My week in photos ( 14.04 - 20.04 )

Dragelor, sper că ați petrecut frumos prima zi de Paște! Azi vă prezint săptămâna mea în imagini - a fost destul de agitată și aglomerată dar în același timp frumoasă. Pentru ultimele trei zile mi-a fost destul de greu să selectez pozele având un total de 300 poze din care să aleg, dar am încercat să mă limitez la câte o imagine din ce am considerat mai interesant.

Luni


Am început săptămâna cu câteva cumpărături în Kaufland și de la farmacie, doar lucruri strict necesare.
Mi-am mai luat și două reviste - Avantaje cu gentuța și un caiet cu rețete și o revistă cu rețete și un detergent de vase cadou.
Am mâncat unul din cele mai bune torturi încercate de mine până acum. 
Aveam deja cam jumătate de an de când nu mă mai vopsisem, am trecut din nou printr-o perioadă „să mă mai vopsesc, să nu mă mai vopsesc?” dar ca de fiecare dată am rămas la prima variant. :D

Marți

M-am bucurat de vremea frumoasă care a ținut fix până când am ajuns eu acasă.
Am început să răscolesc printre haine și cosmetice, să-mi fac o idee ce iau și ce nu iau cu mine în mini-vacanța din weekend. 
Am făcut pentru prima oară biscuiți după o rețetă din caietul de la revista Avantaje. Au ieșit super buni și sigur voi mai repeta rețeta pe viitor.
M-a apucat pofta de dovlecei pane. Nu știu ce-am pățit că de fel nu prea îmi plac. Nici că mai fac... după ce că nu țin de foame, mai sunt și migăloși.

Miercuri

Mi-a ajuns un colet cu bunătăți de la Born Pretty Store. Îl așteptam cu foarte mare nerăbdare și sunt foarte mulțumită de bijuteriile primite. Abia aștept să vi le arăt în niște poze mai clare.
Iar am ajuns acasă târziu și am mai mâncat câteva bomboane de ciocolată înainte de culcare.

Joi

Am vopsit ouă! Pentru prima oară. :D 
Am mai vizionat câteva episoade dintr-un serial, apoi m-am pus să mă odihnesc puțin.
În toiul nopții am plecat din București către Botoșani.

Vineri

N-am putut să dorm pe drum, așa că am admirat și pozat toate peisajele frumoase care mi-au ieșit în cale.
De cum am ajuns am vizitat Lacul Nuferilor. Este frumos peisajul de pe podul de la mijloc. M-am încăpățânat să mergem acolo în ciuda noroaielor de pe jos... bineînțeles că m-am înnoroit până la genunchi, noroc că aveam cizme. :))
Când ne-am întors de la lac am găsit un cuțu simpatic pe care l-am și hrănit. 
Am fost la casa lui Mihai Eminescu. După cum vă spuneam și pe pagina de facebook, merită văzut! Este foarte frumos în interior, dar și în curte.
Sâmbătă

Ne-am plimbat de nebuni pe niște drumuri de țară, ne-am bucurat de vremea frumoasă, am admirat peisajele și cerul care arăta superb.
Am conduuuus... eeee! Abia aștept să fac școala și să dau de carnet! Doar poza asta o am, de când închideam ușa, din timp ce conduceam am doar o filmare de care mă amuz de fiecare dată când o văd... sau mai bine zis când mă văd cât de serioasă eram. :))
Am fost la casa lui George Enescu. Din păcate nu era nimeni acolo așa că n-am putut să intrăm în casă, în schimb am explorat, admirat și pozat curtea. Am stat ceva timp acolo pentru că era foarte frumos.

Duminică

Sâmbătă noapte, după ce am mers la biserică, am plecat către Târgul Neamț, așa că duminică, după ce ne-am odihnit puțin am pornit iar în vizite, de data aceasta la casa lui Ion Creangă. Foarte frumos și acolo, mi-a plăcut mult curtea dar și interiorul.
Am pornit apoi către Cetatea Neamț, unde am rămas uimită de cât de multă lumea era acolo, în ziua de Paște (nu la fel de multă câtă era anul trecut de Paște la Cascada Urlătoare din Bușteni... dar destulă). Revenind la Cetate, mi-a plăcut foarte mult... drumul pe jos către ea, podul pe care a trebuit să-l traversăm ca să ajungem acolo, interiorul încăperilor din Cetate, peisajele admirate de sus... totul! Trebuie s-o vizitați! Am petrecut destul de mult timp acolo pentru că sunt multe de vizitat. 
Pe drum înapoi am dat de cățelușul ăsta mic și pufos care când ne-a văzut a început tot să se bucure și să se agite. M-am oprit la el să-l mângâi și a sărit imediat pe mine să mă pupe :)), a fost un scumpic. 
În drum spre casă am văzut o căprioară! Nu se vede din păcate prea bine pentru că am pozat-o de la distanță, de aproape n-am mai apucat că a fugit în pădure.


Și cam atât cu săptămâna mea... foarte pe scurt, deși m-am lungit destul de mult. Aș putea face o postare separată despre locurile pe care le-am vizitat...  ar mai fi multe de zis și de arătat. 

Săptămâna voastră cum a fost, fetelor? Cum ați petrecut de Paște? Ați văzut vreunul din locurile vizitate acum de mine?

14 comentarii

  1. Ce saptamana frumoasa ai avut, eu nu am iesit din oras deloc, simt nevoie de o dumetie :P
    Si deci pana la urma te-ai vopsit! Off, si pe mine m-a apucat un gand, m-as face un blond miere, pfff, de abia ma abtin. Asa de bine arata parul meu nevopsit si imi pare rau sa-l stric, dar mi-e dor de o schimbare :P

    Ah, saptamana aceasta am primit si eu mail de la Born Pretty Store :))) Ca sa vezi! :P
    Te pup, Paste fericit in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu ieșisem pe anul ăsta și la fel ca și tine, simțeam nevoia de o drumeție. Trebuia la începutul anului să mergem chiar la tine la Timișoara :D, dar din păcate chiar atunci a venit viscolul și au fost blocate drumurile așa că n-am mai putut să plecăm. :(
      Daaa. :)) Off, știu cum e, dar în cazul tău eu zic să reziști tentației, te-ai chinuit destul de mult să scapi de culoare și e păcat.

      Hihi, ce coincidență. Mă bucur că te-au contactat, în cele din urmă. :D
      Mulțumesc la fel! Pupici. :*

      Ștergere
  2. Ce postare frumoasa si plina de intamplari minunate. Si eu trec printr-o perioada cu vopsitul, dupa o pauza lunga de cativa ani. Inca nu m-am decis, dar tare mi-as dori sa schimb nuanta parului. Se pare ca si tu preferi serialul Two and a half men. :D Cand eram mai mica, am vizitat casa memoriala a lui George Enescu. Pastele l-am petrecut in familie, profitand de cateva zile libere. De maine, incepe treaba iar... Pupici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La câte griji suntem supuse noi, fetele... off. :))
      Daaa, în ultimul timp cel mai des la el m-am uitat, deși când au scos personajul Charlie din serial credeam că n-o să-mi mai placă dar îmi place cel puțin la fel de mult. Înseamnă că îl știi bine dacă l-ai recunoscut din imaginile mele șterse. :))
      Și a fost frumos în interiorul casei? Mi-e puțin ciudă că n-am putut să intrăm, dar poate mai ajungem și cu altă ocazie. :D
      Pupici :*

      Ștergere
  3. Frumos, ai avut o saptamana pe cinste! Eu nu am mai fost prin locurile vizitate de tine, cel putin din cate stiu eu, poate sa fi fost cand eram micuta micuta si nu imi mai aduc aminte.. :D
    Saptamana mea a fost aglomerata, curatenie, cumparaturi, bucatareala, chiar si azi, am facut tort :PP
    Cand ma apuca, atunci pregatesc :D Am obosit, sper sa imi revin saptamana aceasta, desi nu cred, c aiar am de colindat. vizite, facturi, etc. .. Pupici! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atunci trebuie să le pui pe listă și să le vizitez, merită văzute toate!
      Hehe, lasă că e mai bine așa decât să nu ai ocupație. Eu înnebunesc când la sfârșitul unei zile/săptămâni trag linia și realizez că n-am făcut mai nimic. Chiar îmi e și mie dor de bucătăreală, vreau să mai fac chestii noi. :D
      O săptămână cât mai liniștită îți doresc! Pupici :*

      Ștergere
  4. ce pofta de mancare mi-ai facut!
    mai ales pofta de tooort! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, și eu îmi fac poftă singură când mă uit la poza cu tortul. :))

      Ștergere
  5. Daca nu ai fire albe pe care sa fie nevoie sa le acoperi, eu as spune sa nu te mai vopsesti! Tu decizi!
    Nu ne spui si noua reteta de biscuiti ??? :D
    Mi-a placut plimbarea, as fi dorit sa fiu acolo, sa particip (chiar si la faza cu noroiul)! :))

    Ai avut saptamana foarte frumoasa, Miha Ella!
    Si a mea a fost astfel, chiar m-am simtit tare relaxata, m-am bucurat de multe!

    Te pup si iti doresc zile in care sa simti ca-ti merge bine in toate!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din fericire nu am fire albe, am noroc că nu semăn cu mama că ea avea de pe la 18 ani. :D Off, e greu să scap de negrul ăsta și nu-mi place cum se vede în N-șpe culori după ce începe să crească părul și să se ducă vopseaua. :( Mă mai gândesc până data viitoare. :))
      Hihi. :)) Mă bucur mult că ți-a plăcut, nici eu nu m-am supărat că m-am murdărit toată, a meritat. Am făcut chiar și o poză cu cizmele dar nu m-am îndurat să le fac publice. :))

      Mă bucur mult-mult, am citit cu drag la tine pe blog despre zilele tale frumoase!

      Îți mulțumesc din suflet, Ilda! La fel îți doresc și eu ție! Pupicei :*

      Ștergere
  6. Ce săptămână frumoasă și încărcată! După cum am mai spus, nu am vizitat locurile menționate de tine, dar tare mult îmi doresc să ajung. Și mi-ai făcut poftă de bostănei prăjiți!! Cred că fac și eu astăzi, cu aripioare la cuptor. :D :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pune-le pe listă pentru când mai ajungi în România, merită văzute! :p
      Hihi, e bine dacă ai răbdare. Eu nu mai fac, cel puțin nu prea curând. :))
      Pupici :*

      Ștergere
  7. Am stat prin jurul casei, am fost cu copilul la Mc Donald, cu prietenii la terasa, am ciocnit oua si am baut cocktailuri. Si am mancat iepurasi de ciocolata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte frumos! :) Și noi am ajuns pe la Mc Donald s în ziua de Paște, că altceva nu am găsit deschis în drum spre casă. :))

      Ștergere