Review: Fond de ten Match Perfection Rimmel London


Așa cum v-am promis când vă arătam cumpărăturile din luna martie, am revenit cu părerea mea despre fondul de ten Match Perfection. L-am testat intens, l-am analizeat cu atenție și azi vă pot spune opiniile mele despre el. Așadar, acesta este inculpatul:

Eu l-am achiziționat cu 20 lei, însă prețul diferă în funcție de locație și oferte, dar în general are un preț accesibil oricui. Are 30 ml, valabilitate 18 luni de la deschidere și SPF 18. Eu am nuanța 200 Soft Beige.


Ambalajul din sticlă dură cu pompiță atașată îl prefer la multe cosmetice, în special la fondurile de ten. Este cea mai comodă, economică și igienică metodă de a scoate produsul din recipient. Eu după fiecare utilizare șterg pompița cu un șervețel pentru a înlătura fondul de ten rămas, astfel păstrându-l mereu curat. Are un miros floral foarte plăcut.

Gradul de acoperire este mic, uniformizează culoarea pielii și cam atât. Pe mine nu mă deranjează neapărat acest lucru, de multe ori folosesc fondul de ten doar pentru uniformizarea culorii și îmi place că arată foarte natural, nu se observă existența lui pe ten. De asemenea, nici nu se simte tenul încărcat de la el. Dacă doriți o acoperire puțin mai mare, se poate reveni cu un al doilea strat. Vă las cu un swach pe mână:



Așa-i că nu vă dați seamă pe ce porțiune e aplicat și pe care nu? Eu una nu observ vreo diferență. Se poate observa însă că nu se mai vedea pielea ușor roșie.

Rezistența pe ten este acceptabilă. Spre deosebire de ultimul fond de ten pe care l-am încercat de la Rimmel London, acesta nu dispare de pe ten, însă la sebum nu face față pentru mult timp dacă nu este fixat cu o pudră bună, dar eu oricum folosesc mereu pudră așa că nu e un mare inconvenient. Fixat cu pudră rezistă câteva ore fără luciu inestetic: aproximativ 4 ore, depinde însă și de alți factori externi. Pentru tenul meu gras este destul de bine, mai ales când vorbim de un fond de ten fluid.

Un lucru care îmi place foarte mult la el este capacitatea de a se adapta la nuanța pielii. Am observat mai bine acest lucru atunci când am făcut swach-ul pe mână – deși diferența de nuanță între mâna mea și fond de ten este măricică, s-a adaptat perfect!

Nu se strânge în liniile fine și este destul de rezistent la transfer, nu prea am rămas cu urme pe telefon de la el.


În concluzie, este un fond de ten bun, însă doar pentru un look natural. Nu îl recomand persoanelor cu acnee sau alte probleme similare din cauza gradului mic de acoperire, dar dacă aveți un ten „curat” este de luat în calcul. Drept vă spun că la primele 2-3 utilizări nu m-a încântat, n-am idee de ce, dar pe parcurs a început să îmi placă tot mai mult.

Later edit: Din păcate, după ce am consumat cam un sfert din el am observat că începe să oxideze pe ten după câteva ore de purtare, iar pentru asta are o mare bilă neagră din partea mea!


16 comentarii

  1. Suna bine :D. Cred ca il voi achizitiona si eu cat de curand :D.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să-ți placă dacă îl achiziționezi!
      Pupici :*

      Ștergere
  2. E adaugat pe lista. Trebuie doar sa mai termin din stocuri. ;))
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, cunosc sentimentul. :)) Și eu aștept la mai multe produse să mai termin din stocuri înainte să încerc altele noi.
      Pupici :*

      Ștergere
  3. Deci nu mi s-ar fi potrivit, eu am probleme mai mari cu tenul. Nu regret acum ca nu l-am luat din DM cand l-am vazut la reducere. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu cred că ți-ar fi de mare ajutor, poate după ce își mai reveni tenul tău. :)

      Ștergere
  4. Imi este util review-ul tau, imi dau seama ca nu ar fi potrivit nevoilor mele!
    De apreciat faptul ca arata natural si ca se adapteaza nuantei pielii...

    Pupici, draga Miha Ella!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că îți este util!
      Așa este, datorită acestor două aspecte îmi place foarte mult. :D
      Pupici, Ilda! :*

      Ștergere
  5. In concluzie nici pt mine nu este bun, l-am vazut si eu la oferta in DM, de fapt erau mai multe la pretul de maxim 19-20 de lei..
    Si eu ador acest gen de ambalaje cu pompita, usor de utilizat. :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rău că nici pentru tine nu este potrivit dar mă bucur dacă a fost de ajutor postarea. :)
      Cred că toate fetele preferă genul ăsta de ambalaj. :D :*

      Ștergere
  6. Eu as merge pe fondul de ten ca alternativa pentru ca mi-am propus sa utilizez numai bb creme si cea de la skin79 m-a convins ,e super.
    Dar la ocazii voi mai folosi probabil si fond de ten ca sa acopere total

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. BB Cream n-am încercat niciunul, doar CC Cream și deși îmi place, tot fondul de ten îl prefer cel mai des. :D M-ai făcut totuși curioasă în privința celui de la Skin79.
      Pupici :*

      Ștergere
  7. de unde l-ai achizitionat la 20 de lei?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai știu exact, era oricum la reducere atunci. Parcă din DM, dar în prezent nu cred că mai e redus la ei. :)

      Ștergere
  8. Buna! Si eu l-am achizitionat din DM acum 1 saptamana era la reducere 28 de lei de la 49 sau ceva de genul... sunt super multumita de el! Acoperirea este medie dar uniformizeaza perfect tenul...merita incercat!

    RăspundețiȘtergere