Review & Swatch: The Balm Nude 'tude

Pe la începutul lunii trecute am bifat de pe wishlist o paletă de farduri pe care mi-o doream de ceva vreme: faimoasa Nude 'tude de la The Balm. Dacă aș spune că mi-o doream doar pentru nuanțele fardurilor din paletă m-aș minți singură, adevărul e că prima oară când am văzut-o am remarcat mai întâi designul și abia apoi nuanțele fardurilor. Însă și selecția nuanțelor m-a atras, cred că majoritatea purtăm cel mai des în machiajele de zi cu zi nuanțe nude, iar paleta asta are câte puțin din toate, de la cele mai deschise și până la cele mai închise...


E de apreciat faptul că paleta vine ambalată într-o protecție de carton cu același design ca exteriorul paletei, mi se pare utilă pentru vacanțe, am siguranța că paleta va rămâne închisă și-mi iau de grija că ar putea provoca un mic dezastru în bagaj. Materialul din care e realizată paleta în care stau ascunse cele 12 farduri e de asemenea din carton, dar unul suficient de rezistent, nu cred că se va deteriora prea repede, cel puțin nu dacă e utilizată și păstrată în condiții ok.


În interiorul paletei se află și o pensulă cu două capete, pe care eu n-am încercat-o, am alte pensule mai bune pe care le prefer, însă la nevoie pare utilizabilă și cea inclusă, nu e aspră și e bine finisată.

Îmi e drag să mă machiez cu fardurile din paleta asta, îmi primul rând datorită designului, mă înveselește de câte ori o deschid. Numele fardurilor mi se par de asemenea haioase și foarte inspirate - poate par aspecte prea puțin importante pentru mulți, dar și detaliile astea mici fac diferențe mari de multe ori, cel puțin pentru mine, pentru ca întreaga experiență a machiajului să fie una plăcută.



Chiar dacă paleta e frumoasă foc și are culori drăguțe în ea, entuziasmul și plăcerea de a o utiliza nu ar fi complete dacă ar lăsa de dorit calitatea fardurilor, nu-i așa? Eu una mă declar mulțumită și de calitatea lor, un singur fard mi se pare extrem de slab, în rest sunt fine, unele mai puternic pigmentate ca altele și prăfoase doar foarte puțin spre deloc - aplicate cu o pensulă bună mie nu mi-au creat probleme, n-am văzut fard căzut pe obraji. Țineți cont și de aspectul ăsta fiindcă, așa cum am mai spus, o pensulă bună face o enorm de mare diferență în machiaj. 

Vă las mai jos cu swatch-urile, unul la umbră, la o lumină mai slabă, iar altul în soare:


Fardurile de pe rândul de sus mi se par cele mai pigmentate, inclusiv cele două farduri mate, Sexy și Serious, sunt extrem de puternic pigmentate!


Nici cele de pe rândul de jos nu se lasă cu mult mai prejos, doar Silly face excepție de la regulă, e foarte slăbuț și foarte prăfos. Poate și la Sleek se putea mai bine, e mai slab ca fardul negru de mai sus, dar e suficient de ok și așa. Aș menționa doar că Snobby nu e atât de slăbuț pe cât pare în pozele mele, e chiar unul din fardurile mele preferate din paletă, pe pleoapă arată la fel ca în paletă.

Toate fardurile sunt aplicate direct pe mână în poze și fără să insist prea mult, țineți cont că pe pleoape se așează mai frumos și arată mai bine, mai ales dacă folosim înainte un primer - și recomand să faceți asta pentru o rezistență de durată, cel puțin dacă aveți pleoapele uleioase. 

În poza de mai jos am surprins mai bine pigmentația puternică a fardurilor:


Aș putea să vă spun câte ceva și la fiecare fard în parte, să vă povestesc despre cât de drăguț arată fardurile roz într-un machiaj natural, cât de bestial mi se pare fardul Sexy sau cât de mișto e Sassy pe post de iluminator, dar m-aș repeta spunând cât de mult îmi place aproape fiecare fard în parte. Mă repet spunând doar că mie-mi place selecția culorilor și finish-urilor din paletă, mi se pare reușită!

Prețul standard al acestei palete este de aproximativ 120 lei, poate chiar puțin mai mult, însă din partea mea își merită din plin fiecare leuț din prețul întreg, iar faptul că eu am luat-o la reducere din Marionnaud cu doar 57 lei mă face să cred că am făcut o afacere excelentă! Dacă vă atrage, cu puțin noroc încă o mai puteți găsi în unele parfumerii Marionnaud la același preț redus - din punctul meu de vedere merită s-o căutați, e prea bun prețul!

Dețineți această paletă? Cum vi se pare? Dacă nu, vă tentează? Așa-i că și pe voi vă atrage și design-ul foarte simpatic?

26 de comentarii

  1. hmm... eu nu am gasit-o la rreducere... si am fost sa o iau, dar peste 100 de lei eu nu voiam sa dau pe ea. Eu mai am alta paleta de la the balm, si imi place, dar am constatat ca formula mea preferata e Too Faced si cu siguranta acelea vor fi paletele pe care le oi vana de acum.
    Totusi are culori atat de frumoase....
    Kisses

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai căutat în mai multe magazine? În unele am văzut că n-o mai aveau deloc, de aceea am și zis că trebuie puțin noroc ca s-o mai găsiți redusă. :(
      Eu doar la Chocolate Bar visez de la To Faced, în rest nu mă atrage în mod deosebit altceva.
      Pupici

      Ștergere
  2. E minunată!! Îmi place la nebunie, dar de câte ori mă uit la ea nu pot să nu realizez că am toate nuanțele de farduri în alte palete... :( Do I need it? No! Do I want it? Yes!! :)) Dacă aș găsi-o și eu la jumătate de preț aș lua-o chiar dacă nu mi-e necesară, dar n-am eu bafta asta. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar e super simpatică, au gândit bine cu designul. :)) Te înțeleg perfect cu nuanțele, însă în cazul meu sunt câteva pe care nu le aveam chiar identice (dar eu am și făcut curățenie drastică printre farduri, am dat tot ce nu foloseam dintr-un motiv sau altul).
      Cine știe, poate apare și la voi vreo reducere de genul ăsta! :D

      Ștergere
  3. superbeeeeee culorile! sa le folosesti cu placere!

    RăspundețiȘtergere
  4. M-a surprins sa aflu ca e din carton si "suportul" in care se afla asezate fardurile!
    Sexy, Sophisticated si Selfish m-au dat gata, le visez cu ochii deschisi! As lua paleta chiar si numai pentru ele! :D
    Referitor la modul de prezentare, te inteleg pe deplin, pentru mine si denumirea parfumurilor e importanta! :)

    Superba paleta, sa o folosesti cu mare drag! Pupici, draga Miha Ella!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este un carton destul de bun, nu-mi fac griji în sensul ăsta!
      Chiar sunt superbe cele trei farduri, iar pigmentația e de notă maximă! Ar merita achiziționată chiar și doar pentru ele! :D
      Mă bucur că ești de acord cu mine! Ambalajele frumoase și denumirile atractive mi se pare că fac o mare diferență cam la orice!

      Mulțumesc frumos! Pupicei!

      Ștergere
  5. SI mie imi place, a fost o achizitie nemaipomenita! xox

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult! Vezi că nu te-am tentat degeaba? :))

      Ștergere
  6. Daca am norocul sa o gasesc si eu la reducere sigur o adaug la colectie, e prea dreaguta. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți țin pumnii să o găsești, merită! :)

      Ștergere
  7. Este divina!
    Acum parca-mi pare rau ca nu am vanat-o si eu dar mi-am spus ca am destule si n-am voie. Dar e atat de frumoasaaaa! <3
    Sa o folosesti cu placere in continuare!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte bine spui!
      Păi poate te răzgândești și o vânezi acum, pe ultima sută de metri. :))
      Mulțumesc! Pupici!

      Ștergere
  8. numai pareri bune despre aceasta paleta :).

    RăspundețiȘtergere
  9. Chiar ai luat-o la un super pret! SUnt tare faine nuantele! Imi plac! Iar paleta chiar are un design deosebit!
    Sa le folosesti cu drag!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i așa? Un chilipir pentru o astfel de paletă! Dacă-ți place, poate ai noroc s-o mai găsești încă!
      Mulțumesc! Pupici

      Ștergere
  10. Arata de parca o fi ciocolata :) Foarte frumoase culorile, exact pe placul meu. Sexy, Stubborn and Seductive sunt in top 3! Te pup si iti urez un weekend frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, nu m-am gândit la comparația asta. :)) Mă bucur că-ți place! Eu nu cred că aș putea să fac un top trei, nici măcar un top 5. :)) În funcție de dispoziție îmi place mai mult unul sau altul. :D
      Mulțumesc, weekend frumos și ție! Pupici!

      Ștergere
  11. Sunt superbe culorile, am si eu pe wish list aceasta paletuta draguta :) Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi poate apuci s-o bifezi cât încă mai e la preț redus. :)
      Pupici

      Ștergere
  12. E foarte frumoasa, sa te bucuri de ea! Eu de la The Balm imi doresc un ruj si iluminatorul lor celebru, poate la urmatoarele reduceri :D Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Iluminatorul am fost tentată să-l cumpăr tot acum, profitând de aceleași reduceri, dar parcă mai mult mă tentează cel de la Benefit la fel de celebru, fiindcă e lichid, iluminator compact am de la Sleek de care sunt foarte mulțumită. :D
      Te pup!

      Ștergere
  13. Am gasit si eu paleta pe internet de vanzare dar nu sunt sigura de pe e site sa o cumpar doarece am gasit si cu 39.99 lei , dar si 90 lei ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, unde ai găsit-o? Ținând cont de prețul ei standard, aș avea mici îndoieli față de site-ul unde se vinde cu 40 lei. Sursă sigură pentru a o achiziționa de la noi e Marionnaud (sau Emag, dar tot de Marionnaud e livrată, de fapt). În rest, nu știu să zic unde mai e și unde nu originală... îmi pare rău.

      Ștergere