergere
  8. Chiar daca ojele rosii nu sunt chiar preferatele mele, in aceasta perioada imi plac sa le utilizez, mai ales cele cu glitter. Imi plac alegerile tale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La fel sunt și eu! Mă bucur că-ți plac propunerile mele!

      Ștergere
  9. eu ma simt nmai atrasa de ojele din a doua poza, desi nici primele nu-s de lepadat :).

    RăspundețiȘtergere
  10. Foarte frumoase propunerile!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce selectie traznet!! Imi plac toate :D dar...daca ar fi sa aleg una pentru astazi, optez pentruAvon stardust teal <3 kisses sweetie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că-ți plac! N-aș fi crezut că o să atragă prea mult atenția oja aia, dar mă bucur, că și mie-mi place mult. :D
      Pupici

      Ștergere
  12. cate frumuseti! mi-a atras atentia omuletul de zapada, am si eu unul la fel. mi-e dor de eeeeel, abia astept sa fac bradul :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Hehe, e tare haios omul de zăpadă, eu l-am „confiscat” de la mama, că avea doi. :))

      Ștergere
  13. N-ai putut sa alegi un singur rosu, nu? :))
    Frumoase alegeri! Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-aveam cum, am prea multe oje roșii speciale, numai bune pentru Crăciun! :D
      Te pup!

      Ștergere