Produse favorite - Aprilie & Mai

În ultimele două luni am descoperit foarte multe produse noi care m-au cucerit și pe care le-am folosit destul de des de când au intrat în posesia mea, așa că azi avem o postare destul de lungă. Nu mă mai lungesc cu introduceri inutile, vă las să aflați care sunt produsele mele favorite din ultimele două luni și de ce!


Pigment Inglot Star Dust #111 - m-a cucerit total acest pigment și deși nu l-am folosit chiar atât de des (fiindcă nu e genul de produs pe care să-l folosești în machiajele de zi cu zi), își merită totuși locul în această postare, a fost o descoperire foarte faină! V-am vorbit despre acești pigmenți și alte noutăți Inglot în postarea de aici, iar dacă vreți să aflați o părere mai detaliată, aștept să-mi spuneți!

Maybelline Lash Sensational mascara - cu siguranță îl știți, a devenit rapid celebru prin blogosferă de când a apărut și la noi! Pentru mine a fost cel mai folosit și iubit rimel din ultimele două luni, îmi place foarte mult chiar dacă efectul este unul destul de natural! Mi l-am dorit din prima clipă în care i-am văzut periuța, știam că o să-mi placă și nu m-am înșelat! Va urma un review, vă spun atunci mai detaliat de ce-mi place, ce mici minusuri are și bineînțeles, o să vă arăt ce efect oferă genelor mele.

Farduri mono L'Oreal - nuanțele Die for chocolate și Over the taupe; țin minte că m-au tentat puțin de când le-am văzut lăudate de Diana, dar nu mă așteptam totuși să-mi placă chiar atât de mult! Sunt foarte cremoase, puternic pigmentate și rar se întâmplă să-mi cadă pe obraji puțin fard. Din păcate pe Over the taupe l-am scăpat pe jos și s-a spart fardul, dar e încă utilizabil, doar trebuie să fiu mai atentă când umblu cu el. Totuși, chiar dacă sunt minunate, mi se pare cam exagerat prețul lor întreg, însă dacă le prindeți la ofertă merită să le dați o șansă. Eu sigur n-o să le ratez, aș mai vrea și alte nuanțe!

Apă de parfum Quelques Notes d'Amour - un parfum elegant, rafinat și foarte persistent. M-a cucerit, l-am purtat dese ori în ultimele două luni! Vă invit să-i citiți părerea Danei despre acesta în postarea de aici, nu cred că putea cineva să-l descrie mai bine!


Alive Phyto cream (Capra Nera) - a fost o surpriză plăcută, merita și ea menționată aici, chiar dacă nu sunt foarte decisă dacă-și merită chiar prețul întreg. I-am dedicat și un review aici!

Balsam buze Yves Rocher cu cocos - nu prea obișnuiesc să pun astfel de produse în articole de tipul ăsta, dar balsamul ăsta de buze mi-a plăcut prea mult! Pe lângă faptul că hidratează bine buzele, mai are și un miros delicios de cocos! Atât de mult mi-a plăcut încât cred că va ajunge cât de curând într-o postare cu produse consumate, deja e consumat mai bine de jumate. 

Bioderma ABCDerm SPF 50+ - credeți-mă că am înnebunit pe toată lumea în jurul meu cu această cremă, câteva colege bloggerițe pot confirma! Cred că e cea mai faină descoperire din ultimele luni și îmi e alături zi de zi. De ce-mi place atât de mult am scris deja într-un review destul de lung în care am încercat să acopăr toate detaliile - aici îl găsiți!

Apă micelară L'Oreal pentru ten normal sau mixt - își face treaba cu brio, e la fel de bună ca preferata mea de la Garnier și e aproape același lucru cu varianta pentru ten sensibil de la L'Oreal, doar că aceasta pentru ten normal sau mixt nu are glicerină în compoziție, e singura diferență (care în practică eu nu o văd, fiindcă oricum îmi curăț apoi tenul cu un cleaner).


Cele mai iubite și purtate rujuri în ultima vreme, au fost următoarele:

Inglot Rouge a Levres #152 - o nuanță de roz superbă, un ruj cremos și totuși foarte rezistent; îmi place extrem de mult, mai vreau și alte rujuri Inglot!

Flormar Revolution #09 - el a fost cea mai mare surpriză, de când am intrat în posesia lui l-am purtat obsesiv. În afară de faptul că are o nuanță de mov care-mi place la nebunie cum arată pe buzele mele, mai este și extrem de rezistent! Fiind un ruj mat, mă așteptam să reziste cât de cât mai bine, dar nu mă așteptam să-l am încă pe buze și după o masă copioasă. Toată lumea mă întreabă ce ruj am pe buze, când văd cât de bine poate să reziste. Eu m-am îndrăgostit de el, sigur îl veți mai vedea la mine pe blog!

L'Oreal Color Riche #453 - un ruj cremos, de asemenea destul de rezistent și o culoare care, deși nu mă așteptam, mi se potrivește foarte bine (sau cel puțin așa mi se pare mie și așa mi-a spus lumea din jurul meu). Îmi place și el mult!


V-am tentat cu ceva în mod special? Voi ce produse interesante ați descoperit în ultima vreme? 
Ați încercat vreunul dintre produsele menționate de mine? Cum vi s-a părut?

14 comentarii

  1. Pai da! Un pigment Inglot!!! Farduri L'oreal! Ruj Color Riche L'oreal~! :D
    Acestea imi plac mult, insa nu mai e nevoie sa zic de crema cu SPF de la Bioderma!!! :D
    Pupici si sa le folosesti cu drag pe toate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, te-am tentat cu câteva produse. :p Merită din plin pigmenții Inglot, dacă știi că-i folosești! De produsele L'oreal sunt de părere că merită luate la ofertă, mie mi-ar fi ciudă să dau 60 lei pe un ruj și apoi să-l văd la 30. :))
      Ea chiar merită clar pusă în capul listei! Dacă te decizi să o încerci, sunt foarte curioasă cum te vei înțelege cu ea!
      Mulțumesc frumos! Pupici

      Ștergere
  2. Ma bate gandul sa incerc abcderm, dar sunt in dubiu pt ca eu am tenul mixt cu tendinte acneice si pe obraji am o portiune maricica cu pori mari vizibili :(( . Daca nu mi s-ar potrivi, as avea la cine o pasa, dar imi e frica sa nu se blocheze porii sau mai grav sa am o eruptie acneica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pori mari am și eu, dar nu mi-a cauzat nicio problemă. Din câte păreri am citit, sunt puține fetele care au pățit să le blocheze porii, nu cred că sunt prea mari șanse să-ți provoace o erupție. Oricum, orice cremă cu factor de protecție are un mic risc, până nu încerci nu prea ai de unde să știi. :D Poți eventual s-o testezi mai întâi pe o porțiune mai mică, pentru vreo 2 săptămâni, ca să vezi cum se comportă.

      Ștergere
    2. Da,pana nu incerc nu am de unde sa stiu. Oscilez intre ea si una de la Avene. Sa vad la care ma hotarasc.

      Ștergere
    3. Pe oricare ai alege-o, îți doresc să te înțelegi cât mai bine cu ea!

      Ștergere
  3. Da, da, bune bune toate! <3 Crema asta de la Bioderma nu am incercat-o, sunt 100% sigura ca este foarte buna si pentru tenul meu gras. <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu cred că te-ai înțelege foarte bine cu ea, e minunată pentru un ten gras!

      Ștergere
  4. Am si eu parfumul si il ador! Am multe de la ei, dar parfumul asta a devenit preferatul meu. In ultima vreme am descoperit glossurile Essence, deodorantul BU si crema demachianta Viva Natura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că îți place parfumul! Ai avut și tu câteva descoperiri. :)

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. Eu sunt îndrăgostită total de el, m-a surprins mai mult decât plăcut! Mă bucur mult că și ție-ți place, poate o să vi-l arăt cândva și aplicat pe buze.

      Ștergere
  6. In afara de ABCDerm, nimic n-am incercat din lista ta, dar m-ai tentat cu parfumul si balsamul de buze! :D Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie să le miroși pe ambele într-un magazin, cel puțin parfumul eu cred că te-ar cuceri! :D
      Te pup!

      Ștergere