Week in photos #37

Nu știu când a trecut primăvara asta, dar mă bucur că de mâine e „oficial” vară și sper să avem parte de vreme cât mai frumoasă în următoarele luni. Săptămâna asta a fost destul de stresantă și obositoare, dar și frumoasă. Eu, ca de obicei, mă concentrez pe partea plină a paharului în această postare, așa că haideți să vă arăt ce am făcut mai interesant săptămâna asta!


Mi-am început săptămâna cu niște mici cumpărături, pe care vi le-am arătat deja aici, alături de alte noutăți!


Am mâncat pentru prima oară căpșune bune pe anul ăsta! Am mai mâncat pe parcursul anului, dar din alea super frumoase și care n-aveau niciun gust.


Am ridicat o nouă comandă de la Avon, în care nu aveam cum să nu introduc niște oje din noua gamă de texturate. Va urma articol pe blog în care o să vi le arăt mai bine și o să vă spun atunci și cum mi se par. Ochelarii de soare tot de la ei  i-am luat, mi s-au părut foarte drăguți și chiar îmi doream un astfel de model.


Mi-am mai luat încă o pereche de sandale de pe MiniPrix și mi-aș fi luat chiar mai multe, dar la majoritatea care-mi plăceau când am dat comanda nu aveau numărul meu. Se observă că am o mică obsesie cu sandalele maro, nu?


N-am plecat în mini-vacanță în acest weekend prelungit, însă azi am decis să plecăm în gașcă la drum, mai precis la pădure. A fost o ieșire destul de scurtă, dar plăcută, relaxantă. Am mâncat, am jucat table și badminton, am stat la povești, etc. Printre acestea, am avut și unii „musafiri”:


Doi blănoși care au beneficiat de răsfăț culinar. :))


Multe libelule cam amețite.


Și muuulte oi (plus câte o capră rătăcită printre ele).

Am mai avut săptămâna asta și un sărbătorit în familie, pe bunicul meu care a împlinit 70 ani (și care zice că se simte ca un puștan :)) ), dar n-am mai apucat tortul întreg ca să-i fac o poză, să vă arăt (vă pot totuși garanta că a fost delicios). 

Săptămâna voastră cum a fost? Ați profitat de vremea plăcută din weekend? Ați fugit într-o scurtă escapadă în acest weekend prelungit?

14 comentarii

  1. Daniela Alexandra Verde31 mai 2015 la 23:45

    Nu am reusit sa plec din oras dar cu siguranta saptamana urmatoare nu o sa ratez plimbareala. :D Sieu am primit capsunele de la tara, vreo plasa asa :)) Sper sa nu ma doar burta la cate bag in mine :))) Sunt dementa :))
    Sa ai o saptamana minunata! :* Si sa nu uitam sa bucuram copilul din noi!:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte bine faci, nu strică puțină plimbare, chiar și una mai scurtă. :D Eu acum am făcut o mică obsesie pentru cireșe.
      Mulțumesc, la fel și tu! Așa, foarte bine spus. :*

      Ștergere
  2. La multi ani bunicului tau! Muulta sanatate! Lasa ca este foarte buna gandirea lui. Oare o sa fim si noi la fel de optimiste dupa o anumita varsta?
    Sandalutele sunt superbe, iar modelul acesta este preferatul meu vara. Superbe achizitiile de la Avon. Sa le porti/folosesti sanatoasa.
    Pupici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos! La fel cred și eu, și nu pot decât să sper că o să fim și noi la fel de optimiste la bătrânețe!
      Mă bucur mult că îți plac! Mulțumesc mult!
      Pupici

      Ștergere
  3. La multi ani bunicului tau si tie de ziua copilului. Astazi a fost si ziua tatalui meu asa ca am mers la plimbare. Intentia era sa mergem la Zoo, dar era o coada de 300 de persoane asa ca am plecat spre lac si la terasa. Saptamana asta a fost foarte frumoasa, m-am plimbat prin oras, am cantat in parc, am fost in Poiana Brasov.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! La mulți ani tatălui și băiețelului tău, dar și ție!
      Am auzit că e intrarea gratuită la Zoo azi, probabil din cauza asta. :D Foarte bine că v-ați plimbat, mă bucur! Ce dor îmi e de Poiana Brașov, n-am mai fost de câțiva ani buni!

      Ștergere
  4. Ce poze frumoase! <3
    Ma bucur ca ati reusit sa profitati de mini-vacanta. Am avut parte de vreme frumoasa, yay! :)
    Sa ai o saptamana minunata!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, Dee!
      Aș fi vrut să fie mai lungă vacanța :)), dar a fost bună și așa! Chiar a fost frumoasă și pare că e din ce în ce mai frumos, mai cald. Azi m-am topit. :))
      La fel și tu!
      Pupici

      Ștergere
  5. Foarte mult imi plac imaginile de la mini vacanta vostra.
    Sandalele MiniPrix chiar sunt foarte dragute si se potrivesc aproape oricarei tinute! Eu de mult nu am mai comandat de pe acest site, desi mai vizitez si cate o data tentatiile sunt foarte mari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur foarte mult că îți plac!
      Așa e, chiar de aceea le-am ales, mi se par ușor de integrat la multe ținute. Eu cele mai multe comenzi la ei le fac vara. :))

      Ștergere
  6. La multi ani bunicului! Mi-ar fi placut si mie sa am bunici! :)
    Capsunele imi plac la nebunie! Poate merg maine in piata sa-mi iau cateva si bieninteles cateva flori! :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos! Îmi pare rău că nu-i mai ai pe bunici. :(
      În copilărie erau fructele mele favorite. :D Acum îmi plac mai multe, dar au rămas printre preferate!
      Pupici

      Ștergere
  7. Îmi plac săndăluțele de pe Miniprix și aștept să văd fotografii cu acele oje texturate de la Avon. Ochelarii sunt foarte chic și îmi amintesc că Avon a avut și în trecut ochelari faini, de calitate, la prețuri bune. De când n-am mai văzut o broșură de-a lor, chiar acum voi intra pe site-ul lor să trag cu ochiul!
    Pupici, Mihaela!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți plac, mie mi se par foarte simpatice! Foarte curând o să postez manichiură cu cele două oje, chiar am pregătită o postare cu cea albastră, care mie-mi place foarte mult!
      Așa este, eu am fost foarte mulțumită de calitatea lor - atât a acestora, cât și a celor pe care i-am mai avut în trecut.
      Pupici, draga mea!

      Ștergere