Review: Gel de curățare Anian cu goji și rodie

Cu produsele Anian pentru păr mă înțeleg foarte bine, le-am lăudat de-a lungul timpului de mai multe ori pe blog. Văzând că și produsele lor de skincare sunt destul de lăudate le-am pus pe wishlist, iar în capul listei stătea cuminte gelul de curățare Anian cu goji și rodie, despre care am citit numai de bine. M-am bucurat când l-am primit la evenimentul despre care am scris aici și l-am pus rapid la treabă. Prima impresia n-a fost tocmai foarte bună, dar pe parcurs a început să-mi placă tot mai mult. Dar să le luăm pe rând...


Are o cantitate de 150 ml, valabilitate 12 luni de la deschidere și un preț de 22 lei pe Triodeluxe.ro. Produsele Anian sunt fabricate în Spania și din câte știu eu la noi nu se găsesc în magazinele fizice.

Ambalajul a fost primul lucru care mi-a displăcut la prima probă! Deși ca design e foarte drăguț, eu recunosc că m-am dezobișnuit de gelurile de curățare cu ambalaj tip tub, le prefer pe cele cu pompiță. Dar nu ar fi fost asta o problemă, ce nu mă încântă e orificiul prea mare prin care curge prea mult produs (vinovată fiind și consistența destul de lichidă). Prima oară am făcut foarte multă risipă, dar între timp m-am obișnuit cu el și reușesc acum să torn în palmă doar cât produs îmi trebuie.
ontine extracte din goji si rodii care au proprietati antioxidante. Elimina punctele negre, curata tenul. Testat dermatologic. Nu contine coloranti. Previne aparitia excesului de sebum. - See more at: http://www.triodeluxe.ro/ro/gama-antioxidanta-goji-si-rodie/gel-curatare-ten-goji-si-rodie.html#sthash.GYK7w6Jz.dpuf
ontine extracte din goji si rodii care au proprietati antioxidante. Elimina punctele negre, curata tenul. Testat dermatologic. Nu contine coloranti. Previne aparitia excesului de sebum. - See more at: http://www.triodeluxe.ro/ro/gama-antioxidanta-goji-si-rodie/gel-curatare-ten-goji-si-rodie.html#sthash.GYK7w6Jz.dpuf
ontine extracte din goji si rodii care au proprietati antioxidante. Elimina punctele negre, curata tenul. Testat dermatologic. Nu contine coloranti. Previne aparitia excesului de sebum. - See more at: http://www.triodeluxe.ro/ro/gama-antioxidanta-goji-si-rodie/gel-curatare-ten-goji-si-rodie.html#sthash.GYK7w6Jz.dpuf
ontine extracte din goji si rodii care au proprietati antioxidante. Elimina punctele negre, curata tenul. Testat dermatologic. Nu contine coloranti. Previne aparitia excesului de sebum. - See more at: http://www.triodeluxe.ro/ro/gama-antioxidanta-goji-si-rodie/gel-curatare-ten-goji-si-rodie.html#sthash.GYK7w6Jz.dpuf


Următorul aspect care mi-a displăcut a fost mirosul prea puternic! Are o cantitate destul de mare de parfum în compoziție, după cum puteți observa în poza de mai jos, iar pe moment mi s-a părut un miros masculin, parcă de after shave. După câteva utilizări însă am sesizat că are și ceva dulce în aromă, chiar a început să-mi placă, dar tot aș fi preferat să aibă ceva mai puțin parfum în compoziție (sau chiar deloc).

Lista de ingrediente:


Mai are în compoziție unele ingrediente care spun specialiștii că nu ar fi prea ok, dar eu personal nu am simțit că mi-ar face rău vreunul din ele, cel puțin nu în gelurile de curățare! M-am bucurat însă că nu are alcool, are o mare bilă albă pentru asta! Chiar încerc să elimin din rutina de îngrijire a tenului orice produs care are alcool în compoziție, fiindcă eu chiar simt că-mi face rău!

Consistența produsului e destul de lichidă, după cum spuneam și mai sus. Simt nevoia de o cantitate ceva mai mare de produs față de gelul meu de curățare favorit, dar nu exagerată, sigur îmi va ajunge o perioadă îndelungată, mai ales că nu îl folosesc doar pe el. Ca eficiență nu am nimic de comentat, curăță tenul foarte bine, fără să îl agreseze! Chiar îl simt ca fiind foarte blând cu tenul, iar după fiecare utilizare îmi simt pielea fină, nu simt senzația aceea de piele care strânge.

În descrierea de pe site spun ei că acest gel de curățare elimină punctele negre. S-o spunem pe aia dreaptă, cu asta se laudă majoritatea dar prea puține o fac. Nu mi-a eliminat punctele negre, dar nici nu mă așteptam. Singurele care reușesc la mine să facă asta sunt cele cu BHA în compoziție, ceea ce acest gel de curățare nu are.

În concluzie, e un gel de curățare bunicel, delicat cu tenul, cu o aromă plăcută și un preț prietenos. Nu pot spune dacă recomand sau nu, depinde mult ce așteptări aveți voi de la un astfel de produs. Mie per total îmi place, sigur o să-l folosesc până la ultima picătură.

L-ați încercat? Cum vi s-a părut? Dacă nu, v-ar tenta?

14 comentarii

  1. Sincer nu m-a tentat si nu ma tenteaza sa il incerc. Sunt alte produse mult mai bune cu care facem treaba buna. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Gelul asta de curatare mi-a atras atentia si cand i-a facut Dee review. Acum mi-ai amintit de el, dar parca cumva nu mai sunt la fel de sigura ca imi trebuie! Which is always good!:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mie tot Dee mi-a amintit de el și m-a făcut să-l vreau. Nu regret că l-am încercat, dar nici nu cred că o să-l recumpăr. :D Nu mă bag să zic dacă-ți trebuie sau nu. :))

      Ștergere
  3. L-am avut si eu acum vreo 2 ani si mi-a placut :). Cu mirosul nu am avut nici o problema...mie imi plac produsele cu mirosuri mai tari :D. Si fiind doar un gel de curatare, mirosul nu se mentine pe ten, ca sa deranjeze, mai ales ca apoi aplic crem de fata :)
    Pupici :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mie-mi plac astfel de arome, dar nu în produsele pentru ten. :D Știu ce zici, dar pe mine efectiv mă deranja în timpul utilizării, probabil am nasul mai sensibil. Dar asta la început, între timp m-am obișnuit cu el.
      Pupici

      Ștergere
  4. nu l-am incercat inca, avand in vedere ca este un produs care se clateste si nu sta mult in contact cu tenul nu cred sa fie asa problematic din punct de vedere al ingredientelor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E și nu e așa. :D Da, nici eu nu cred că poate face foarte mult rău parfumul sau alte ingrediente de gelul ăsta. În schimb, mie alcool-ul în gelurile de curățare îmi usucă tenul, de aceea am zis că merită o mare bilă albă că nu are.

      Ștergere
  5. il am si eu..inca nu l-am folosit..dar o sa ii dau o sansa :D kiss

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt curioasă ție ce părere o să-ți lase. :D
      Pupici

      Ștergere
  6. Un review foarte amanuntit! Nu stiam de acest produs, dar nu am puncte negre pe fata asa ca nu cred ca mi-o voi achizitiona!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Păi tocmai, că nu are niciun efect asupra punctelor negre. E doar un gel de curățare obișnuit, iar un astfel de produs ar trebui să folosească oricine. :D

      Ștergere
  7. Pe mine ma tenta acest gel si chiar era pe wishlist. Regret ca produsele lor nu sunt disponibile si in magazine. Mie imi place genul acesta de ambalaj, dar daca zici ca are textura prea lichida, inteleg acest minus. Nici parfumul masculin nu ma prea incanta la un produs destinat tenului. Prefer mirosurile mai discrete, florale care sa iti dea o stare de bine. Multumim pentru review. :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu zic că nu merită luat în considerare, este un gel de curățare bun, dar nu m-a dat pe spate în niciun fel. Poate am și devenit eu cam pretențioasă, este totuși un produs destul de ieftin. :D Da, asta nici pe mine nu mă încântă, aș fi preferat să le găsesc în magazinele fizice produsele. :(
      Cu mare drag, mă bucur dacă ți-a fost de folos.
      Pupici

      Ștergere