Melkior - 3 propuneri pentru toamnă

Nu știu cum se face, dar deși toamna nu e nici pe departe anotimpul meu favorit, am totuși o mulțime de idei de articole pentru acest sezon. Poate tocmai pentru că încerc să îmi fac zilele astea reci și mohorâte mai frumoase, iar produsele de makeup, ojele, parfumurile sau cremele frumos parfumate îmi sunt de un real ajutor în sensul ăsta și cred eu că și vouă, așa că sper că articolele din rubrica „De toamnă” să vă fie de ajutor, să vă inspire în vreun fel sau să descoperiți astfel produse interesante!

Lăsând poveștile la o parte, azi continui seria propunerilor pentru toamnă cu 3 produse Melkior:


Fall Favorites Tag

Chiar îmi era dor să completez un tag, iar dacă mai e și de sezon, cu atât mai bine! Pe ăsta l-am salvat rapid în draft pentru a-l completa de când l-am văzut prima oară la Deena, iar acum i-a venit rândul și la completat. Toamna nu e nici pe departe anotimpul meu favorit, însă am început să-i descopăr și părțile sale bune, cu care încerc să mă consolez de fiecare dată când nu mă mai pot opri din tremurat sau de câte ori mă lupt cu vântul să nu-mi ia umbrela, așa că haideți să vedem ce mărunțișuri îmi plac și-mi fac viața mai frumoasă în perioada asta...

Favorite Candle

Îmi plac lumânările frumos parfumate, însă nu sunt (încă) o prea mare maniacă cu lumânările și nu pot spune că am o aromă favorită de toamnă. Știu, am început cu stângul, dar chiar n-am ce să numesc aici...

Favorite Lip Color

Nu-mi vine nici mie să cred că spun asta, dar... categoric roșu! Nu știu când m-a prins nebunia cu rujurile roșii, dar au ajuns să-mi plac mult, le port dese ori în perioada asta și vreau tot mai multe nuanțe la colecție!

5 ani de FMWG, 5 culori și multe surprize

Sunt convinsă că deja ați aflat că vinerea trecută Mona Croitoru a sărbătorit 5 ani de From Mona with Gloss printr-o petrecere mare și glam, care a avut loc la restaurantul La Bordei, însă vreau să vă povestesc puțin cum mi s-a părut mie, ce servicii/produse interesante am descoperit și ce impresii mi-au lăsat, dar și să vă arăt cum m-am descurcat cu dress code-ul evenimentului!


Review: Ulei pentru păr Mastic Spa

Recunosc că dacă aș fi văzut acest ulei pentru păr la noi în magazine în urmă cu câteva luni, cel mai probabil l-aș fi ignorat, fiindcă nu îmi suna cunoscut brandul Mastic Spa și nici nu știam foarte multe despre proprietățile masticului. Întâmplător am aflat că masticul este rășina unui arbore din insula grecească Chios și că are multe proprietăți benefice. Deși nu știam concret care sunt toate proprietățile acestuia, atunci când am văzut uleiul pentru păr oferit cadou la o revistă din Grecia, am achiziționat respectiva revistă special pentru el și vă zic sincer că a fost cea mai inspirată achiziție din acea vacanță!

Am decis să vă scriu mai multe despre el în moment în care am aflat că e disponibil și la noi în țară, mai ales că am văzut cât interes a stârnit când l-am prezentat printre cumpărăturile din Grecia. E chiar păcat că nu se bucură de o mai mare atenție, fiindcă e un produs extraordinar de bun!

Oferte Yves Rocher - Octombrie 2015

Tocmai a apărut oferta Yves Rocher pentru luna octombrie, valabilă până la data de 1 noiembrie! Cadourile sunt destul de atractive, în special cele pentru comandă de minim 39 lei, din punctul meu vedere. Pe lângă acestea, pe site mai sunt disponibile și alte oferte interesante, dar haideți să le luăm pe rând. Acestea sunt cadourile oferite în luna octombrie:

10 rujuri pentru toamnă

Am dat startul propunerilor pentru acest sezon cu 10 oje pentru toamnă, iar azi e timpul să vă prezint propunerile mele de rujuri pentru toamnă! Nu veți vedea însă doar nuanțe închise, opțiunile mele fiind ceva mai îndrăznețe, dar consider eu că la fel de potrivite pentru toamnă ca nuanțele de grena sau maro pe care observ că majoritatea fetelor le aleg în perioada asta.

Week in photos #55

Aproape că s-a încheiat încă o săptămână, una foarte ciudată din punct de vedere meteorologic. Dacă în primele zile ale săptămânii aveam senzația că a venit primăvara, pe finalul ei am avut senzația că e timpul să împodobesc bradul. Nu am împodobit nici bradul și nici casa, însă deja am trecut la paltonaș și cizme, că prea frig e afară. Trecând totuși peste partea cu vremea și faptul că-mi dă târcoale o răceală de câteva zile, pot spune că am avut o săptămână frumoasă și destul de productivă. Să trecem la poze, zic...