Produse consumate - August 2015

Nu am mai consumat eu așa de multe produse în august precum în lunile precedente, dar tot am adunat o mică punguță cu recipiente goale pe care, ca de obicei, o să vi le prezint împreună cu impresiile pe care mi le-au lăsat produsele, cu „verdictul” final!


O bună parte dintre produsele consumate au fost în bagajul de vacanță, iar dacă îmi mai prelungeam vacanța cu vreo 3-4 zile sigur mă întorceam cu și mai multe recipiente goale - așa se întâmplă când ai mai puține opțiuni, folosești mai des același produs și se consumă mai repede (bine, asta și faptul că au fost multe miniaturi). Dar haideți acum să vă povestesc pe scurt despre fiecare...


Gelul de duș Jardins du Monde cu cafea este mult prea popular ca să mai fie cazul să vă povestesc (încă o dată) cât de minunat e. Îmi păstrez opinia că dacă ar trebui să aleg un singur gel de duș pe care să-l folosesc toată viața, acesta ar fi cu siguranță alesul! Momentan sufăr că am consumat ultima rezervă, dar cu prima ocazie o să-mi refac stocul!

Gel de duș mini I love... raspberry & blackberry mi-a plăcut, aroma a fost drăguță și cam atât, nu pot spune că m-a dat pe spate, parcă mai bine a mirosit loțiunea de corp din aceeași gamă. Poate l-aș lua din nou tot la vreun set, dar nu în mod special pentru el.

Gelul de duș mini B.U. smoothies a fost minunat, la fel ca toate gelurile de duș din gama asta! Sigur o să mai ajungă prin baia mea, vreau să încerc toate aromele!

Șampon uscat mini Batiste XXL a fost folosit, respectiv consumat, tot în vacanță. Am în casă aceeași variantă full size și poate vă amintiți că l-am lăudat și printr-o postare cu favoritele lunii, îmi place că oferă mai mult volum, dar și face părul puțin mai bățos. Despre șampoanele uscate Batiste, în general, am scris mai multe aici.

Masca de păr Daily Defense Keratin a mirosit super mișto și cam atât, ca efecte a fost banală. Totuși, pentru cei vreo 7-8 lei cât am plătit pe ea din Hello Free Zone mi se pare ok, poate o s-o mai cumpăr vreodată de dragul mirosului.


Exfoliantul pentru picioare Avon cu cireșe a fost un deliciu ca aromă, iar senzația oferită tălpilor încinse în sandale după o zi în care mergeam mult pe jos era fantastică, simțeam cum mă relaxez instant - pentru asta cumpăr în fiecare vară câte un astfel de scrub, mai mult pe post de răsfăț.

Crema de picioare Avon cu silicon e favorita mea, îmi place textura siliconată și faptul că nu lasă absolut deloc peliculă pe piele, uneori am aplicat-o chiar și dimineața și n-am avut probleme, nu mi-au alunecat picioarele prin sandale. Cu siguranță o s-o mai cumpăr pe viitor!

Bioderma Photoderm Apres-soleil a beneficiat de o postare întreagă aici și îmi mențin toate opiniile bune de acolo, a fost foarte faină după fiecare zi de plajă, era o plăcere s-o aplic datorită consistenței lejere și a efectului răcoritor, iar hidratarea mi-a fost suficientă, n-am simțit nevoia de mai mult. Aș mai reveni la ea și vara viitoare, dar nu înainte să încerc și spray-ul din aceeași gamă.

Deodorantul B.U. mi-a plăcut mult, până acum sunt mulțumită de tot ce am încercat de la ei și sigur o să mai încerc și alte variante.


Loțiunea micelară Bioderma în butelcuța micuță mi se pare ideală pentru vacanțe, de aceea am și luat-o. În plus, mi se pare cea mai eficientă în cazul machiajului ochilor, dar nu la diferență enorm de mare față de Garnier încât s-o achiziționez doar pe ea. Mai am o butelcuță micuță și probabil că o să mai iau și altele pe viitor.

Gelul de curățare Garnier PureActive este cel mai spornic gel de curățare pe care l-am încercat vreodată! Sunt la a doua sau a treia sticlă, mi-a plăcut foarte mult, însă am decis să mai luăm o pauză, aveam chef de ceva noutăți. Parcă văd totuși că mă reîntorc la el într-un viitor nu foarte îndepărtat, mi se pare în continuare extrem de bun. Are și un review aici, pe care ar trebui să-l updatez puțin.

Laptele demachiant Yves Rocher Serum Vegetal mi-a plăcut foarte mult, este foarte eficient și deloc gras. Pentru cine folosește tipul ăsta de demachiant îl recomand, cel puțin pentru ten e foarte bun și blând.


Am consumat și două bucăți amărâte de produse de makeup, mai exact:

Primerul de pleoape Elf este un prieten vechi, dar prietenia noastră s-a cam răcit, nu mai e ce a fost. Am avut mai multe de când i-au schimbat ambalajul și nu mi s-au mai părut la fel de eficiente, iar în afară de asta mi-au lăsat impresia și că se consumă mai repede, prea repede. Cu părere de rău, prea curând nu cred că ne mai reîntâlnim!

Pudra Oriflame Illuskin e ok, dar mai mult pentru fixare, mai puțin spre deloc pentru matifiere. Ca să matifiez cu ea tenul trebuia să aplic o cantitate prea generoasă pentru gustul meu, iar la capitolul rezistență nu prea ajuta cu nimic. Dar dacă aveți tenul normal sau uscat, e posibil să vă înțelegeți cu ea, e foarte fină și ușoare. Și da, știu că nu e consumată chiar complet, dar n-avea rost să mă chinui să scot și ultima fărâmă, din moment ce nici nu m-a impresionat.

Cam atât pentru azi, nu sunt enorm de multe produse, mai ales că unele sunt și miniaturi, dar e mai bine decât nimic, nu-i așa? Recuperez eu pe septembrie, chiar sper ca luna asta să scot cât mai multe produse din uz până când nu ajung să înot prin casă printre produse.

Voi ce produse ați mai consumat în ultima vreme? Avem ceva în comun? 

20 de comentarii

  1. Sunt destul de multe, bravo! Am trecut pe lista gelul de dus BU, chiar ma gandeam ce sa cumpar cand mai termin ce am in baie :)
    Pupici si bine ai revenit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, dar mie chiar mi se par super puține. :))
      Merită pus pe listă gelul de duș, e foarte fain!
      Pupici!

      Ștergere
  2. Pudra de la Oriflame Illuskin nici pe mine nu m-a impresionat prea tare.Mai mult pentru fixare am folosit-o,de matifiat nu prea isi facea treaba.Si e totusi cam piperata la pret aprox 40 ron la banii astia imi iau 2-3 cutii de Rimmel Stay Matte

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că nu sunt singura cu părerea asta. :D Parcă era totuși mai ieftină la reducere, dar într-adevăr... există opțiuni mai bune pe piață, la același preț sau chiar la preț mai bun.

      Ștergere
  3. trebuie sa-mi iau si eu un bu sa vad daca mi se potriveste :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt curioasă dacă ți se va potrivi! :D Știu că tu ești cu deodorantele, experimentezi cu tot ce se poate. :))

      Ștergere
  4. Am si eu o masca de la Daily Defense, cea pe albastru, 3 minute treatment, si mi s-a parut ok. Si ai dreptate in legatura cu mirosul! :)
    Si eu m-am inteles ok cu deodorantul B.U. Am avut varianta fresh ceva si miroase super.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur să aflu că și alte variante sunt ok! :D
      Am avut mai multe variante ale deodorantelor B.U. și până acum am fost mulțumită de toate.

      Ștergere
  5. Foarte harnicuta ai fost! Gelul de dus B.U s-a numarat printre preferatele mele vara aceasta :) Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh, nici chiar așa. Mie mi se pare că am fost o leneșă. :))
      Mă bucur să aflu că s-a numărat printre preferatele tale!
      Te pup!

      Ștergere
  6. Gelul de dus BU In Action mi-a placut si mie tare mult! Pe cel cu cafea de la YR l-am achizitionat chiar acum 2 zile...e genial! Nu stiu de ce nu l-am luat mai devrme! :))
    Cu deodorantul BU in schimb nu am avut o relatie buna de la inceput...dar consider ca este un produs bun, insa il voi mai cumpara prin toamna-iarna, cand temperaturile nu vor mai fi atat de mari, pentru ca imi pare ca la canicula nu este prea eficient.
    Cat despre primerul de la Elf am ajuns sa cred la fel - nu mai e ce a fost, insa ma inteleg bine cu cel de la Avon...pe care l-am folosit momentan de doua ori! :D
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a plăcut! Haha, la fel am zis și eu când am achiziționat prima oară gelul de duș cu cafea, mă ofticam că am amânat prea mult momentul. :)) De atunci rar se întâmplă să-mi lipsească din casă. :D
      Pentru mine e destul de eficient și pe timp de vară, depinde oricum de la o persoană la alta.
      Încet, încet... observ că ajungem toate la aceeași concluzie. Păcat de el! :( Eu nu m-am înțeles cu ăla de la Avon și cu mai nimic din ce am mai încercat în ultima vreme. Următorul pe listă e Too Faced, poate am noroc cu ăla.
      Pupici

      Ștergere
  7. Ai fost foarte harnica! :D
    Ce bine ca am citit postarea ta! Tocmai mi se termina gelul de curatare si nu stiam ce sa mai incerc. Pure it is! ;))
    Pupici si spor la consum in continuare. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, dacă voi ziceți... :))
      Ce mă bucur că ți-am dat o idee! Sper să-ți placă dacă rămâi la el!
      Pupici și mulțumesc, chiar am nevoie! :))

      Ștergere
  8. Sunt curioasa sa incerc si eu produsul de la Garnier pentru curatarea tenului. L-am avut in liceu, insa cu siguranta si-a schimbat formula de atunci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă ai tenul gras sau mixt ți-l recomand, are și acid salicilic în compoziție. Sigur au mai schimbat câte ceva la el, l-am mai avut și eu acum mulți ani și există niște diferențe. :D

      Ștergere
  9. Si eu am multe dintre produsele folosite de tine si sunt multumita de ele.

    RăspundețiȘtergere