Review: Lapte de corp cu vanilie Yves Rocher

Azi vreau să vă vorbesc despre un produs care deși la început nu m-a impresionat foarte tare, cu timpul m-a cucerit și acum a devenit un adevărat răsfăț utilizarea acestuia! Este vorba despre laptele de corp cu vanilie Yves Rocher:


Are o cantitate de 400 ml, valabilitate 6 luni de la deschidere și îl puteți achiziționat de aici la prețul actual de 29 lei! Același lapte de corp există și în alte variante (cocos, piersică, etc) aici!

Ambalajul asemănător cu cel al sticlelor de apă plată, realizat dintr-un plastic gros și transparent prin care se poate vedea cantitatea de produs rămasă mi-a plăcut din prima clipă. Singurul mic inconvenient a fost modalitatea de dozare prin gura foarte mare a sticlei - la început turnam prea mult produs, dar între timp m-am obișnuit, pot doza cât produs doresc cu puțină grijă. Dacă vreți totuși o pompiță, o puteți achiziționa separat de aici (scrie acolo că e pentru recipient de 300 ml, dar eu zic că merge și la această sticlă).


Mirosul produsului este foarte natural, chiar de vanilie - nu de prăjitură de vanilie, nu de esență, ci de vanilie! Pe mine aroma acestui produs m-a dus instant cu gândul la siropurile de răceală/tuse pe care le luam în copilărie. Mie îmi place, mai ales că mi-a stârnit amintiri și are un imens plus pentru faptul că se păstrează mirosul multe ore pe piele, îmi parfumează inclusiv hainele pe care le port!

Consistența produsului este foarte lichidă, în contact cu pielea devine aproape ca un ulei și intră puțin mai greu în piele, dar odată ce a intrat nu lasă nicio urmă de peliculă la suprafață! Pe mine nu mă deranjează în mod deosebit că intră mai greu în piele, profit să-mi fac un scurt masaj atunci când folosesc acest lapte de corp! După aplicare pielea rămâne foarte fină și se menține astfel până la primul duș (țineți cont că eu am pielea normală).

Singurul dezavantaj pe care i l-am găsit e că se consumă ceva mai repede față de alte produse similare. Dar ținând cont că are o cantitate de 400 ml și un preț destul de prietenos raportat la calitate, eu zic că nu e un mare dezavantaj.

În concluzie, mie îmi place foarte mult și e un adevărat răsfăț utilizarea lui, după cum ziceam și în introducere! Mă tentează foarte tare și varianta cu cocos dar și cea cu piersică, cu siguranță o să le încerc pe viitor.

Vă tentează? L-ați încercat deja? Dacă da, cum vi s-a părut?

24 de comentarii

  1. Vaaai!!! Sunt sigura ca miroase superb.
    Colega mea de camera il are pe cel cu piersica....cand se da cu el miroase cateva ore in sir in camera.

    M-am dat si eu o data cu el si am ramas surprinsa- intra foarte repede in piele si chiar isi mentine mirosul.

    M-as rasfata zilnic cu cel cu aroma de cocos- ador cocosul! (poate o sa il achizitionez si eu)

    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da.. chiar e delicios! :D
      Ce mă bucur că și la varianta cu piersică persistă mirosul!
      Hehe, și eu ador cocosul și de fapt pe acela vroiam să-l comand de prima oară dar nu mai era pe stoc. :( La prima comandă sigur o să-l iau!
      Pupici!

      Ștergere
  2. Pai cred ca in maxim o saptamana l-as termina! :)) mie in general nu imi ajung cremele de corp, si mai ales una care imi place, nu dureaza mai mult de 1-2 saptamani. :D
    Dar cred ca miroase suuupeeer!! O pun pe wishlist, o sa o cumpar si eu :)
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha. :)) Și la mine se consumă destul de repede, dar nici chiar așa! :D Depinde oricum și câte am în același timp, că dacă am mai multe e mai greu să le consum că le tot variez. :D
      Daaa, chiar e delicios! Sper să-ți placă dacă-l achiziționezi!
      Te pup!

      Ștergere
  3. Imi plac si mie acest produse pt corp la pret simpatic de la Yves Rocher. L-am avut pe cel cu piersica, care miroase incredibil de bine si mi-a palcut si ca textura. Eu am cumparat si pompita, pentru o mai buna dozare a produsului.
    Mie nu-mi place mirosul de vanilie, dar acest lapte de corp este unul bun, iar pretul este convenabil.

    pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur foarte mult că și ție îți place! E bine de știut că și cel cu piersică e foarte bun, o să țin minte, deși imediat următorul cred că va fi cel cu cocos. :D Poate data viitoare nu mai uit să iau și eu o pompiță!
      Mie mirosul îmi place, gustul nu prea mă dă pe spate. :))
      Pupici!

      Ștergere
  4. Parca-i o butelcuta cu laptic! :D Cu siguranta il voi incerca si eu la o eventuala comanda, m-ai facut prea curioasa, varianta cu cocos m-ar atrage in mod special. Vad ca si fetele il lauda, deci, merita incercat! :*
    Te pup, o seara frumoasa! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, așa e! :D Mă bucur că te-am făcut curioasă, chiar merită încercat, își merit fiecare bănuț! Se pare că avem aceleași gusturi că și pe mine tot variantu cu cocos m-a atras cel mai mult de la început, păcat că atunci nu mai era pe stoc!
      Zi frumoasă! Te pup!

      Ștergere
  5. Am gelul de dus pere si caramel din aceasta gama si inca unul cu cocos pe care l-am primit din Germania. Inca n-am apucat sa le folosesc. Abia astept

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt foarte curioasă cum o să ți se pară, să ne dai de știre! :D
      Pupici

      Ștergere
  6. Yumm! Nu l-am incercat pana acum dar ma tenteazaaaa. :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu prea imi plac parfumurile dulci sau de vanilie (in praji imi place :)) asa ca nu am incercat acest lapte de corp. Am mirosit o data cea cu cocos din aceasta gama si mi s-a parut prea puternic!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În cazul ăsta e posibil să nu prea îți placă aroma! :D Ce mă bucur că și varianta cu cocos are o aromă puternică! Al meu va fi! :)) Mulțumesc pentru info!
      Pupici

      Ștergere
  8. cred ca o sa imi placa,mai ales daca miroase puternic..big fan of vanilla :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da... chiar e puternică aroma! Hehe, mă bucur că nu sunt singura! :D
      Pupici

      Ștergere
  9. Sună tare bine, din păcate eu nu prea am acces la produsele YR aici. MEreu mi-e ciudă când văd un review frumos al vreunui produs :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rău că nu ai acces la ele și acolo! :( Eu zic să le pui pe listă și să te aprovizionezi când mai ajungi prin țară! :))

      Ștergere
  10. Mama, arata intr-un mare fel! Mi-ai facut pofta de cremălit, arată delicios laptele acesta de corp, și cred că și miroase de minune. :) Și mie îmi place mirosul siropurilor de tuse, dar și gustul unora, și mai tot timpul mă găsesc că beau în neștire din ele. =)) :D
    Din poza n-as fi zis ca e un produs lichid, ma ducea cu gandul la untul de corp pe care il am eu, cel de la Lidl. :D
    Merci pentru review! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, eu uneori sunt tentată să și gust din el, noroc cu semnul de pe etichetă. :))
      Mă bucur că nu sunt singura ființă ciudată căreia îi plac siropurile de tuse. :)))
      Este foarte lichid, chiar dacă nu pare din poză. :D Nu, nu... e la polul opus față de untul de corp Lidl!
      Cu drag, mă bucur dacă ți-a fost de folos!

      Ștergere
  11. Hmm, cred ca miroase demential. <3 Mi s-a facut pofta de o prajitura cu vanilie pe care o face mama. :)) :* :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e! Hehe, cred că e delicioasă. :D
      Pupici

      Ștergere
  12. am avut doar geluri din gama asta.

    as incerca si-un lapte, dar probabil as incepe cu cel de piersica :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu geluri de duș chiar n-am avut dar cu siguranță o să le încerc cândva! :D
      Pe cel de piersică l-aș prefera mai la vară. :D

      Ștergere