Cada deja mă așteaptă cu multă spumă frumos parfumată a lămâie și a lapte de migdale, „vinovat” fiind Balea Creme Bad, pe care am de gând să-l folosesc de asemenea pe post de gel de duș - e minunat în ambele scopuri, iar mirosul de prăjitură cu lămâie îmi răsfață simțurile ori de câte ori îl folosesc. Cât timp stau tolănită în cadă, o să-mi exfoliez și masez tenul cu masca gomaj Gerovital Happines cu caise, care e o adevărată încântare pentru ten (cred că e cel mai bun peeling pentru ten încercat până acum - mai multe am scris aici), iar apoi o să aplic masca de față Balea cu căpșune (pe care o încerc pentru prima oară, sper ca mirosul să fie chiar de căpșune).
Cât timp stau cu masca pe față, pe corp o să folosesc uleiul de duș L'Occitane care o să mă facă să mă simt ca într-un SPA (i-am dedicat o declarație de dragoste aici), iar picioarele foarte obosite o să le răsfăț cu exfoliantul Foot works cu cireșe care miroase genial și care mă relaxează instant când îl masez pe picioare! După baie, am în plan să folosesc laptele de corp Gerovital Happiness cu afine, de care am cam uitat în ultimul timp. În rest, doar rutina obișnuită a tenului, nimic deosebit ca răsfăț. Aveam în plan să-mi fac și manichiura, dar nu cred că o să mai fiu în stare, probabil va rămâne pe mâine.
Cireșe, afine, caise, căpșune, migdale, lămâi... și-a ieșit un răsfăț cu salată de fructe!
Cireșe, afine, caise, căpșune, migdale, lămâi... și-a ieșit un răsfăț cu salată de fructe!
Voi cu ce vă răsfățați după o zi obositoare? Vă plac produsele cu arome fructate?
Ce tare e ultima fraza :))
RăspundețiȘtergereMie masca Balea mi-a placut, cu scrb ul nu ma impac, iar lotiunea de corp e aproape gata!
Relaxare placuta si somn usor!
PS Iti admir determinarea de a scrie chiar si in astfel de momente!
Am adăugat-o când am realizat câte fructe am acolo. :)) Nu a fost intenționată alegerea!
ȘtergereMi-a plăcut mult mirosul măștii, dar în rest nu m-a dat pe spate. Deci nu cred că nu-ți place scrub-ul! Ești prima persoană de care știu eu. :))
Mulțumesc mult, chiar am reușit să mă relaxez și apoi să dorm foarte bine, cum rar mi se întâmplă în ultima vreme.
Mulțumesc, dar de data asta chiar n-am făcut vreun efort, a fost o postare ușoară, care nu mi-a răpit mult timp. :D
Chiar mai adineauri(dupa dus ca a ajutat sa se deschida porii) mi-am pus o masca MJ, dar nu am tinut-o 15-20 minute cat e recomandat, ci vreo 30 min, cam asa, si efectul parca a fost mai wow... Bine, mai am momente cand uit sa aplic mastile saptamanal ca ma iau cui altele, am prea multe pe cap in ultima perioada, dar...cu asta m-am rasfat eu asta seara.. :D Putin si bun. Sper sa fii mai ok cat de curand.. :*
RăspundețiȘtergereSă înțeleg că ne-am nimerit cu micul program de răsfăț de seara trecută. :D Nici eu nu folosesc foarte des măștile de față, chiar am avut o perioadă lungă când nu le-am mai folosit deloc, dar încerc să revin la ele, tot testez chestii noi - îmi plac măștile care mă răsfață pe mine cu o aromă și senzație plăcută, dar care-mi răsfață și tenul cu efecte vizibile, însă mi se par cam greu de găsit astfel de măști, cel puțin pentru nevoile/preferințele mele.
ȘtergereAcum sunt foarte ok, mi-a trecut orice supărare și am reușit să mă odihnesc. :*
yaamy, eu ador tot ce inseamna produs cosmetic cu arome de fructe :)) <3 cele mai multe am creme de maini. produsele gerovital le am si eu, sunt suupper!
RăspundețiȘtergerePreferatele mele sunt cele cu arome gurmande, dar pe timp de vară nu mai merg la fel de bine, așa că următoarea opțiune favorită sunt cele cu fructe. :D Mă bucur mult că și ție îți plac produsele Gerovital, din gama asta pe mine nu m-a dezamăgit nimic până acum!
ȘtergereUuuu da! Asa da! Bravo! :)
RăspundețiȘtergereSi eu iubesc produsele cu arome fructate, deci gama Happiness de la Farmec sunt geniale pentru mine si imi plac. Si gelurile de dus...tot in arome fructate imi plac cel mai mult, dar nu zic nu la alte arome.
Pupici
Mă bucur mult că și ție-ți plac produsele din gama Happiness! Aromele mele preferate sunt cele gurmande, așa cum spuneam și mai sus, dar nu mai merg la fel de bine pe timp de vară. :D
ȘtergerePupici
Eu ma rasfat cu un gomaj cu piersica si o masca cu merisoare, ambele de la Yves Rocher si cu uleiul de corp Manoi de Tahiti, tot de la ei.
RăspundețiȘtergereMasca cu merișoare o am și eu pe drum, într-o comandă de la ei. :D Am avut și un gomaj cu caise de la YR, l-am consumat acum vreo 2-3 săptămâni.
Ștergere