5 ani de FMWG, 5 culori și multe surprize

Sunt convinsă că deja ați aflat că vinerea trecută Mona Croitoru a sărbătorit 5 ani de From Mona with Gloss printr-o petrecere mare și glam, care a avut loc la restaurantul La Bordei, însă vreau să vă povestesc puțin cum mi s-a părut mie, ce servicii/produse interesante am descoperit și ce impresii mi-au lăsat, dar și să vă arăt cum m-am descurcat cu dress code-ul evenimentului!


Nu sunt eu fană a pozelor la panou, dar m-am conformat, că de la petrecerile Monei nu poți „scăpa” de tradiția asta, ca să zic așa. :)) 

Înainte să vă povestesc mai multe despre petrecere și ce s-a întâmplat interesant acolo, trebuie să încep cu începutul - 5 a fost dress code-ul evenimentului, iar eu am ales varianta cea mai simplă, mai precis o manichiură în 5 culori:


Am realizat manichiura chiar în acea dimineață, în destul de mare grabă. Habar n-aveam ce să fac, dar în cele din urmă am ales să combin o ojă simplă cu patru superbe oje texturate și am realizat cu ajutorul benzilor de nail art un model cu dungi. Pentru că mă grăbeam am cam stricat pe alocuri modelul, însă de la o distanță normală nu se observa. Eu am fost oricum încântată de combinație și chiar a primit și câteva complimente, ceea ce mă face să cred că n-a observat nimeni micile imperfecțiuni!


Am folosit următoarele oje: Golden Rose Express Dry #29, Miss Sporty Crush on you #061, Catrice Quel bleu turquoise, Avon Stardus Cherry Dazzler, Avon Magic Effects Agate.



În cadrul evenimentul au existat mai multe cornere speciale, unde am putut să testăm produse sau servicii, iar printre acestea au existat și câteva exclusivități. 

Manichiura cu imprimeu digital, efectuată de Ink Nails Studio, a fost o premieră care a stârnit interesul multor invitate, inclusiv al meu! Pentru că eu abia îmi făcusem manichiura și nu m-am îndurat s-o stric, nu am testat pe propria piele, însă am studiat aparatul și manichiurile realizate de alte fete și mi s-a părut un concept mai mult decât interesant, mi se pare foarte drăguță ideea de a-ți imprima orice imagine vrei pe unghii! Cândva intenționez oricum să testez și eu „mașinăria”. Ca să vedeți o idee de manichiură, vă invit aici, la Oana pe blog, să vedeți ce și-a făcut ea!


Tot de manichiură s-au ocupat și cei de la CND Vinylux! Eu nu le cunosc produsele, așa că m-am bucurat să le pot studia mai bine. Pe wishlist am top coat-ul lor, care știu că e foarte lăudat, dar și câteva oje, care mi-au părut calitative.


De machiaj s-au ocupat cei de la Yves Rocher, care au venit și cu superbele creioane de ochi proaspăt lansate (despre care v-am vorbit deja aici) și pe care vi le recomand cu mare căldură.


Flormar au avut de asemenea un corner de makeup, unde doritoarele s-au putut bucura de puțin răsfăț.


De coafat s-a ocupat echipa de la Robert Both Studio, pe mâna cărora mă tenta să-mi las chiar și eu pletele (dar era cam mare „coada”), pentru că mi-a plăcut cum lucrau băieții (iar eu n-am o mare plăcere să-mi umble în păr altcineva). 


The Body Shop au lansat în cadrul evenimentului parfumul Black Musk, pe care m-am bucurat să-l pot testa. E un parfum dulce, dar intens, are ceva al lui! Nu-l ocoliți în magazine, e posibil să vă surprindă plăcut... sau nu. Doar testându-l o să aflați.


Secom au fost de asemenea prezenți cu produse dedicate răsfățului pielii, iar la cornerul lor chiar am petrecut ceva vreme pentru a studia produsele și a afla mai multe despre ele, fiindcă deocamdată nu am încercat nimic de la ei (deși am niște mostre de ceva vreme, nu știu ce mai aștept). Așa am descoperit că au unele produse cu formule chiar interesante. 


Atelierul de creație Onebeat Fashion ne-a prezentat o selecție de rochii de ocazie, dintre care eu am pus ochii pe vreo 2-3 modele în mod special. 


În deschiderea prezentării de modă, Irina Lalciu (multiplă campioană a României la Hip-hop și campioană europeană la Vogue) ne-a încântat cu un show de Vogue excepțional, a fost poate cel mai frumos moment al serii! Mi-a plăcut mult, dar o bănuiesc că nu prea are oase, la cum poate să se miște! 


La eveniment au existat și workshop-uri de beauty, iar cel mai drăguț mi s-a părut că totul a fost gândit tot în jurul lui 5: 5 tendințe în makeup în 2016, 5 pași în îngrijirea tenului, 5 sfaturi pentru unghii sănătoase și 3 stiluri de coafuri realizate în 5 minute. 


Mai multe poze de la eveniment puteți vedea aici.

După ce am petrecut o seară foarte faină la petrecere, Mona a avut grijă să ne mai și „încarce” cu cadouri oferite de sponsorii evenimentului...


Mulțumesc Mona pentru invitație, a fost un eveniment frumos, la care m-am simțit foarte bine! Să rămâi la fel de veselă, plină de viață și plină de idei pentru proiectele frumoase pe care le desfășori! Acum următorul pas e ca FMWG să ajungă la majorat, nu?

Mulțumiri se îndreaptă și către toți sponsorii evenimentului: The Body Shop, Yves Rocher, Secom, Both Studio, Ink Nails Studio, One Beat Fashion, Elmiplant, B.U., Centrul de Estetica Hipocrat, GWS, Organic Beauty Center&SPA, Remington, CND Vinylux TopLine, Kashmir Hair System, Beauty Free.

Ce vă face mai tare cu ochiul din toate răsfățurile de la cornere? Unde ați fi poposit cel mai mult?
Manichiura mea vă place? Ați purta-o?

23 de comentarii

  1. Multumesc mult de tot! Sigur, ajungem si la majorat! Iar in urarile de la party am primit "Sa ne vedem si la FMWG50!" :)) Cand vom fi niste bunici glam :p Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare drag! Sună bine asta cu bunicuțele glam! :)) Dar până acolo mai e, mai întâi majoratul! :D
      Te pup!

      Ștergere
  2. Ce unghiute frumoase ai pregatit pentru eveniment!
    Le-am recunoscut imediat in poza postata de voi pe Facebook.
    Super tare aparatul pentru unghiute, mai ales pt doamnele/domnisoarele care nu au timp sau talent pentru a realiza o manichiura. Nici eu nu l-as fi testat daca aveam manichiura proaspat realizata, dar sigur as fi fost atenta la celelalte fete. :D
    Se vede din poze ca evenimentul a fost unul reusit.
    Sa te bucuri de toate produsele primite! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Heyyy super a fost si sa mai facem party_uri si intalniri de_astea frumoase. Puuup

      Ștergere
    2. Eu nu-l puteam rata Mada si am facut o unghiuta,merci de link catre blogul meu Ella,te pup

      Ștergere
    3. Mulțumesc frumos, Mădă! Mă bucur că ți-au plăcut și că le-ai recunoscut!
      Așa e, dar mie mi se pare potrivit chiar și pentru noi, cele pasionate de nail art, pentru a mai schimba puțin, că aparatul imprimă totuși o imagine exactă, pe care n-o poți reda identic prin desen. :D
      Chiar a fost foarte frumos și mă bucur că reiese asta și din poze!
      Mulțumesc! Te pup!

      Ștergere
    4. Cu drag, Oana! Sigur mai facem întâlniri! :D
      Pupici

      Ștergere
  3. Foarte frumoasa manichiura , dar si tinuta. Super!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce frumos ai scris! Mi-a placut mult manichiura ta - foarte frumoasa! Tu spui mereu ca n-ai inspiratie, dar uite ce iese din lipsa ta de inspiratie! :))
    Te pup, draguta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, am scris impulsiv, doar ce am gândit!
      Mă bucur că ți-a plăcut manichiura mea! :D Încep și eu să cred că-mi ies manichiuri mai drăguțe când nu am inspirație, decât atunci când am. :))
      Te pup și eu!

      Ștergere
  5. Ce eveniment frumos! Eu nu am reusit sa ajung, desi imi doream mult! Daca as fi venit cu siguranta nu ratam corner-ul Yves Rocher si pe cel CND :D
    Ma bucur ca ati petrecut asa o seara frumoasa!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rău că n-ai putut să ajungi, mi-ar fi plăcut să te revăd! :(
      Chiar a fost foarte fain evenimentul!
      Pupici

      Ștergere
  6. Ce dragut! Iar imi aduc aminte ca nu am fost si rau imi pare :( kiss

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mie-mi pare rău că n-ai putut să ajungi! :( Data viitoare!
      Pupici

      Ștergere
  7. ce frumos! eu nici anul asta nu am reusit sa ajung :(
    imi place mult manichiura, ojele folosite sunt superbe!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate anul viitor! Dacă te consolează măcar puțin, noi ne-am gândit la tine când am văzut desenele cu capete de mort la Ink Nails Studio. :))
      Mulțumesc, mă bucur că-ți place!

      Ștergere
  8. Din ce am citit la tine si am vazut si un filmulet a fost un eveniment super tare! Ma bucur ca ai putut participa :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar a fost, Alexandra! :D Și eu m-am bucurat, era cât pe ce să nu pot ajunge din cauza unui început de răceală.. dar am scăpat!

      Ștergere
  9. ce faina e manichiura :). trebuie neaparat sa iau si eu parte la un eveniment de genul asta :)).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Chiar trebuie cândva, poate chiar la unul în București, să te cunosc și eu personal! :D

      Ștergere
  10. Evenimentele de acest gen sunt foooarte frumoase!
    Ideea pe care ai avut-o cu manichira mi se pare geniala! <3
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, chiar sunt foarte frumoase!
      Mă bucur mult și-ți mulțumesc frumos!
      Pupici

      Ștergere