Revistele cu cadouri din octombrie

A trecut destul de mult timp de când n-am mai achiziționat o revistă de la noi, cadourile de care au venit însoțite în ultimele luni mi s-au părut destul de slăbuțe, iar pentru conținut nu mai cumpăr de mulți ani reviste, din păcate de cele mai multe ori nu vin cu ceva nou sau atât de interesant încât să mă convingă. Însă azi mi-au ieșit în cale întâmplător și fiindcă mi-a atras atenția câte ceva dintre revistele din octombrie (sau cadourile acestora, mai bine zis), am făcut rapid o poză și m-am gândit să vă dau și vouă mai multe detalii.


Avem așa:
  • Revista Unica vine însoțită de un produs Ivatherm: loțiunea micelară mini (doar pe ea am văzut-o momentan) ori crema hidratantă pentru față cu SPF 20 sau crema hidratantă pentru corp Multi-performance. În aceeași revistă mai găsim inserate două mostre, mai precis de la o cremă anti-rid Vichy și de la un fond de ten L'Oreal. Prețul revistei cu insert este de 14,90 lei, iar fără de 10,90 lei.
  • Revista Avantaje vine însoțită de un produs pentru păr Farmec, un șampon sau un balsam de păr (am văzut ambele variante la standuri). Prețul revistei cu insert este de 8,90 lei, iar acest număr este aniversar, de 20 ani.
  • Revista Viva! nu este o revistă glossy, însă cadoul de care aceasta vine însoțită s-ar putea să vă intereseze! Este vorba despre celebrul CC Cream Elmiplant (peste tot eu am văzut nuanța deschisă), iar prețul revistei este de 13,90 lei, dacă bine-mi amintesc. 
  • Revista Elle nu vine însoțită chiar de un cadou, însă are inserate câteva mostre: parfum Valentino, cremă anti-rid Vichy și fond de ten L'Oreal. Preț: 12,90 lei.

Cam atât momentan, dacă mai apare ceva o să fac update la postare! Nu pot spune că e ceva foarte wow nici de data asta, însă sunt totuși niște cadouri destul de interesante. Pe mine m-ar atrage Unica cu loțiunea micelară doar de dragul de a încerca (încă) o nouă loțiune micelară, deși sunt aproape convinsă că nu m-ar convinge, fiindcă nu-mi place formula ei.

În altă ordine de idei, profit de ocazie să vă dau de știre cu privire la câteva oferte foarte tentante de pe Emag, de la categoria cosmetice:
  • produsele Max Factor au reduceri frumușele, le puteți vedea pe toate aici. Recomand pudra Creme Puff, rămâne una dintre cele mai bune pudre pentru mine, iar prețul de doar 18,59 lei e de neratat! De asemenea, văd prețuri foarte bune și la majoritatea fondurilor de ten, iar din categoria drugstore, MF e unul din brandurile mele favorite pentru fonduri de ten, m-am înțeles până acum cu majoritatea celor încercate. 
  • produsele Sally hansen pentru unghii sunt unele dintre cele mai bune, din punctul meu de vedere își merită din plin prețurile ceva mai mari, iar aici o să găsiți niște seturi foarte convenabile. 
  • prețuri bune găsiți aici și la produsele Maybelline, cel mai bun preț fiind la fondul de ten Affinitone care rămâne unul dintre cele mai bune încercate de mine, din categoria asta de preț!
  • produsele Wella au de asemenea prețuri destul de mult reduse, le găsiți aici

Atât mi-a făcut mie cu ochiul la o analiză rapidă, dar dacă o să studiați bine site-ul o să mai găsiți și alte reduceri/promoții interesante la cosmetice. Mă bucur să văd că au început să se concentreze tot mai mult și pe acest domeniu, poate o să le devin cu timpul client fidel și în sensul ăsta, că pentru electronice și electrocasnice am tot profitat de oferitele lor de-a lungul timpului.


Cum vi se par cadourile revistelor din octombrie? Vă atrage ceva? Dar din ofertele de pe Emag?

22 de comentarii

  1. am aflat de avantaje si cred ca o vreau cu balsam :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pare interesant balsamul de păr, iar la banii ăia cred că merită, dacă te tentează!

      Ștergere
  2. Ma atrage cadoul de la Revista Viva, cred ca o voi cumpara :) Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă n-ai încercat încă crema CC sau dacă știi deja că-ți place... merită din plin! :D
      Pupici

      Ștergere
  3. De-abia astept sa-mi iau revistele, cel mai mult ma tenteaza cea cu produsul Ivatherm.
    M-am uitat pe emag pt pudra MF dar nu au nuanta mea. Oricum pretul este wow,eu am cumparat-o dintr-un drugstore local cu...36lei 😔😔😔

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Observ că Unica e cea mai vânată, în special cea cu micelara! :D
      Și mie mi s-a părut wow prețul! Așa e, prețul obișnuit în magazine e de peste 30 lei!

      Ștergere
  4. uh, chiar voiam sa incerc lotiunea micelara ivatherm, sper sa o gasesc in varianta asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți țin pumnii să o găsești, eu zic că o să ai noroc, am văzut-o aproape peste tot în varianta asta! :D

      Ștergere
  5. Si eu le iau cand au cadouri frumoase <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că majoritatea am ajuns să cumpărăm revistele doar când ne atrag cadourile. :))

      Ștergere
  6. Ma cam tenteaza revista Unica. Nu am folosit pana acum micelara de la Ivatherm asa ca... cred ca o s-o caut. :D
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  7. Și eu sunt în tatonări cu Unica și Avantaje..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, eu nu mai vreau să văd alte produse pentru păr la câte am deja, așa că i-am zis pas din start.

      Ștergere
  8. Dacă aș fi în țară cu siguranță mi-aș cumpăra revista Unica. :)

    RăspundețiȘtergere