Summer lovin` TAG

Am primit acest Tag de la Diana, căreia îi mulțumesc că m-a nominalizat! Deși azi aveam în plan un review, cum n-am avut timp nici să respir, am zis să profit de ocazie și să onorez acest tag. N-am fost pregătită cu poze, așa că am făcut doar la ce s-a putut și în rest... pe unde nu erau imperios necesare nu le-am mai pus, iar în alte locuri am improvizat cu poze de pe internet. Sper să nu aruncați cu roșii din cauza asta! :D Să trecem la întrebări:

1. Un ruj de vară pe care îl iubești?
Nu prea sunt adepta rujurilor în culori aprinse, pe care le-aș putea numi „de vară”. După cum v-am mai spus, prefer rujurile în nuanțe mai discrete, dar totuși vara asta am un ruj într-o culoare puțin mai aprinsă pe care-l port destul de des - un ruj de la Avon în nuanța kiss me pink, despre care o să vă mai vorbesc pe viitor.


Oferte DM - 31.07 - 12.08

Nu aveam în plan acest articol, dar acum pe seară am realizat că ar trebui să apară noile oferte de la DM, așa că am început să caut prin toate sursele pentru că eram foarte curioasă dacă vor avea ceva tentant (cele din a doua parte a lunii iulie nu mi s-au părut interesante, de aceea nici n-am scris despre ele). Și da, au câteva oferte foarte tentante (cel puțin pentru mine) și nu puteam să nu vi le împărtășesc și vouă! Am selectat ce mi-a făcut cu ochiul în mod deosebit:

Hidratează-te și câștigă o excursie la Disneyland Paris!

Știm toate cât de important este să ne hidratăm pielea cu ajutorul cremelor, unturilor sau a uleiurilor, dar nu trebuie să uităm niciun moment că cea mai importantă este hidratarea din interior! Odată cu înaintarea în vârstă, o caracteristică a pierderii elasticității pielii și a îmbătrânirii premature a acesteia o constituie deshidratarea gradată a organismului, acesta fiind însă doar unul din multele motive pentru care trebuie să ne hidratăm din interior în fiecare zi! Câteva din rolurile pe care apa le are în organism sunt: filtrează și elimină toxinele și deșeurile din corp, ajută la absorbirea nutrienților din mâncare și la digerarea acesteia, reglează temperatura corporală, lubrifiază articulațiile și multe altele.

Alphabet nail art challenge - Letter M

Ca în fiecare sâmbătă, a venit timpul pentru o nouă manichiură din cadrul colaborării alfabet! Inițial am vrut să aleg dintre monkey și mouse, dar m-am gândit să mai schimb puțin ideile, că deja am făcut destule animale șiii... vor mai urma! :)) Așa că am ales ca tema de azi să fie muffin! Nu mi-au ieșit perfecte, dar per total mie mi-au plăcut. Din păcate pozele sunt șterse pentru că în lumină bună nu ieșeau deloc bine, nu știu din ce motiv... nu i-a plăcut camerei mele combinația cromatică. :)) Lăsând vorbăria la o parte, aceasta este manichiura:

Produse favorite: iunie și iulie 2014

Poate ați observat că n-am mai făcut articolul cu favorite pentru luna trecută, iar asta pentru că nu am avut prea multe descoperiri, iar de unele dintre ele nu eram oricum foarte sigură, așa că am preferat să aștept și să fac un „2 în 1”. Azi am decis să trag linia și să văd ce produse minunate am mai (re)descoperit în ultimele două luni, iar spre marea mea surprindere, am constat că sunt doar produse de îngrijire, absolut nimic de make-up! Am rămas uimită, dar adevărul e că nici n-am mai cumpărat prea multe machiaje în ultima vreme, iar puținele achiziționate, deși destul de bune, nu am considerat că-și merită locul „pe podium”. Revenind la mormanul de azi, cam așa arată:


Pantofii fac ținuta!

Nu mai este o noutate pentru nimeni că femeilor le plac pantofii și că orice femeie se atașează de fiecare pereche pe care o deține! Oricât de mulți am avea, niciodată nu sunt suficienți, mereu ne dorim alte și alte perechi noi. Mulți bărbați nu înțeleg această dragoste a noastră pentru lucrurile materiale și se întreabă dese ori de ce avem nevoie de atât de multe perechi de pantofi. Motivul principal este destul de simplu: avem nevoie de o varietate largă din care să putem alege în funcție de starea noastră de spirit, de momentul zilei, de locația în care urmează să mergem și implicit de ținuta pe care o vom purta, pentru că pantofii fac ținuta, așa că, evident, nu putem alege la întâmplare orice pereche ne iese în cale! În plus, trebuie să recunoaștem, dar doar între fete, că pe cât de mult îi iubim, pe atât de repede ne putem plictisi de ei dacă nu îi variem cât mai des, nu-i așa? Iar asta duce de asemenea la nevoia de a avea cât mai multe perechi de pantofi!

http://www.crazyfreevector.com/uploads/100920/1_145710_1.jpg

Review: Loțiune de corp Jason SPF 45

După cum știți deja de pe pagina de facebook și din articolul cu ultimele mele noutăți, în urma cu aproximativ trei săptămâni am primit din partea celor de la EuBio loțiunea de corp Jason cu SPF 45. Înainte de a vă spune opinia mea despre loțiune, vreau să vă spun că pe site-ul EuBio veți găsi multe produse bio, atât de îngrijire cât și de alte tipuri (ca detergenți, produse pentru curățenie, etc). Merită să aruncați un ochi! Să revenim acum la subiectul acestui articol:

Produse folosite în 24 ore (2)

Deoarece primul articol de acest tip a avut foarte multe vizualizări, am tras concluzia că vă place ideea și am decis să mai fac ocazional astfel de articole, în care să vă prezint ce produse am folosit într-o anumită zi. Primul articol îl puteți vedea aici, în caz că nu l-ați văzut deja. Azi vă prezint produsele folosite ieri, cu mențiunea că unele din acestea se repetă cu cele prezentate data trecută, pentru că așa s-a nemerit sau pentru că sunt produse utilizate zilnic, pe care nu (prea) le rotesc cu altele, cum se întâmplă în alte cazuri. Să vedem totuși mormanul cu toate produsele:

Idei de călătorii îndrăznețe

Cei mai mulți dintre oameni merg în vacanță pentru a se odihni, în special în sezonul estival. Așa ajung cei mai mulți dintre ei să-și petreacă fiecare vacanță de vară pe litoral, întreprinzând aceleași activități an de an, de cele mai multe ori chiar și destinația fiind în fiecare vară aceeași. Recunosc că și mie-mi place să stau tolănită pe un șezlong ore în șir, să mă bucur de razele soarelui în timp ce citesc o carte sau o revistă și să ascult cum se sparg valurile la mal. Este un sentiment plăcut de care mă bucur din plin! Însă asta nu înseamnă că nu ne putem bucura și de altfel de călătorii, de cele care aduc ceva nou, care includ puțină adrenalină, pe lângă relaxare. Viața e frumoasă și merită trăită din plin! Merităm să vedem locuri noi și să trăim senzații și experiențe noi. E păcat să devină chiar și vacanța o obișnuință, așa că azi vă propun să îndrăznim să visăm la mai mult și să ne planificăm împreună călătoriile viitoare, de data asta alegerile fiind locații mai îndrăznețe! Să trecem, așadar, la propunerile mele:


Alphabet nail art challenge - Letter L

O nouă sâmbătă, o nouă temă, o nouă manichiură! :D De data asta m-am tot gândit și răzgândit asupra temei de zeci de ori... până în ultimul moment! Stăteam în fața cutiilor cu oje și mă tot gândeam care să fie tema finală. În cele din urmă, am reușit să mă hotărăsc și să rămân la... love! Aveam chef de o manichiura mai simplă, mai feminină... dar într-un final tot o manichiură mai mult copilăroasă a ieșit! :))


Tips&Tricks: Ungii lungi și frumoase

Am fost de multe ori întrebată în ultima vreme cum fac să îmi țin unghiile așa lungi sau cine nu mă știe foarte bine... îmi spune că sunt o norocoasă că-mi pot ține unghiile lungi. Norocul n-are nimic de-a face cu asta! Absolut nimic! N-am fost înzestrată de la natură cu unghii tari, ba din contră... am niște unghii foarte subțiri, fragile, care se exfoliază și se agață în orice. Când nu sunt date cu ojă mă pot uita prin ele, atât de subțiri sunt! :) Așa am decis să fac acest articol în care să vă dau câteva sfaturi, în caz că vă doriți unghiuțe lungi dar nu reușiți să „le creșteți” sau să le mențineți. Toate sfaturile le dau din experiență proprie, fiecare din ele fiind lucruri testate de mine, pe unghiile mele!

Să vă arăt mai întâi evoluția unghiuțelor mele de la începutul anului (după ce am renunțat la unghiile false) și până în ziua de azi:


Arată de parcă ar fi alte mâini, așa-i? Dar nu sunt altele, unghiuțele minuscule tot ale mele sunt. :) Dacă vă doriți și voi o astfel de evoluție și nu știți cum, vă invit să citiți și să țineți cont de următoarele sfaturi:

NOTD: Retro&Glam

Din nou, vă prezint în avans manichiura pereche la cea pe care o veți vedea la colaborarea de sâmbătă! Îmi place din ce în ce mai mult să port manichiuri „2 în 1”, dar care să aibă totuși anumite elemente în comun. Și nu-mi place doar pentru că scap mai repede de mâna dreaptă, ci și pentru că arată interesant, sunt mai speciale. N-am făcut un model complex, dar mi-a plăcut atât combinația cromatică, cât și combinația dintre buline și glitter, așa că am vrut neapărat să le vedeți și voi!

Noutăți în teste (1)

În ultimele două săptămâni am mai adunat câteva noutăți și am decis să vi le prezint astăzi, deși nu sunt foarte multe, dar sunt nerăbdătoare să vă spun câteva cuvinte despre unele din ele. Nu mă mai lungesc cu introducerea, vă las cu poza de grup și câteva cuvinte despre fiecare:


Spumant de baie Balea cu portocale - nu am mai încercat spumantele de la ei până acum, dar am auzit numai lucruri bune despre ele. L-am ales pe acesta cu portocale pentru că are un miros foarte plăcut, fresh, perfect pentru vară! Aroma îmi place la nebunie, în rest nu pot să vă spun cum mi se pare pentru că încă nu l-am folosit, dar o să vă anunț dacă-mi place sau nu.

Loțiune de corp cu SPF 45 Jason - această loțiune am primit-o spre testare din partea celor de la EuBio și îi voi dedica un review complet cât de curând. E primul produs Jason pe care-l încerc, deși eram de mult curioasă de produsele lor, că multă lume le laudă. Ei bine, se vor mai adăuga laude și din partea mea, pentru că mi-a plăcut foarte mult! Doar rezistența la apă n-am apucat să o testez, din cauza aceasta mai amân puțin review-ul, ca să vă pot spune ceva și legat de acest aspect.

Lapte de corp sub duș Nivea - vara trecută, când a apărut acest produs, am primit câteva mostre cu el și drept vă spun că nu m-a impresionat deloc. Citind totuși destul de multe păreri pozitive cu privire la el, m-am gândit să-i mai dau o șansă, profitând de oferta din DM: acest lapte de corp + gelul de duș la 15 lei. Încă nu mă pronunț cu nimic, vă spun doar că-mi place mult cum miroase acesta cu unt de cacao , comparativ cu cel clasic încercat vara trecută, care avea mirosul obișnuit al produselor Nivea. O să revin cu o părere completă și despre acesta, după ce îl testez o perioadă mai lungă!

Gel de duș Nivea Creme Soft - luat la pachet cu produsul anterior. Dacă la laptele de corp nu vreau să mă pronunț pentru că vreau să-l mai testez, să fiu sigură de ceea ce spun, la acesta nu mă pot pronunța cu nimic pentru că nu l-am folosit încă. :)) Sunt fată cumpătată, ajung gelurile de duș pe care le am deja începute! Oricum, bănuiesc că e la fel ca toate gelurile de duș Nivea.

Spray pentru fixarea machiajului Avon - mă tot uitam uimită la el de când l-am văzut prima oară în catalog, dar nu l-am luat de cum l-am văzut gândindu-mă că n-are cum să fie bun de ceva. Este primul astfel de produs pe care-l încerc, dar n-am avut niciun fel de așteptare de la el, ba chiar îmi era teamă că mai rău o să-mi strice machiajul. Spre surprinderea mea, nu-mi strică deloc machiajul, ba chiar parcă și ajută puțin la rezistență... dar nu sunt sigură! L-am folosit de câteva ori dar trebuie să-l folosesc mai mult ca să-mi dau seama sigur dacă ajută sau nu cu ceva. Promit să revin cu păreri, dar oricum... prea mari minuni nu face, cel puțin nu pe un ten gras!

Dizolvant lac de unghii Ebeline - știu, ziceam că mă reîntorc la Cien, că nu-mi mai trebuie să încerc altceva, dar ce vină am eu că nu am niciun Lidl în drum? :( Cu prima ocazie când ajung în unul o să-mi fac stoc, momentan de ăsta m-am lipit. Nu-i rău nici acesta, e și ieftin, dar prefer sistemul de dozare cu pompiță.

Rimel SuperShock Brights royal - așa dor îmi era de un rimel colorat și n-am putut să mă abțin să nu-l încerc pe acesta, prea bine arăta în catalog. Nuanța de albastru din tub arată bestial, păcat că nu arată la fel și pe gene. :( Nu m-a dezamăgit total, dar era loc de mai bine. O să revin cu un review complet și cu swach-uri cât de curând.

Balsam de buze cu SPF 30 Avon - aveam nevoie de un balsam de buze solid cu SPF, aveam doar lichid, dar nu-i prea fantastic acesta, e prea dur.

Tratament cu vitamina B5 Farmec - nu e o noutate pentru mine, dar e pentru prima dată când apare pe blog. L-am pus și pe el ca să vă dau de știre că am reintrat în posesia lui și că îmi mențin opiniile foarte bune despre acesta.

Oja Avon Gel finish Fabulous - ați văzut-o sâmbăta trecută, acum vă mai spun doar că iubesc această nouă gamă de la Avon și mai am pe listă cel puțin încă vreo 2 nuanțe, pe lângă cele 4 care le am deja. Sunt cremoase, puternic pigmentate, se usucă destul de rapid, au un luciu foarte frumos, iar pe unghiile mele rezistă foarte bine. Unde mai pui că au și o mulțime de nuanțe superbe!

Oja Rimmel London Breackfast in bed - e din noua ediție, dar pare a fi la fel ca și celelalte oje 60 seconds, deci bună! Nuanța îmi place, iar denumirea mi s-a părut amuzantă.


Cam atât, fetelor! Vă tentează ceva din cele de mai sus? Ați încercat vreunul din produse? 


Accesoriul care dă clasă ținutei

Ceasurile de mână, cândva doar instrumente de măsurat timpul, s-au transformat în prețioase accesorii atât pentru femei cât și pentru bărbați, care nu-l mai folosesc de mult doar pentru a le indica ora exactă, devenind în timp o adevărată bijuterie care dă clasă și eleganță ținutelor! Totuși, bărbaților le este suficient, de cele mai multe ori, un singur ceas versatil pe care îl pot integra în orice ținută, pe când noi, femeile, avem nevoie de o întreagă colecție din care să avem de unde alege în funcție de ținută și poate chiar de starea noastră de spirit din acel moment. La fel ca și în cazul pantofilor, genților sau bijuteriilor, niciodată nu va fi suficient unul singur și întotdeauna va fi loc de mai multe!

Pe secundar.ro găsim o varietate largă de ceasuri de la branduri celebre precum Fossil, Orient, Versace, Seiko și multe altele, printre care și branduri cu prețuri accesibile oricărui buzunar. Varietatea de modele este foarte largă, iar calitatea superioară a ceasurilor este indiscutabilă. În același magazin online, pe lângă ceasuri de damă și de bărbați, mai găsim și bijuterii de argint cu swarovski, ochelari de soare și parfumuri.

Eu am colindat ore întregi în secțiunea ceasuri de damă și mi-am ales, cu greu pentru că am găsit prea multe ceasuri pe placul meu, doar câteva modele preferate. După ce am ales ceasurile, am început să mă gândesc în ce fel de ținute le-aș integra și odată alese în minte câteva variante de ținute, a apărut inevitabilul „îmi trebuie neapărat acest ceas!” pentru fiecare. Dar pentru că nu vreau să țin doar pentru mine superbele ceasuri alese, trebuie să vă arăt și vouă ce ceasuri m-au cucerit, dar și câte o idee de ținută pentru fiecare ceas, care-mi va servi ca dovadă a faptului că un ceas de mână poate da clasă chiar și celei mai banale ținute!

Alphabet nail art challenge - Letter K

A venit timpul pentru o nouă manichiură din cadrul colaborării Alphabet, iar tema aleasă de mine pentru litera K este... kitten! Da, da, da... pisicuțe! Am vrut inițial s-o fac pe Kitty (Hello Kitty), dar am avut un feeling (bun, se pare) că va fi o temă aleasă de mai multe fete, așa că m-am gândit să fac altfel de pisicuțe. Vă zic de la început să nu vă speriați de starea degetelor mele, o să vă explic mai în colo ce trăsnaie am făcut, acum vă las cu manichiura:


Tărâmul super-sandalelor...

Vă invit să pășim împreună în fascinantul tărâm al super-sandalelor! Știu că veți fi încântate de idee și mă veți însoți până la capăt, iar eu vă garantez că nu veți regreta! Vom descoperi împreună sandale feminine și elegante, în culori vibrante sau pastelate, cu modele frumoase și unicate, care așteaptă cuminți să fie cumpărate! Din toate sutele de modele existente pe superpantofi.ro, pentru că așa se numește locul unde găsim toate super-sandalele, cu siguranță cel puțin câte o pereche din fiecare categorie îți va suci mințile și nu vei putea rezista tentației de a o lua la tine acasă!

Începem cu cele mai feminine și elegante dintre toate, cele care ne pun cel mai frumos în valoare picioarele și silueta, prin abilitatea lor de a crea iluzia de alungire. Sigur v-ați dat seama că vorbesc despre sandalele cu toc!


Review: Ruj e.l.f. filtratious

Dacă mă urmăriți de mai mult timp știți deja că îmi plac majoritatea produselor e.l.f. pe care le-am încercat până acum și consider la modul general că sunt produse ieftine și bune. Din păcate, produsul despre care o să vă vorbesc azi este unul din cele care fac excepție de la „regulă”. Dacă vreți să aflați ce nu-mi place la acest produs, vă invit să citiți în continuarea acestui articol:

Ce produse luăm cu noi în vacanță

Știu că multe dintre voi vă pregătiți în această perioadă pentru vacanță și cred că ar fi un prilej bun să vedem ce produse nu ne pot lipsi din bagaj! Știm foarte bine de cât de multe lucruri avem nevoie, noi fetele, mai ales când vacanța este mai lungă, așa că o listă cu produsele necesare este foarte utilă, nu care cumva să uităm ceva important acasă! Dar să fie cu băgare de seamă, că vom fi fete cumpătate și vom pune pe listă doar strictul necesar pentru o vacanță reușită, nu vom pune toate inutilitățile nici pe listă și nici în bagaj!

Problema a apărut, ca în fiecare an, abia după ce am făcut lista cu lucrurile neapărat necesare în vacanță, pentru că am constat că nu am tot ce-mi trebuie, așa că am început să caut în stânga și în dreapta un magazin online în care se găsesc toate lucrurile de care am nevoie, iar câștigătorul a fost elefant.ro, un mall online pentru întreaga familie! Găsim peste 130.000 produse din categoriile: cosmetice, parfumuri, îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, cărți, ebook-uri, eradere, jucării și alte lucrușoare pentru copii. Așadar, să vedem ce nu ne poate lipsi din bagajul pentru vacanță! Facem lista pe categorii, ca să nu ne scape nimic.

Review: Balea gel peeling

Dacă mă urmăriți de mai mult timp, știți deja că sunt fan DM și Balea, acesta fiind motivul pentru care i-am dat o șansă și acestui peeling pentru ten, deși nu m-a prea încântat lista lui de ingrediente. Cum eu îmi exfoliez tenul cam de două ori pe săptămână, am avut timp mai mult decât suficient să-l testez, iar azi am decis să vă împărtășesc opinia mea despre acesta.


Rochiile cuceresc dresing-urile de vară!

Nici nu încep bine să crească gradele în termometre, că noi, fetele, deja începem să ne gândim la rochițe, fustițe, sandale și tot felul de alte articole care pe parcursul iernii au stat ascunse într-un colț al dulapului. Dintre toate, piesele de rezistență ale verii sunt rochiile, indiferent că vorbim de ieșirile în oraș, mersul la birou, plimbările pe plajă sau evenimentele. Începem să ne interesăm de trenduri, verificăm dacă ne mai sunt bune cele din anii anteriori și nu în ultimul rând... verificăm ofertele de pe piață, că doar trebuie să ne reînnoim garderoba cu modele noi în fiecare vară! Știm bine că oricâte am avea, întotdeauna e loc de mai multe, niciodată nu sunt suficiente! Și uite așa... rochiile ne cuceresc dresing-urile de vară!

Dar dincolo de trenduri, brand-uri și alte astfel de detalii mai puțin importante, esențial este ca rochiile pe care le purtăm să ni se potrivească din punct de vedere al stilului și al siluetei! Dacă dorim să arătăm impecabil în rochiile pe care le purtăm și să ne simțim bine în ele, trebuie să alegem cu atenție modelele, astfel încât să ne pună în valoare calitățile și totodată să ne ascundă eventualele defecte! Pe deasupra, evident că ne dorim și calitate, dar asta în timp ce bugetul, de cele mai multe ori, este destul de redus! Cum am putea să le împăcăm pe toate? Magazinul online Carmencita.ro care comercializează în exclusivitate rochii, ne vine în ajutor! Indiferent că aveți nevoie de rochițe vaporoase de zi, rochițe office pentru birou sau rochii de seară pentru evenimentele speciale la care urmează să participați, pe Carmencita.ro veți găsi rochițe pentru oricare din situații, la prețuri accesibile oricărui buzunar pentru o calitate foarte bună!

Dar pentru că vorbeam de siluetă, m-am gândit să vă vin în ajutor oferindu-vă câteva propuneri de rochii Carmencita pentru fiecare tip de siluetă. Să vedem mai întâi care sunt acestea:

Alphabet nail art challenge - Letter J

Timpul zboară, iar noi am ajuns azi la tema cu litera J din cadrul aceste colaborări. La început credeam că nu o să găsesc nicio temă cu această literă, iar după ce mi-a venit prima ideea.... a început să curgă cu o multitudine de idei și nu mai știam ce să aleg. :)) Pe toate nu le puteam integra în aceeași manichiură, așa că am ales doar două pe care să le îmbin: jelly sandwich & jewelry. Vă las cu manichiura și vă povestesc apoi ce am făcut acolo și ce reprezintă fiecare element:

Top 10 produse cu preț sub 20 lei

Am văzut această idee de postare la Taina Frumuseții și mi s-a părut foarte interesantă, așa că am decis să o preiau și eu! Vroiam inițial să fac două articole separate, unul pentru produsele de îngrijire și altul pentru cele de make-up, dar am realizat că n-am prea multe machiaje cu preț sub 20 lei care consider că ar merita menționate, așa că pun totul la grămadă. Acestea sunt produsele care eu consider că merită încercate, într-o ordine total aleatorie:


Cum să ne îmbrăcăm accesibil și frumos

Duminica trecută am petrecut-o în aer liber, în familie. Ne-am bucurat de căldura plăcută, încă suportabilă și de adierile ușoare ale vântului, iar din vorbă în vorba am ajuns să discutăm despre hăinuțe frumoase, de calitate și accesibile ca preț în același timp, moment în care mi-a venit imediat în minte site-ul MiniPrix. Mi-am amintit de câteva lucrușoare frumoase pe care le văzusem cu nu mult timp în urmă și totodată că aceștia au lansat o aplicație pentru smartphone/tabletă, așa că am propus fetelor să aruncăm un ochi pe site. Pentru că le-a surâs ideea, am scos cu entuziasm tableta din geantă, am descărcat aplicația miniPRIX din App Store, am instalat-o și am început să analizăm site-ul ca între fete  - eu, mama și două mătuși. Aplicația funcționează excelent, așa că ne-am bucurat de hoinărit printre rochii, sandale și alte articole de vară mai bine de vreo 2 ore, asta în timp ce savuram câte o cafea, fără bătăile de cap pe care ni le-ar fi dat hoinăritul prin magazinele fizice.

Bineînțeles că n-am putut doar să admirăm, ci am și cumpărat fiecare o mulțime de articole, unul mai frumos ca altul și la prețuri foarte bune! Am așteptat pachetul cu entuziasm și nu a întârziat să apară, ca de fiecare dată livrarea a fost rapidă, marți coletul cu bunătăți era deja în mâinile noastre! Bănuiesc că sunteți curioase ce mi-am achiziționat și pentru că am mai avut la începutul verii o comandă pe site pe care nu am apucat să vi-o arăt, o să profit acum să vă arăt toate noutățile mele de la MiniPrix.

Deoarece îmi plac la nebunie articolele vestimentare cu dantelă și mai nou cele cu broderii, îmi doream foarte mult și niște fustițe cu astfel de detalii, iar pe site am găsit exact ce îmi doream. Am ales cele două modele de mai jos, care fac parte din ultima mea comandă:


Oferte tentante de luna aceasta: Yves Rocher și DM

Bănuiesc că la toate ne plac reducerile și promoțiile, așa că m-am gândit să vă arăt câteva din ofertele tentante ale acestei luni. O să încep cu reducerile din magazinul online Yves Rocher, pentru că mi s-au părut super interesante. Ofertele Yves Rocher prezentate mai jos sunt valabile până pe data de 3 august, iar acestea sunt:

1. -35% reducere pentru un produs la alegere, cu excepția promoțiilor, a seturilor, a produselor cu bulină verde și a produselor în ediție limitată. Reducerea se aplică celui mai scump produs din coșul de cumpărături.

2. O surpriza din 4 la alegere, pentru o comanda de minim 39 RON:
- 1 Gel de duș din gama Les Plaisirs Nature (400ml), la alegere din 5 arome: Zmeură, Mure, Nucă de Cocos, Ulei de măsline și Piersică
- Gel cremă Zero Defecte
- Rimel Sexy Pulp Ultra Volum
- Set format din Trusa Vanity violet și portfard lila

Produse consumate: Iunie 2014

Luna trecută am adunat un morman destul de mare de produse consumate, cred că e pentru prima oară când reușesc să termin așa de multe produse într-o singură lună. Vreau să fac totuși o mică precizare: dischete demachiante, șervețele cosmetice sau alte lucruri de genul ăsta nu vi le arăt în astfel de postări pentru că n-am ce să vă spun despre ele și de obicei recumpăr aceleași 2-3 variante care se tot consumă în fiecare lună și chiar n-are sens să vă tot plictisesc cu ele (cel puțin dischetele, parcă le-aș mânca la micul dejun zilnic, așa de repede le consum). Revenind, acesta e mormanul meu de gunoaie produse consumate în luna iunie:


O vară fierbinte cu SevenSins

Vara aceasta și-a făcut simțită prezența timid, lăsându-se așteptată destul de mult, dar în cele din urmă ne putem bucura de soare, de căldură, de vacanțele la mare și de weekendu-urile petrecute la piscină! Dar pentru a ne putea bucura de asta avem nevoie și de costume de baie frumoase, viu colorate, care să ne dea o stare de bine și care să ne pună în valoare silueta, pentru a ne simți cât mai bine în pielea noastră!

Așadar, am pornit în căutarea de noi costume de baie pentru această vară, doar că așa cum vă spuneam chiar la începutul săptămânii trecute, deși am hoinărit prin o mulțimea de magazine online... am cam rămas puțin dezamăgită din cauză că nu am găsit niciun costum de baie pe placul meu. Asta după ce am căutat destul de mult și prin magazinele fizice, tot fără rezultate! Situația s-a schimbat însă acum câteva zile, în momentul în care am descoperit site-ul SevenSins. Atunci când am intrat la secțiunea costume de baie de pe site am început brusc să mă simt ca un copil într-o cameră plină de jucării - am zărit o mulțime de costume de baie colorate, cu modele diversificate, frumoase și de bun gust. Exact ce vroiam să văd!

Am început să analizez fiecare costum de baie de pe site și am apreciat foarte mult faptul că ni se pun la dispoziție imagini clare și toate informațiile necesare despre fiecare produs în parte. Veți găsi la fiecare costum de baie informații precum: tipul sutienului (cu sau fără push-up, push-up detașabil sau nu), materialul din care este realizat, țara de proveniență și multe altele, însă cel mai important e că sunt specificate dimensiunile în cm pentru fiecare mărime, lucru extrem de important la un magazin online care comercializează articole vestimentare, deoarece ne ajută să ne asigurăm că mărimea aleasă ni se potrivește! Costul transportului este de 18 lei, dar la comandă de minim 199 lei beneficiați de transport gratuit! Totuși, dacă preferați să probați costumul de baie înainte să-l achiziționați, am o veste bună: cei de la SevenSins au un showroom în București, unde puteți proba și de unde puteți ridica produsele! Adresa este Str. Orzari, Nr. 3, Bl. 47, Parter, Sector 3.

Pe site am găsit o mulțime de costume de baie care se încadrează în tendințele acestei veri, iar asta în timp ce oferă o diversitate largă de modele care să se potrivească fiecăreia în funcție de siluetă și de gusturi. Mai jos găsiți câteva propuneri de costume de baie: