Week in photos #33

S-a dus și săptămâna asta și odată cu ea și luna aprilie. Nici nu-mi vine să cred că deja suntem în mai, mult prea repede zboară timpul ăsta. Eu am avut o săptămână plină, cam obositoare și pe alocuri stresantă (așa-mi trebuie dacă mă cred Super Women și îmi iau prea multe pe cap!), dar a fost și cu momente/evenimente frumoase. În imagini cam atât am putut să surprind:


Mi-am început săptămâna cu un eveniment Nivea foarte interesant, de unde am învățat multe lucruri utile pe care o să le împărtășesc cu voi într-un articol viitor!


Marți dimineață, în timp ce participam la primul curs din cadrul Școlii de Beauty Blogging, a sunat curierul care urma să-mi aducă materialul didactic pentru școala mai înainte amintită. De ruj m-am îndrăgostit imediat, atât vă zic deocamdată!


Așa bine arăta ciocolata asta încât eram convinsă că o să fie delicioasă și de aceea i-am și făcut o poză. Dar nu mi s-a părut cine știe ce, nu-și merită banii (vreo 9 lei).


Încă un serial început! Nu prea m-a atras la primele episoase, mi s-a părut destul de plictisitor, dar între timp a început să-mi placă ceva mai mult - nu se compară cu multe alte comedii, dar e simpatic, bun de ținut seara pe fundal, în timp ce întreprindem diverse alte activități prin casă.


Biletele pentru Grecia sunt 30% asigurate! :)) Abia aștept vacanța asta, dar până atunci sper să mai găsim timp de alte câteva escapade pe la noi prin țară, că tare dor îmi e de o vacanță.


Ieri am decis să ieșim la o scurtă plimbare deși afară ploua și am făcut o vizită expoziției „The Atlas of beauty”. Superbe poze, superbe femei! Poza pe care o vedeți mai sus arată incredibil de frumos în tabloul imens din expoziție. Mai multe detalii despre acest frumos proiect găsiți pe pagina Mihaelei Noroc - aici.

După cum v-ați putut da seama, n-am fost la mare de 1 mai și adevărul e că niciodată nu m-a impresionat „tradiția” asta căreia nu-i văd rostul dacă vremea nu e suficient de frumoasă (și clar anul ăsta n-a fost cazul).  Aș fi mers mai de grabă undeva la munte, dar timpul nu prea ne-a persmis, am avut destulă treabă și în weekend (de fapt încă am, dar energia cam lipsește).

La mine și următoarele săptămâni se anunță destul de pline, așa că urați-mi multă energie! La fel vă doresc și eu vouă!

Săptămâna voastră cum a fost? Ați plecat pe undeva de 1 mai?

20 de comentarii

  1. Am fost plecata in week-end undeva departe, dar totusi parca a fost obositor drumul, in alt judet pe la niste bunici... Inca nu mi-am revenit dupa drum,,,sunt obosita, abia mai vad monirotul... *

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte frumos! Te cred că a fost obositor drumul, dar cred și că a meritat! :D Sper că ai fugit la somn după ce mi-ai lăsat comentariu și că între timp te-ai odihnit. :p

      Ștergere
  2. Nu am fost nicaieri de 1 Mai. De fapt saptamana mea poate fi rezumata in 5 cuvinte: filme, masaj, shopping, tiramisu, coca cola. :) Si noi o sa mergem in Grecia, in septembrie. Abia astept!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sună bine săptămâna ta rezumată în 3 cuvinte. :) Noi o să mergem pe finalul lui august, în septembrie n-aș fi putut eu.

      Ștergere
  3. Multa energieeeee!
    ai avut o saptamana frumoasa, pacat ca in weekend vremea a fost cam neprietenoasa...
    Nici noi n-am putut sa stam in casa si am scos nasucul afara, prin ploaie. ;))
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, mulțumesc! :D Azi am avut și încă mai am un strop, să văd cum mă descurc și în restul zilelor. :))
      Așa e, mi-a dat puțin peste cap unele planuri ploaia din weekend, dar asta e. Azi, din fericire, a fost o vreme superbă, m-am topit de căldură - așa da!
      Foarte bine ați făcut! :D
      Pupici

      Ștergere
  4. eu nu m-am decis unde plec si nici cu cine. idei am, dar din pacate mai depind si de alte lucruri si sincera sa fiu vreau sa ajung la momentul in care le cumpar si astept cu adevarat vacanta.

    oricum, sunt sanse mici sa ajung in grecia, avand in vedere ca am fost si anul trecut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai ai destul timp! Noi știam încă de anul trecut că vrem ca vara asta să mergem în Grecia, așa că pregătirile le-am început de prin ianuarie! :D
      E normal, probabil că și noi o să alegem altă destinație anul viitor - sau cine știe, poate am vrea din nou în Grecia doar dacă ne-ar permite timpul și finanțele să mergem în mai multe vacanțe în afara țarii. :))

      Ștergere
  5. Mult spor si energie iti doresc! :) Ma apuca si pe mine uneori sa rastorn muntii si apoi...imi ling ranile de razboi!
    Asteptam sa ne povestesti despre acel eveniment Nivea...
    Bafta cu Scoala de Beauty Blogging!
    Am citit despre Atlasul frumusetii, de fapt am citit un interviu pe care Larisa Duta l-a luat autoarei acestuia - remarcabil proiect!
    N-am fost plecati nicaieri, sotul meu a lucrat si pe tine 1 si pe 2 mai! Dar ne-am gratarit sambata si ne-am odihnit. Daca am fi plecat, muntele era destinatia - negresit!

    Puuuuppp!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, Ilduca! Chiar am nevoie! :D Haha, deci nu sunt singura. :))
      Abia aștept și eu, promit că vă povestesc imediat după ce primesc pozele oficiale!
      Mulțumesc, mulțumesc!
      Și mie mi se pare un proiect foarte frumos, e ceva nou și diferit!
      E bine dacă v-ați grătărit și odihnit, înseamnă că ați petrecut frumos! :D Hihi, poate la anul!
      Pupicei!

      Ștergere
  6. Casino e un fel de marca .cea mai ieftina :). Nu ii inteleg pretul..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știam, nu le-am remarcat produsele până acum, dar n-aș fi crezut că e o marcă cu produse ieftine, dat fiind prețul acestei ciocolate. :))

      Ștergere
  7. De 1 mai am fost acasă, m-am uitat la seriale! :)) ♥

    http://beau-typhoon.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  8. Cateodata e nevoie de doua saptamani de concediu dupa cate o saptamana de munca... Superwomen, clar!
    Ce fain ca va ganditi deja la vacanta! Sper sa avem zile mai putin obositoare....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce bine zici, Adina! La fel cred și eu!
      Ne gândim încă de anul trecut. :)) Acum că vacanța asta e deja planificată, eu deja mă gândesc și la altele mai micuțe, să vedem ce și când se poate. Eu nici nu mai sper la asta pentru perioada următoare, îmi doresc doar suficientă energie, dar îți doresc ție cât mai multe zile relaxante!

      Ștergere
  9. Cand am vazut poza cu cioco in preview-ul postarii pe Fb,mai ca am zis ca las pe maine sa-ti citesc postarea,ca ma gandeam ca e plin de dulciuri p'aici ( aseara am ajuns foarte tarziu pe acasa si n-am mai apucat sa-mi fac vizita :D ) :D .
    Mi se pare interesanta poza cu produsele Nivea,oare cu ce ne tenteaza? :D
    Week-endul prelungit l-am petrecut cu prietenii si familia,qulity time,cum imi place mie sa-i spun.Am profitat ieri de ziua frumoasa si am "gratarit",vorba Ildei :) .In rest,cu treaba,una alta,a trecut si aprilie,vorba ta.Sa vedem ce ne rezerva mai :) .
    O saptamana minunata sa ai draga mea :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha! Nu, nu.. îmi țin promisiunea de a posta mai puține poze cu dulciuri sau mâncare! :D
      Cu multe spume și fixative. :)) A fost un fel de workshop, în care am învățat tot felul de coafuri pe care să ni le facem singurele. Pe asta s-a axat cel mai mult evenimentul, nu neapărat pe promovarea produselor Nivea - o idee de apreciat, din punctul meu de vedere!
      Foarte frumos ai petrecut! Eu presimt că mai rezervă multe lucruri frumoase și vreme mai bună. Sper să nu mă înșel și să fie așa la toată lumea! :D
      La fel și ție, draga mea!

      Ștergere
  10. Acasa am petrecut....ca doar fuse 1 mai muncitoresc! :)) Bine, la mine nu e cazul..dar zic :D
    Pupici

    RăspundețiȘtergere