The Procrastinating Beauty Blogger Tag


Azi am „furat” un alt tag drăguț găsit pe blogurile multor fete. Nu mă mai lungesc la vorbă, vă las cu întrebările și răspunsurile mele..

1. Numește o etapă de înfrumusețare pe care o faci rar.
Măștile de față și pentru păr preparate în casă. Ar trebui să facă parte din rutina de îngrijire a fiecăreia dintre noi (desigur, fiecare ce consideră și la cât timp consideră că are nevoie). Anul trecut am fost din păcate cam leneșă și chiar am renunțat total la unele care îmi ofereau rezultate pe care niciun produs din comerț nu mi le oferă. Sper să remediez curând și să folosesc mai des tot ce știu că dă rezultate bune pentru mine. 


2. Îți speli pensulele de machiaj cu regularitate?
Da, cam o dată pe săptămână.

3. Cât timp reziști cu oja sărită de pe unghii?
Nu suport să văd oja sărită de pe unghii și dacă asta se întâmplă când sunt în oraș, fac tot posibilul să nu țin la vedere mâna cu unghia „defectă”. Refac manichiura cât de repede se poate.

4. Cât timp îți ia să cumperi din nou un produs de beauty dacă ai nevoie de el?
Îl cumpăr din timp, înainte să se termine cel pe care îl utilizez. Dacă e vorba de un produs care se găsește greu și care îmi place foarte mult, îl iau chiar și în dublu exemplar, să fiu sigură că am „stoc”.

5. Care este cel mai rău obicei de beauty?
Stoarcerea coșurilor de pe față. Pur și simplu nu mă pot abține la cele care ies în evidență, parcă țipă la mine să fac asta. Știu că nu e bine, norocul meu că îmi apar rar astfel de coșuri. Mai aveam prostul obicei ca pe cele micuțe, aproape insesizabile, să le rup cu unghiile. Din fericire de acest obicei am scăpat, poate reușesc cândva și de cel din urmă. 

6. Numește un lucru nelegat de frumusețe pe care îl amâni mereu? 
Să merg la dentist. Nu de frică, de silă. Nu-mi place!! Tot anul trecut am amânat treaba asta, însă nu și anul ăsta! Nu am mari probleme de rezolvat, dar vor deveni dacă n-o să ajung prea curând. N-am nicio tragere s-o fac… dar trebuie! Și nu e prima oară, am mai avut și alte mici probleme stomatologice pe care le-am tot amânat și când în sfârșit am ajuns la dentist nu mai erau chiar atât de mici. So… nu faceți ca mine!

7. Când te pregătești de ieșit, lași aranjarea pe ultima sută de metri?
De obicei nu, mă aranjez din timp. Dar trebuie să recunosc că mai am și momente când sunt prinsă cu alte lucruri și tot amân în ideea că „e timp” și ajung să mă aranjez în cea mai mare grabă.

8. Poți să faci limitări de shopping (project pan)?
Da, dacă și unde consider că e necesar. Chiar sunt acum într-un fel de project pan cu ojele. Pe toată perioadă verii am cumpărat mult prea multe, deja se strânsese multe neîncercate, așa că mi-am impus să nu mai cumpăr o bună perioadă de timp. Și am reușit! Curând o să ies din această „restricție”, dar NU o să încep din nou să exagerez cu cumpăratul. Îmi sunt  dragi toate ojele pe care le am și vreau să le folosesc cât mai des pe fiecare. Plus că nu vreau să devin o obsedată de cumpărături, iar asta e valabil și la produsele de îngrijire și de make-up.

9. Cât de organizate sunt colecțiile tale de machiaj și oje?
Sunt foarte bine organizate și le reorganizez ori de câte ori cred că e nevoie sau îmi vine o idee mai bună de a le organiza.


Îl poate prelua oricine dorește. Aștept cu drag răspunsuri și în comentarii. :)

Niciun comentariu