Perechi perfecte #2

A trecut destul de mult timp de la primul articol de acest tip pe care l-am publicat (cel de aici) și m-am gândit că e timpul să vă mai arăt câteva din perechile mele favorite din ultima perioadă - nu sunt multe, dar sunt combinații pe care le fac frecvent, unele dintre ele chiar le folosesc numai în combinația asta. Veți vedea și de data asta mai mult perechi între un produs de makeup și o pensulă, fiindcă astea sunt cele mai frecvente pe care le fac.



NYX eyebrow gel și Real Techniques brow brush (din setul Starter) fac împreună cea mai bună echipă atunci când vreau sprâncene bine conturate într-un timp foarte scurt. Despre gelul pentru sprâncene v-am mai vorbit și e posibil să o mai fac, fiindcă mi se pare genial și cu siguranță e cel mai rezistent produs pentru sprâncene pe care l-am încercat vreodată (chiar e waterproof!). Despre pensulă nu sunt multe de spus, doar că o prefer la gelul ăsta fiindcă e mare, deasă și nu foarte flexibilă, ceea ce mă ajută să aplic produsul din doar câteva mișcări. 


Catrice Prime and fine powder și EctoTools powder brush le folosesc împreună aproape de fiecare dată când mă machiez, de vreo două luni în coace. Pensula am mai folosit-o și la alte pudre, îmi place pentru oricare, dar pentru pudra de la Catrice am folosit doar pensula asta, nu-mi place niciuna alta. Îmi e greu să vă explic și de ce, cert e că fac o pereche foarte bună. Despre pudră am scris mai multe aici.


Rujul Catrice Ultimate Color, nuanța On the pink side of life și Essence lipliner, nuanța Wish me a rose - îmi plac foarte mult și separat sau în alte combinații, dar îmi plac la nebunie și împreună, mi se pare că se completează perfect, ador și culoarea, iar de retuș uit pentru ore bune când le port împreună, ambele produse fiind foarte rezistente. Mi se pare că se asemănă mult și textura celor două, poate și din cauza asta mi se pare că fac o pereche perfectă.


O combinație total neașteptată și pentru mine, e cea dintre fondul de ten Revlon Colorstay și pensula Avon Luxe de stippling. Am apelat la pensula asta într-un moment în care aveam murdare toate restul pensulelor și am rămas surprinsă de perechia bună pe care o fac, cel puțin pentru nevoile și preferințele mele. Îmi place în general pensula mai mult decât m-aș fi așteptat, aproape orice fond de ten îl aplic din câteva mișcări cu ea și obțin un aspect foarte natural, însă cel mai mult o folosesc în combinație cu Colorstay, tocmai pentru că obțin cel mai natural aspect cu ea, iar pe deasupra economisesc și timp.

Obișnuiți să creați astfel de perechi? Care sunt combinațiile voastre favorite? Ați încercat vreunul dintre produsele/pensulele de mai sus?

16 comentarii

  1. Eu nu aplic fondul de ten cu pensula, dar o data si o data tot o sa incerc!
    Contur de buze de foarte multa vreme nu am mai folosit. Dintre produsele prezentate de tine nu am incercat nici una :( Te pup.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu mai suport să aplic fondul de ten cu mâna, iar burețeii nu prea mă atrag.
      Nu îl folosesc atât de mult pe post de contur, e mai mult ca o „bază” pentru ruj în cazul meu. :D
      Te pup!

      Ștergere
  2. si mie imi place f mult pensula de la Avon, si pt aplicarea fondului de ten, si pt a pudrei si pt a blushului. face totul sa arate f natural.
    gelul de sprancene de la nyx e minunat, rezista pana il demachiez si trebuie neaparat sa fie un demachiant waterproof, pentru ca altfel nu se ia. cateodata il folosesc si ca tus de ochi, cand nu vreau un cat eye prea strident.
    o zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că și ție-ți place! La pudră n-am încercat-o, nu cred că am folosit vreodată o pensulă de stippling în scopul ăsta, dar pentru blush mi s-a părut și mie ok.
      Așa e, am precizat și eu cu mai multe ocazii că trebuie un demachiant pe bază de ulei pentru a-l îndepărta rapid - ceea ce e firesc pentru un produs cu adevărat waterproof! Uite că nu m-aș fi gândit să-l încerc pe post de eyeliner, dar mi-ai dat o idee bună! :D
      Weekend frumos îți doresc!

      Ștergere
  3. catrice-ul ala plus essence ma tenteaza cel mai tare ;).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-ai gusturi rele. :)) E o combinație foarte simpatică și foarte bună!

      Ștergere
  4. Fondul de ten Colorstay imi place foarte mult dar il folosesc cu alta pensula :) Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți place! Și eu îl folosesc uneori cu o altă pensulă, de obicei când vreau o acoperire mai mare. :) Pupici

      Ștergere
  5. M-ai tentat cu pensula pentru pudra Ecotools si citind mi-am dat seama ca si eu folosesc o anume pensula cu un anume fard, sau fond de ten sau blush mai des decat altele :) Se potrivesc ca si texturi. Chiar imi place ideea postarii! Te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie-mi place mult pensula, deși la prima vedere m-am uitat cam urât la ea, din cauză că e plată.
      Mă bucur dacă ți-a plăcut ideea articolului (deși nu-mi aparține, am preluat-o de la Camelia) și aștept să ne prezinți și tu combinații dintre un produs și o pensulă. :D
      Te pup!

      Ștergere
  6. That's it, imi trebuie gelul ala de sprancene NYX! Nu mai pot fara!:)) Imi place mult ideea asta de articol, am descoperit si eu niste combinatii interesante in ultima vreme.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt perfect de acord, chiar îți trebuie! :)) Nu cred că o să regreți dacă-l iei, e super mișto!
      Mă bucur că-ți place ideea articolului, am văzut ieri câteva combinații interesante și la tine. :D

      Ștergere
  7. AM avut si eu o pensula stippling de la Elf...mi-a placut enorm!
    ColorStay in acest moment imi place sa-l aplic cu beauty blender...rezista extrem de bine si reuseste sa ramana mat destul de mult..parca mai mult decat inainte! Sau poate nu eram atenta eu la detalii!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De la Elf n-am avut, dar mai îmi place mult și cea de la RT. :D
      Eu nu sunt mare fană a burețeilor, în general. N-au reușit (încă) să mă cucerească, dar cred că se poate obține cu el un rezultat foarte bun.
      Pupici

      Ștergere
  8. Astept si eu vinerea aia neagra, sa sparg pusculita si sa fac si eu perechi asa frumoase :D kiss

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha. :)) Abia o aștept și eu, mai ales pentru alea câteva pensule pe care le mai am pe wishlist. :D
      Pupici

      Ștergere