Produse consumate - Ianuarie 2015

Vă recomand ca înainte să citiți articolul să vă pregătiți un ceai sau o ciocolată caldă și apoi să vă faceți comode, fiindcă va fi un articol lung! Pot spune că am început anul bine, am reușit să consum în ianuarie foarte multe produse, printre care unele care se apropiau de finalul termenului de valabilitate, iar altele din categorii unde am stocuri cam mari pe care încerc să le mai diminuez înainte să mai încerc alte produse noi. Am mai făcut și puțină curățenie printre produsele de makeup și veți vedea la final câteva produse aruncate aproape întregi, lucru ce nu aș mai vrea să se întâmple pe viitor!


Așa-i că nu par multe din poza „de grup”? Asta pentru că am avut multe lucruri micuțe din categoriile makeup și unghii! Nu mă mai lungesc, că am destule să vă povestesc despre produsele consumate! Ca de obicei, veți găsi inserat link către review pe denumirea produselor care au beneficiat de unul!


Demachiant bifazic Balea - un demachiant bun pe care l-am recumpărat de nenumărate ori. Acum am luat însă o pauză fiindcă am descoperit unul care-mi place și mai mult, dar și pentru că nu l-am mai găsit în DM la ultimele vizite, probabil a fost scos... dacă definitiv sau doar provizoriu rămâne de văzut.

Lapte demachiant Blanchette B - produs propiu Kaufland, mie mi s-a părut foarte ok pentru îndepărtarea machiajului de pe ten. E foarte ieftin, e și spornic, dar nu cred totuși că o să mă mai întorc la el, are cam mulți iritanți în compoziție. 

Loțiune micelară Garnier - a doua sticlă consumată, am trecut la a treia și cu siguranță vor mai urma și altele. Este the best pentru mine!

Cremă de ochi Serum Vegetal YR - face parte din gama veche, nu din cea despre care v-am povestit aici. A fost un produs bun, hidrata bine, intra rapid în piele și era o bază foarte bună pentru machiaj. Mi se pare totuși cam piperat prețul întreg pentru ceea ce oferă, dar dacă o prindeți la reducere sau cadou la comandă merită luată în calcul!


CC Cream Elmiplant - cât l-am mai iubit! Îmi mențin toate părerile bune cu privire la acesta și totuși n-o să-l recumpăr... încă! Mai am multe pe listă, acum mi-a rămas gândul la noul CC Cream Gerovital, dar nu exclud ideea ca la un moment dat să mă reîntorc la el!

Rimel Big&Daring Avon - mi-a plăcut foarte mult, mi-ar fi plăcut și mai mult dacă ar fi avut o periuță mai pe placul meu. Dacă vreodată o să îmi doresc un rimel waterproof e foarte probabil să reapelez la acesta (teoretic nu e rezistent la apă, practic mie mi s-a părut că se comportă ca unul). 

Rimel Essence Maximum volume - în ciuda numelui, nu ofertă absolut deloc volum! Doar alungire, atât! Nu m-a încântat, l-am folosit doar pentru genele inferioare. Acesta ar mai fi avut ceva produs în el dar deja era trecut termenul și n-avea sens să mă risc!

BB Cream Lioele mini - nu prea mi-a fost suficientă cantitatea din tub pentru a-mi forma o părere clară, dar un lucru e cert: este foarte închisă nuanța și alta nu există! Caz în care degeaba ar fi el minunat dacă nu există o nuanță potrivită mie (și credeți-mă că nu sunt vreo Albă ca zăpada). Vă pot spune totuși că acoperă destul de bine și rezistă foarte bine pentru un BB Cream.

Mostră fond de ten Este Lauder Double Wear - un fond de ten mult lăudat pe care de mult timp îmi doream să-l încerc! Draga de Simona știa asta și mi-a trimis în cutiuța din poză o cantitate generoasă din al ei ca să îl încerc (mulțumesc, draga mea!). Pot să confirm și eu că la capitolul rezistență pe ten excelează bine de ton! Nu prea mă încântă însă faptul că nu oferă chiar cel mai natural aspect, așa că nu sunt complet convinsă să dau 150-200 lei pe varianta full size. Rămâne însă să mă mai gândesc.


Dizolvant pentru unghii Ebeline - o bucată cu acetonă, una fără! Minunate aceste dizolvante, merită încercate dacă aveți DM în oraș. Mi-a plăcut mult varianta cu acetonă dar acum m-am îndrăgostit de cea fără, este foarte eficientă și mult mai blândă cu unghiile!

Base coat Farmec - mie-mi place mult, l-am consumat aproape complet și l-am recumpărat rapid! A fost prezent și în acest top!

Ojă Farmec Ultrarezistent #50 - mi-a plăcut destul de mult, am folosit cam 3/4 din ea. Singurul motiv pentru care nu o s-o recumpăr e că necesita 3 straturi pentru a deveni perfect opacă. 

Ulei de cuticule stick - ceva no-name, îl găsiți pe site-uri gen Born Pretty Store, Ebay sau de la noi Depozitul de frumusețe (de unde-l aveam eu). Mirosea bine, hidrata bine și modul de dozare mi-a plăcut foarte mult. L-am stors până la ultima picătură și poate o să-l recumpăr cândva.


Gel de duș cu cacao și portocală YR - mi-a plăcut foarte mult, aproape numai pe el l-am folosit de când am intrat în posesia lui și până l-am golit! Poate o să-l recumpăr iarna viitoare, dacă o să mai fie. 

Spumant de baie Mrs Frosty Avon - nici nu vă puteți imagina cât de milă mi-a fost să arunc ambalajul ăsta drăgălaș. :)) Dar n-avea sens să-l păstrez, oricum nu e prea practic, avea o găurică prea mică prin care abia ieșea produsul. Mi s-a părut însă un spumant bun, mai bun decât cele clasice de la Avon, necesita mai puțin produs pentru a umple cada de spumă. Încă mai am din varianta cu măr verde!

Și acum trecem la produsele aruncate...


Ruj Avon - nu mai știu gama, nici nuanța și am apucat să îl arunc. Știu doar că a fost un ruj bunicel, o nuanță plăcută, dar era foarte vechi, din perioada când nu prea purtam rujuri. Deja mirosea dubios, n-avea sens să-l mai țin.

Ruj Deborah - a avut un miros urât, „de vechi”, încă de când l-am cumpărat. Am avut vreo 2-3 tentative să-l folosesc dar mi-am dat seama că n-are sens să mă chinui cu el, nu e ca și când n-aș avea o grămadă de rujuri. 

Corector Deborah 24 ore - niciodată nu m-au încântat corectoarele solide, cel puțin pe zona cearcănelor nu-mi plac deloc. Și cum pe restul tenului nu prea am probleme, n-am avut la ce să-l folosesc și oricum tot uitam de existența lui. A prins și el un miros dubios destul de repde, ceea ce nu mi se pare tocmai normal. Și nu știu dacă să dau vina pe produsele Deborah sau pe cei de la Emag, de unde au fost luate, dar înclin mai mult către a doua variantă!

Hiu, cam asta a fost. Vă mulțumesc dacă ați ajuns până aici, meritați o prăjiturică! :)) Sper că v-au fost de folos informațiile și vă aștept părerile!

Ați încercat vreun produs din cele prezentate? Cum vi s-a părut? Voi ce produse ați consumat luna trecută?

14 comentarii

  1. Harnicuta foc, ce mai!
    Sunt impresionata de cantitatea de demachiant pe care ai epuizat-o. Wow! Respect! ;))
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, mulțumesc!
      Haha, e o dovadă a faptului că e cea mai importantă etapă din rutina mea de îngrijire a tenului. :D
      Pupici

      Ștergere
  2. Da, chiar harnica foc! Eu am fost mai lenesa.. :(
    La categoria produse de aruncat ar cam trebui sa arunc un ochi pe acolo, cred ca s-au cam strans si la mine ceva produse ce nu le mai folosesc de ceva timp... :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc. Ai timp să te revanșezi luna asta! :D
      Merge atunci de o curățenie de primăvară. :)) Eu acum aș mai avea doar niște gloss-uri pe care nu le folosesc, dar pe acelea poate o să le fac cadou, că unele chiar sunt noi. :D
      Pupici

      Ștergere
  3. Maaama, cata muntele! Incep sa ma simt rusinata :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) N-ai de ce, am văzut că și tu ai avut recoltă bogată. :p

      Ștergere
  4. Foarte harnicuta Miha :D (sau Ella?sau Mihaela? :D ) .Sa stii ca m-am pus si eu pe treaba si incep sa termin din produse :D .
    Micelara de la Garnier trebuie achizitionata in curand si trebuie sa-mi iau si eu un dizolvant de la Ebelin,ca prea multe laude i se aduc :D .Sa vad cum intru in DM si daca reusesc sa merg direct la standul cu el,sa-l pun in cos si sa ma duc sa-l platesc,fara sa mai fac diferite opriri pe la Balea-geluri de dus sau creme de corp...sau... :D .
    Te pupacesc :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ella prefer, dar îmi poți spune cum dorești, accept toate trei variantele. :))
      Bravo, bravo.. ține-o tot așa!
      Haha, și eu trebuie să ajung printr-un DM dar nu știu cum o să fac să mă limitez doar la strictul necesar, mai ales dacă or să fie și reduceri tentante. :D
      Te pup, draga mea!

      Ștergere
  5. pffff, multe mai sunt :)).

    chiar voiam sa intreb unde-i Mr Frosty :)).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Și mie mi se par destul de multe pentru o lună. :D
      Haha, Mr Frosty încă e prin baie, cu el am fost mai zgârcită. :))))

      Ștergere
  6. ce fain e mr frosty!
    si eu sunt curioasa de cc ul nou!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, e super simpatic ambalajul. :D
      Eu abia aștept să-l încerc, sunt curioasă dacă o să-mi placă mai mult ca acesta de la Elmiplant!

      Ștergere
  7. Am si eu un articol similar la "copt". Imi place sa citesc impresii finale despre produse.
    Lotiunea Garnier imi place si mie, acum am bifazicul din gama asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia aștept să citesc articolul tău! Și mie îmi plac astfel de postări, cred că impresiile de la final sunt cele mai importante! :D
      Mă bucur că îți place! Am fost tentată să achiziționez și eu bifazicul, nu știu de ce am ezitat apoi și l-am pus înapoi pe raft. Poate o să-l încerc cânva, totuși!

      Ștergere