Girly nails

Aveam chef de o manichiură simplă dar de efect, de ceva mai copilăros și jucăuș - de fiecare dată când îmi scurtez drastic unghiile, cum am făcut și de data asta (o decizie impulsivă, nimic planificat), simt nevoia de astfel de modele. După ce am tot dat târcoale cutiilor cu oje, am ales o combinație drăguță ca bază și am decis ca la final să ștampilez câteva modele girly, că tot nu mai făcusem un model cu stampling de vreo jumătate de an. Rezultatul îl vedeți mai jos...



China Glaze That's shore bright, Nfu.Oh #50, Lili angel (ojă de stampling)


Oja Nfu.Oh e o bijuterie în colecția mea de oje, iar când spun asta mă refer atât la designul deosebit al sticluței cât și la conținutul acesteia. Este o ojă cu flakes, probabil cea mai faină de genul ăsta încercată de mine - pensula iese suficient de încărcată de fulgișori, nu trebuie deloc vânați prin sticlă, iar aceștia se așează extrem de frumos pe unghie în mod uniform, nu trebuie practic să depun niciun efort la aplicare. Un mare plus mai are și pentru timpul foarte scurt de uscare. 

Efectul în cazul combinației alese de mine este unul subtil (și greu rău de surprins în poze) din cauza bazei deschise, dar data viitoare plănuiesc s-o folosesc peste o nuanță închisă și atunci cu siguranță efectul va fi cu mult mai spectaculos. 


Cu modelul ștampilat m-am descurcat destul de bine aș zice, n-am mai avut așa mari bătăi de cap ca în alte dăți. Nu știu dacă e de la exercițiu sau de la oja specială pentru ștampilat, dar modelele mi s-au transferat rapid și aproape perfect. Cu siguranță o să mă mai joc cu tehnica asta și plănuiesc să-mi mai iau și niște plăcuțe cu modele întregi (pentru toată unghia), acelea mă atrag cel mai tare, mereu le admir la colegele de breaslă. 


Cum vi se pare manichiura mea de azi? Ați purta-o? Dar oja Nfu.Oh? Așa-i că e o bijuterie?
Vă provoc și să-mi spuneți voi ce purtați acum pe unghiuțe!

20 de comentarii

  1. Imi place si mie Nfu oh.Arata f.bine pe unghiutele tale.
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. Super cute unghiutele,imi plac si asa scurte <3,puuup

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumoasa manichiura !
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce frumos arata mani! ♥ M-am indragostit de pantofiorii stampilati si mai ales de ojute.
    Momentan, nu am nimic pe unghii, pentru ca le-am scurtat. Si parca nu mai am loc asa mult sa desenez. :))
    Pupici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, mă bucur că-ți place! Pantofiorii îmi plac și mie mult, mi se par super simpatici!
      O, și tu? Ne-am nimerit de data asta. :)) Te înțeleg perfect, chiar mă gândeam că aș mai desena ceva pe unghii, că de mult n-am mai făcut un desen free hand, dar... pe ce să mai desenez acum? :)))
      Pupici

      Ștergere
  5. Intr-adevar, foarte girly si pretty! E deosebita oja Nfu Oh, sper sa incerc si eu una intr-o buna zi! :D Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, draga mea! Mă bucur că-ți place ojuța și chiar e de adăugat una la colecție, chiar și doar de dragul sticluței. :))
      Pupici

      Ștergere
  6. Efectul ojei Nfu.Oh este exceptional de frumoasa! Imi place aceasta manichiura girly!

    RăspundețiȘtergere
  7. De unde ai luat oja Nfu.Oh? Caut de mult timp o oja cu flakies...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am luat-o la schimb de la o fată, în cadrul unui eveniment (Beauty Swap). Ojele Nfu.Oh se găsesc la noi doar aici: http://nfuoh.ro/oje-nfu-oh/

      Ștergere